deszember blut

amintirile deszmembrate de un urlet nesfârşit diseminat în miliarde de picături de linişte ajunse peltea
apoi dragostea ameţită bine cu speranţe
vise nesfîrşite o proiecţie mentală de rupturi la nivel psihosomatic peticirea golurilor de memorie liposucţia albului de pe celulele cu bastonaşe
toate acestea
înghesuite în cele cîteva molecule de aer nemototolite în ultima îmbrăţişare

privirea dislocată în gol în faţa unui drum un route 66 între momentul în care arătam ca o pictură suprarealistă eram topit şi mă scurgeam în mine însumi şi
momentul în care starea mea embrionară dădea semnele unui avort subit din uterul realităţii pătrate triunghiuri buline portocalii nu mai aveam mîini diametru greutate loc de parcare pentru zile
genunchiul închis ca o gură care nu vrea să primească cuminecătura din prea multă sfinţenie interioară (pe dumnezeu îl poţi purta lejer într-o brăţară de argint la picicior) dar genunchiul
refuză în continuare articulările nu mai ştii ce limbă vorbeşti unele cuvinte sunt alterate
găsite direct comprimate în cîteva în sensuri primare plus starea… din urechi
se preling firicele de sînge lumina nu are timp să pâlpâie timpanele deja sparte de muzica interioară

aşa rămăsesem vreme de două secunde un anotimp în care păsările nu-şi fac cuib doar sîngele vrea să hiberneze
lăsînd în locul lui să circule confesiunile unui hoţ de inimi păcălit de propria inimă
cînd zgomotul uşii trântite s-a risipit am simţit nevoia să mă sprijin de ceva

MellowTonin

fericirea nu e ea vinovată că suntem noi nefericiţi de asemenea nici nefericirea nu are vreun amestec în treaba asta
nefericirea e o căciulă pe care ne-o tragem pe cap când răcim la încredere
aşa / să ştie toată lumea
uite-l şi pe ăla / cît de bolnav e săracul
l-a lovit năpasta are ftizia aia în care scuipi ghinion după ghinion

viaţa e o masă de biliard
oricum ai lovi
bila neagră te loveşte de fiecare dată în frunte
te prăbuşeşti din gaură în gaură până marchezi

nu / fericirea nu are nicio treabă cu nefericirea
ea e doar acolo unde sângele atinge temperatura optimă
şi încălzeşte piftia din oameni

nu / nefericirea nu e chimioterapie
faptul că te-a părăsit cutare sau cutare
că nu ai reuşit să faci niciodată pe cineva să plîngă
de bucurie

fie că unesc fie că separă
păsările astea care şi-au uitat zborul în amintirile noastre
se hrănesc cu firimiturile
sentimentelor – iar noi nu suntem nişte palide trăiri
nişte jocuri de-a v-aţi ascunselea pe după coaste
nişte procese chimice / aşa mă vrăjea pe mine acum 10 ani cineva că iubirea are o formulă
iar depresia e provocată de proteina p11/
şi nici procesul ‘hado’ al japonezului emoto

nu cred în astea cum nu cred nici în stînga sau în dreapta
în orientare sau dezorientare
în iadul pe pământ sau undeva aiurea
în viaţa ca un triunghi al bermudelor în care ne pierdem sau ne regăsim pe noi înşine
în funcţie de ridurile de pe portofel
în orgasmul femeilor care nu iubesc
în iubire în general fiindcă şi asta e o proiecţie narcisistică
sau în moarte – moartea e doar o parte din om punctul terminus al unui proces
ceva ca decesul secundelor într-un ceas
nicio sfârâială

cred în insomnii în melatonină
în faptul că poţi să-ţi bagi patentul în gură
îţi scoţi o măsea / o arunci peste umăr
plătind o dorinţă