V!0L

(aceasta este continuarea povestirii !nterzis)

Important e să evoluezi. Să nu rămîi un puști coclit. Cînd am ajuns în Bucale, să dau la facultate, aveam 10.000 de lei. Îmi ajungeau pentru două săptămîni, dacă mă limitam la 2 beri pe zi, un pachet de carpate și mîncat la cantină. Erau buni și ăștia, bine că aveam de unde, că taică-miu nu fusese de acord să plec mai devreme d-acas, așa că o tăiasem pe mucii mei, fără un ban de la ăl bătrîn. Știam cumva, simțeam că lucrurile au să fie bine. Oricum dacă intram în vreun bucluc o aveam pe mama. Încă mă iubea săraca, deși în ultimii ani îi dădusem motive serioase de îngrijorare. Ăl bătrîn o cam luase pe ulei, nu știu dacă de sîngele negru pe care și-l făcuse că problemele lui dar și cu mine, dar cert e că devenise un gherțoi cu figuri, avea impresia că-l sfidez și cică o să mă pună el la punct. Era probabil visul lui cel mai aprins, asta de cînd ne caftisem cu vreo doi ani în urmă, cînd aflase jmecheria cu Olguța – Olguța Suge Puța, de acu trei ani. Cred că era cam nefutat, d-aia făcea atîtea manelisme de căcat. I-am zis că-l fut io în cur și noroc că s-a potolit, că altfel trebuia să mă țin de cuvînt.
Mă săturasem de orășelul ăla de rahat. La Bucale, între aproape 3 milioane de căcănari străini trebuia să înceapă o nouă etapă din viața mea. Gata, se terminase cu cardeala ieftină de tîrg de provincie, cu fițele de domnișorică virgină. Nu, nu putem face asta, dacă se află, mă știe tot orașul, mă omoară ai mei! – niște figuri de toată jena, cîte nu ajunseseră la facultate, proaste și încîntate de pula care se găsea din discreție la capitală, și-o trăgeau într-o frenezie parcă răzbunîndu-se pe toată perioada de abstinență din adolescență. Juvenalia se termina în Bucale, devenea Saturnalia și apoi Germinalia. Se trezeau ca tutele, ori năclăite de sifilis, cine știe ce viermi, păduchi sau herpeși cît capul de bou, ori cu burta la gură alergînd cu disperare după un fut-frumos la pungă gros, la pulă ros.
Eram pregătit să termin cu anacronismele care îmi asaltau tinerețea. Eram încă un tip mișto, fusesem cel mai frumos din cartier, cel mai coi din liceu, cel mai măgar din oraș. Femeilor le era teamă de mine, dar nu-mi rezistau. Acum venise momentul să mă pierd în urbanul ăsta colosal cu milioane de oameni, cu milioane de posibilități. Să încep să-mi fac o carieră, să caut să ies din mizeria în care ajunsesem după numai cîțiva ani de provincialism. Aveam de gînd chiar să îmi caut o iubită, să încerc să mă apropii sufletește de cineva. Trebuia să termin cu violul. Trebuia să închei capitolul cu futaiuri neașteptate, cu angoase psihice, remușcări, plăceri vinovate de puști în călduri, momentele magice cu amețeli obținute cu paracetamol sau amfetamine, coji de banană sau țigări cu aspirină și vodkă.
Prima chestie pe care am făcut-o în București a fost să mă angajez la o tarabă care vindea casete, chiar în centru, în stația de autobuz de la Universitate. Jmecheru care avea afacerea s-a uitat la mine, a văzut că aveam mecla aia hîtră, privirea alunecoasă, buzele roșii, umede, cămașa descheiată la gît și pletele ondulate. Eram numai bun de videoclipuri sau de reclame la orice. Doar că deocamdată nu prea știam care e mersul, iar jmecheru cu taraba nu vedea în mine mai mult decît potențialul meu de vînzător. Mă pricepeam și la muzică, devenisem un rocker doxat, știam de la Tangerine Dream la Cannibal Corpse. Ascultasem și puțin jazz, știam cu ce se mănîncă progresivu și îmi mergea bine gura la băgat muzică pe gît clienților. Cred că oricum, la cum arătam, femeile cumpărau mai mult de dragul meu, numai ca să flirteze cu mine. Probabil și bărbații, că toți au în suflet ceva de homo. Jeanin, așa îl chema pe jmecheru cu tarabă de casete la Universitate, m-a luat imediat, a intuit repede că sunt bun.
În prima zi am învățat cum să fac bani. Idiotu de Jeanin fixase prețul casetelor la 1000, cînd peste tot se vindeau cu 1100. Cică să vindem mai mult, să atragem clienți prin ieftinăciune. Un mare bou, habar n-avea de vînzări. Nu mi-a trebuit mult să mă prind că nimeni nu cumpără muzica pe care și-o dorește. Cumpără ori ce-i vinde vînzătorul, ori sunetul care îl minte. Aveam o drujbă de casetofon Fischer pe care o turam la maxim. Puneam tot ce era la modă, Conquest of Paradise a lu Vanghelis, What’s Up cu 4 Non Blondes, What Is Love a muistului de Haddaway, Nirvana sau doi poponari francezi care înregistraseră ceva la ocarină. Lumea cobora din mijloacele de transport, da năvală pe tarabă, întreba cine cîntă, le spuneam. Le luam 1100 pe casetă, era prețul pieței, nimeni nu făcea gît. Ăia de întrebau de rarități sau muzici speciale, gen King Crimson sau Keith Jarett erau mai greu de coclit. Dar întotdeauna găseam ceva să-i fac la portofel, mai cu un Camel, cu un Dead Can Dance sau un Mountain. Aveam muzică căcălău, vindeam cam 150 de casete pe zi. Adică aproximativ 15.000 de lei șpagă, din care mie îmi revenea jumăte. Aveam un purcoi de bani și deja mă simțeam bine.
După două săptămîni de muncă, pusesem și ceva bani deoparte, mă înțolisem bine și eram pregătit să dau iama în femei. Ce nu prevăzusem eu, era faptul că dacă în micul oraș mi se dusese buhul, în rahatul din București eram doar o muscă cu bășini în cap. La cămin stăteam cu unu, Bobby, tovarăș de bune și de rele din urbea natală. Venise și el să dea la facultate, nu o ducea rău cu loveaua, așa că seara după ce veneam de la muncă ne puneam pe treabă. Era un bar acolo, Manhattan îi spuneam noi fiindcă avea un perete acoperit cu celebrii zgîrie-nori newyorkezi. Ne luam cîte o sticlă de vin de căciulă și ne holbam la studentele proaspete din complex, hămesiți ca niște cîini după drum lung și pofticioși ca niște puțoi care nu mai văzuseră fofoloancă de capitală.
Cefacem coaie, zicea Bobby, ardem șinoi ceva în sarasta? Să te arză pe tine de idiot, spuneam eu, nu putem să ne mai purtăm ca țăranii. Trebuie ceva cu schepsis, nu știu, să trimitem o sticlă de vin, să invităm pe cineva la noi la masă. Păi pecine dreacu, tunuvezi că moacele astea vinpleacă, bea o cola șisecară? Se uita ca măgaru în ceață, apoi și-a aprins un Rothmans long, că deja ne respectam și vroiam să mergem la impresie. Nu știu bă, zic eu, pe mine m-ar coafa la pulă gagica aia de la bar. Mai bine mă duc, iau ceva de băut, las un bacșiș gras și o întreb la ce oră termină tura. Păida, tu, carele știi petoate. Șio cepulamea fac? Caș coțăii șo cevan sara asta. Ete pula mărioară, cel mai nou tango din țară, răspund sictirit și înghesui un pahar de vin.
Adevărul e că îmi încolțea ceva în minte. Asta mi se trăgea de cînd îmi rupsesem ața pulii, pe la 13 ani jumate. După ce avusesem prima experiență sexuală, o muie dată în căminul de nefamiliști din cartier, la duș, chestie care mă traumatizase cam tare fiindcă fusese desprinderea mea de copilărie, o bună perioadă de timp fusesm superliniștit. Încercam să accept situația, încercam deja să mă depărtez de mama, ființa cea mai apropiată, cea care îmi prilejuise primele viziuni erotice și pe care le învinsesem în modul acela sordid dintr-o baie mizeră, cu o nefutută de 25 de ani. După mai multe luni însă, cînd deja mă împrietenisem cu laba, am citit că excesul duce la pierderea memoriei și diferite tulburări psihice. Eram deja traumatizat, că uneori îmi făceam și cîte 5 labe zilnic, asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că nici nu adormeam dacă nu băgam una mică.
În momentele acelea, a găsi o partidă, a descoperi tainele sexului mi se părea o fantasmagorie mai mare decît Războiul Stelelor. Fetele deveniseră mult prea retrase, era imposibil să mai discuți normal cu ele, și oricît de tare mă plăceau, doar ne sărutam și mă lăsau să le bag mîna sub bluză, să le ating sînii abia formați. Chestia asta mă excita, mă excita al dracului de tare, dar nu era chip să le conving pe una sau pe alta că am nevoie de mai mult. Asta pînă am dat de Rebeca, Rebecoasa grasa, fata cu cîlți în cap. Rebecoasa era o tipă plinuță, de aceeași vîrstă cu mine, de la cealaltă școală din oraș, școala concurentă la concursurile școlare. Eram elev, într-a opta, mergeam la olimpiade, așa am și cunoscut-o. M-am trezit apoi că mă sună și chiar că vine în cartier, să mă vadă jucînd fotbal. După vreo două săptămîni începusem și cu ea micile jocuri erotice, micile fîsuri enervante, care nu făceau decît să-mi umfle scrotul și să-mi pună palmele pe treabă după ce ne despărțeam. După o lună eram sătul de ea, așa că i-am și zis că m-am plictisit, că relația noastră nu conține nimic interesant. Ea îi dădea cu iubirea, cu sentimentele, cu apropierea dintre noi, eu mă uitam la ea ca șobolanul prin gaura de la șvaițer. Nu astea mă interesează, îi spuneam, eu vreau totul, vreau să îmi arăți că mă iubești cu adevărat, că îți pasă de ceea ce simt, că ai putea să te sacrifici pentru dragoste, doar în numele dragostei. Păi tu de ce nu o faci, îmi reproșa ea, de ce nu ai răbdare? Pentru că deja mă sacrific, deja sunt în chinuri, deja turbez. Nu vreau să-ți fac vreu rău, vreau doar să știu ce e dincolo de aceste săruturi, ce e în capătul acelor mîngîieri, ce se ascunde îm ochii tăi și cum îți bate inima cînd mă vei știi de-adevăratelea.
A pus botul la vrăjeală. Speriată că aș putea să o părăsesc, m-a chemat într-o seară la ea, cînd era singură. Stătea doar cu mă-sa, și asta mai tot pleca din cînd în cînd. Se zvonea că se arde cu unul, cu altul prin oraș. Mi se părea o bunăciune fantastică, îmi plăcea de 10 ori mai tare de mă-sa, mă excitam ori de cîte ori o vedeam. Cred că înscrisesem deja de 100 de ori în numele ei, însă știam că nu prea sunt șanse la ea. O vedeam cum se uită la mine și la fii-sa, și nu-mi făceam iluzii că voi ajunge prea curînd să văd în ce fel și-a făcut frizura la păsă. Dar și așa nu mă aprindeam prea tare. Știam deja că în viață și minunile devin certitudini, dacă te bazezi pe ele. Doar să nu le zgîndări prea tare, că atunci sîngerează ca un coș abia stors.
În orice caz, Rebecoasa făcea pe curajoasa. Avea niște vin acasă, eu aveam niște codeină. Mă învățase un golan mai mare că alcoolul și pastilele sunt bune la casa omului, creează o atmosferă numai bună pentru orice. Ea n-a vrut să ia, da ce-mi păsa mie? În treaba asta numai de mine era vorba. După cîteva pahare de vin, după ce am ascultat noua ei casetă cu muzică, după ce am fumat niște țigări, pe balcon, ca să nu-i pută în casă, am intrat din nou la ea în cameră. Cred că se speriase, mi se părea că tremură și că e foarte nervoasă. Avea un pulover căruia îi tot trăgea mînecile peste palme și le mușca. Părul ei de gorgonă, celebrii cîlți pe care îi purta în cap, păreau electrizați la maximum. Semănau cu un foc înghețat. Am început să o sărut, am dat drumul la toate tertipurile pe care le știam sau le aflasem de aiurea. Trebuia să reușesc.
Ne cuprinsese ceva ca o vrajă. Aerul se rotea în jurul nostru, luminile sclipeau, buzele se mușcau cu poftă. Mînecile dispăruseră, dispăruse și pulovorul. Avea un maiou alb, chinezesc, cum îmi cumpărase și mie mama cîteva, dar nu-mi plăcea să le port. Mai avea niște eggeri galbeni ca puful de pui, destul de subțiri încît mîngîierile mele să se facă simțite. Îi simțeam sub palme părul pubian, la fel de aricios și sîrmos ca podoaba capilară. Ea gemea ușor și tot îmi îndepărta mîinile, căuta să fugă de sub mine, însă o țineam destul de strîns și o încurajam cu săruturi și vorbe de dragoste. După vreo jumătate de oră vroia să ne oprim, cică să meargă la baie. Știam de fapt că obosise, că ajunsese la acea limită a suportabilului. Pentru mine venise momentul. Mi-am dat pantalonii jos și m-am băgat sub pătura de pe pat. Acum ori niciodată, îmi spuneam. Nu mai aveam chef să aștept. Ori se întîmpla, ori plecam și gata! Terminam cu povestea asta urîtă.
Cînd s-a întors de la baie, ochii îi sticleau. Dar nu a dorință, cumva a părere de rău. I-am spus iubito, vină să stai lîngă mine. A venit, ușor docilă, ușor circumspectă. Probabil era tăiată în două jumătăți, totul în ea se împărțea în două. A intrat lîngă mine în pat și am început să o sărut și să o pipăi. Deja o percepeam ca pe o bucată de carne, o halcă mai mare decît îmi doream. Dar nu mai conta, aveam nevoie de bucata aceea de mușchi și grăsime fragedă. Un cotlet cu cîlți de care să mă frec pînă explodez. După vreo patru sau cinci minute, i-am luat mîna, fără să îmi dau seama ce fac și i-am îndesat-o la mine în chiloți. Era pentru prima oară cînd făceam asta. Ea m-a atins îmboldită mai mult de gestul meu hotărît, dar după ce m-a pipăit cîteva secunde, și-a retras rușinată mîna. Jocul acesta a continuat de cîteva ori, apoi i-am băgat eu mîna în chiloți. Nu am simțit umezeala aceea pe care o știam, clisa aceea alunecoasă pe care o avea prima femeie, cea care își împlinise o fantezie cu mine în baia din căminul de nefamiliști.
Am încercat să o frec ușor, așa cum îmi arătase femeia aceea, cum mai văzusem prin filme. Rebeca spunea nu, nu, și tot încerca să mă oprească. Știam că e virgină, vorbisem deja despre asta, însă prea puțin îmi păsa. Eram însă înciudat că aveam impresia că nu-i place, sau nu-i place la fel de tare ca mie. I-am ridicat maioul chinezesc și am început să-i sărut sînii. Părea mai mulțumită decît la băgatul mîinii în chiloți. Nu-i nimic îmi ziceam eu, totul e conform planului.
Toate chestiile astea au fost ca un flash, în timp ce mă gîndeam la tipa de la bar. M-am uitat mai bine la ea, avea un bot care părea a se plia minunat pe pulă, niște țîțe mici și obraznice și un curuleț copt ca o nucă, gata de spart. Cînd eram mai mic, huidumele din tîrgul meu natal spuneau că pentru a fute o ștoarfă aveai nevoie de mașină. O duceai pe baraj, la hidrocentrală, în pustietate, la cîțiva kilometri de oraș. Dacă nu vroia să participe o amenințai că o lași acolo. Mi se părea cam costisitor, în plus eram prea mic pentru a conduce o mașină. Atunci mi-am făcut propriile mele reguli. Pentru futut e nevoie de inteligență, de determinare, de un strop de pasiune, de două-trei picături de vrăjeală și alint, de un moment propice și de tupeu. Și dacă oricare dintre celelalte ingrediente poate lipsi, tupeul e indispensabil.
Hai coaie, cepuța mea facem? m-a întrerupt din reverie Bobby. Temai holbezi mult la crăcănata aia? Nuvezi căi moartă dupepulă? Seuită la noi cape butelie. Iomă duc. Măduc șimai iau ceva debăutură, îi las niscaibani ca bacșiș șontreb dacă bea ceva cunoi. Boule, vezi să n-o coclești. Lasă mangleala de țăran și fii băiat de oraș. Fipepace. Am futut osută dastea la viațamea. Bine cocardel, du-te și fă-ți numărul. În primul și în primul rînd nu te hazarda. Nu începe iar cu textele tale obosite, să nu te-aud cu aberații gen păpușă ce mănînci de arăți așa și nici cu faze de gen crezi în dragoste la prima vedere sau e nevoie să mai trec o dată. La studente nu merge vrăjeli ieftine. Spune-i că tac-su e terorist fiindcă ea arată ca o bombă și o să vezi că-ți toarnă bere în cap. Ia-o ușor, prin învăluire. Știi tactica, temporizam, temporizam și apoi atacăm fulminant. Damă, osă fiu mai rezervat. Îi bag textu cu amai mulți bani dect poțitu săcheltui. Termină, idiotule!, i-am tăiat-o.
S-a dus. Mi-am mai pus niște vin, mi-am aprins o tualie, eu fumam Marlboro de contrabandă, eram jmecher. Mi le aducea unu la tarabă, 400 pachetu, era un preț bun. Un preț bun a plătit și Olguța, Olguța Suge…bla bla. Nu știu ce-mi venise de mă gîndeam la ea. Bobby era la bar și vorbea cu tipa. Rîdeau amîndoi, ceea ce era bine. Știam foarte clar că aveam mai mult succes dacă nu mă implicam. Femeilor le plăcea să vine singure la mine, dacă încercam să mă dau eu la ele parcă fugeau. Ori se speriau, cumva circumspecte în fața reputației, sau, acolo unde nu se știa, în fața ochilor mei verzi, de șarpe veninos și a trăsăturilor de model la o casă de parfumuri. Eram citit, știam să vorbesc limba romînă și trei dialecte ale ei, mă refer la argourile de șmecherași de cartier sau la ăla țigănesc, mai glumeam, mai una alta… eram periculos. Dacă făceam un pas din proprie inițiativă, trebuia să fiu foarte atent, întotdeauna era riscant. Femeile vroiau să mă iubească, nu să își tragă inima în țapă. Iar eu, invariabil, cam atît aveam de oferit, întotdeauna spuneam că facem dragoste, dar inima o ocolim.
Cînd am ajuns la 18 ani, mi-am dat seama că viața mea devenise monstruoasă. De fapt monstrul eram eu. Eu împrumutasem toate trăsăturile abjecte ale ființei mele vieții care mă conținea. La ceva timp după dubla dezvirginare, eram ușor îmbătrînit. Și mă simțeam trist, dar am început să îmi spun că dacă devenisem bărbat în modul acela, prin conjuncția tîrfă de cămin de nefamiliști plus virgină grasă și speriată că moare din dragoste, acest lucru n-avea cum să-mi răpească din farmec. Puteam să fiu aberant, antisocial, puteam să fac tot ce era interzis, fiindcă nu mă pedepsea nimeni. Mai ales dacă nu afla ce gîndesc și dacă fiecare poveste avea un epilog ce putea fi ținut deoparte de urechile altora. Îmi acceptasem și obsesia pentru mama, în sensul că dragostea mea filială devenise doar un fel de boală de care vroiam să scap. Mama era o femeie, o priveam la fel ca pe mamele altor colegi, o comparam cu ele. Ieșeam cu ea în oraș și mă simțeam mîndru cînd colegi, amici, prieteni, întorceau capul după noi pe stradă, încercînd eventual să își dea seama cine e noua mea cucerire. Și rîdeam de ei cînd le povesteam că ieșisem la plimbare cu mama.
Cînd o vedeam umblînd lejer prin casă, îmi treceam ochii prin apele grăgăstoase și limpezi ale privirilor ei, și căutam să le tulbur, așa cum ai întina liniștea ancestrală a unui pîrîu de deal, aruncînd pămînt în undele sale nevinovate. În felul ăsta îmi lipeam ochii de buzele încă proaspete și roșii, coboram cu răbdare pe sîni, pe abdomenul lăptos apoi pe curul încă strîmt, învelit în slipul ei bleu turcoaz. Nu-mi mai păsa că e mama mea, o vedeam ca pe oricare altă femeie Buzele mele alunecau pe trupul ei și mă întrebam ce gust se află în spatele acelui mic smoc negru de păr. Știu, sunt un animal care a înnebunit. Probabil aș fi fost internat dacă cineva mi-ar fi știut gîndurile. Dar ăsta era micul meu secret, nu știa nimeni de el.
Pe cînd aveam vreo 15 ani au veni niște unchi în vizită la noi. Aveau o fată, Olga, care așa cum îmi explicase mama cine sunt, îmi era verișoară de-a doua. Frumoasă, mai mare ca mine cu 3 ani. Cum te cheamă, m-a întrebat ea, cu toate că sunt absolut convins că știa deja. Interzis, i-am răspun eu. Cee? Cum adică? s-a oțărît ea. Nu poți să-mi ști numele adevărat. Nimeni nu are voie să mi-l știe. Nici măcar ai mei. Păi nu ai tăi ți-au pus numele? Ha, ai mei mi-au spus Victor. Ce, ăsta e nume? N-au putut nici ei, n-au voie să-mi spună numele adevărat. De ce? m-a întrebat. Păi fiindcă e interzis. Cine-mi știe numele moare. Interesant. Și atunci, cum te cheamă? Păi, Saty. Pînă la urmă le-am spus să-mi spună Saty. Saty? Păi ăsta e un nume? De la ce vine? De la satisfacție, cumva?, a mai turuit ea. Da, cred că da. De la satisfacție, ai să vezi tu, chiar de acolo, am spus eu și i-am zîmbit în felul meu, ca atunci cînd vrei să vindeci pe cineva de cancer la sînge. Măă, mare pișicher mai ești, a mai zis ea, dar deja îi puteam observa roșeața din obraji.
Părinții noștri au hotărît că e bine să mergem să facem un grătar, undeva pe malul rîului care mărginea partea de est a orașului. Ne-am băgat în zona aceea împădurită, aproape de barajul unde golanii orașului duceau tipele noaptea. Olga mă privea cu încîntare, eu eram cînd vorbăreț, spuneam orice ar putea epata, cînd eram tăcut și retras și mă prefăceam că nu-i dau nicio atenție. Părinții noștri își vedeau de ale lor, nu ne dădeau nicio atenție. Mîncaserăm de prînz, aveam toată ziua la dispoziție. Tata se lăuda cu vinului bun și turna pentru el și nea gogu ăla. Mamele se puseseră pe tors și depănat amintiri din copilărie, bîrfe și cine știe ce rețete de prăjituri. Eu și Olguța ne depărtaserăm ușor, să facem o baie, cică știam eu un loc mai bun. Vorbeam cînd de filme, cînd de cărți, cînd de succesul meu la gagici. Ea se încrunta ușor apoi zîmbea. O mică tristețe plutea în respirația ei și eu am prins-o din zbor ca un vultur.
Ea fusese o bună săritoare de la trambulină. Ar fi avut șanse mari să ajungă campioană la juniori, însă un accident îi stopase cariera. Avea și o mică problemă la mers, cumva din șold. Nu era un defect tocmai vizibil, însă cumva din cauza asta nu prea avea succes la bărbați. Era încîntată că îi dădeam atîta atenție, nu era obișnuită cu asta. Ba mai mult, întrucît în apă defectul ei nu se cunoștea, m-am prefăcut că nu știu să înot și am rugat-o să mă învețe. Gagica era fericită că poate avea un atu în fața mea și a picat imediat în capcană. În timpul lecțiilor îmi scăpam mîinile peste tot, glumeam, rîdeam și nu-mi păsa. Și pînă la coadă și ei i-am simțit palmele strivite sub greutatea penisului meu, în timp ce stăteam pe burtă și ea ținea brețele sub mine, ca să nu mă scufund. În scurtă vreme eram prieteni buni, ne plăceam și vorbeam liber, foarte deschis. Cumva știam că nu ne vom reîntîlni curînd, dacă pînă la 15 ani eu nu o mai văzusem sau nu mai țineam minte că.
Și cînd retrași pe mal, înveliți cu soarele cald de iulie, am sărutat-o pe neașteptate, toată chestia s-a schimbat radical. Nici nu-mi închipuiam ce avea să se întîmple. Pentru început s-a ghemuit sub mine și mi-a răspuns sărutului cu o pasiune care cred că mocnise în ea toată ziua. De fapt cred că ardea în ea de multă vreme, fiindcă o simțeam nesigură, timidă. Nu prea știa să sărute, părea mai degrabă înfometată, mă apuca sănătos cu dinții, mă căuta, se înfigea în mine cu limba de parcă ar fi arat un ogor. Nu prea înțelegeam ce se petrece, așa că am încercat să iau inițiativa și atunci s-a oprit. Mi-a mărturisit că de vreo doi ani și jumătate tot încearcă să își facă un prieten dar că datorită defectului ei, nu prea e dorită de bărbați. Dar cel mai nasol pentru ea este că, de șapte ani de cînd a avut accidentul, a cam rămas în urmă în ce-i privește pe băieți. Eu eram al doilea cu care se săruta, și cel dinaintea mea o părăsise și pentru că era nepricepută într-ale dragostei. Acum avea un nou prieten, de vreo trei săptămîni, încă nu încercase nimic cu el, de teamă să nu se facă de rîs și să-l piardă. O ascultam uluit, tipa asta, care îmi era și verișoară, dorea să-i fiu un fel de ghid, să joc rolul profesorului de amor. Nu puteam rata ocazia asta.
Am început să-i povestesc despre cum sunt bărbații și ce vor ei de la femei. Și nu cred că am exagerat cu nimic, doar că nu i-am ascuns nimic, așa cum fac de obicei bărbații cînd spun ce vor de la femei. I-am făcut un tablou cît se poate de autentic în care am pus sexul în prim plan, cu perversiunile sale, coborînd ușor către libertăți și punînd la final încrederea și prietenia, relația, cum o numesc femeile. I-am făcut capul mare cît de tare am putut. Ea tot căuta explicații, îmi dădea argumente, îmi povestea situații de-ale prietenelor ei. Nimic nu e cum pare, spuneam eu, ascultă-mă pe mine, chiar dacă-s mai mic decît tine, eu am trecut deja prin asta. Degeaba te chinui să-i înțelegi pe bărbați. Ei nu vor decît să și-o tragă și-atît. Păi și cum rămîne cu iubirea? întreba ea. Iubirea e un căcat, spuneam eu. E un atașament necondiționat așa ca față de părinți. În timp se alterează, cînd vezi că nu-ți mai fac poftele, te înstrăinezi puțin cîte puțin. Simți chiar nevoia să pleci. Să te duci departe, să uiți de sentimentul de datorie. Asta e iubirea, o datorie. Să ți-o tragi cu iubitul fiindcă ai datoria să o faci, fiindcă dacă nu o faci, sau dacă nu o faci cum trebuie, se duce și caută iubire în altă parte. E multă iubire, e peste tot, se împute aerul de la atîta iubire, dar nu ia nimeni, fiindcă iubirea te somează să renunți la tine, să te dedici. Să fii cuminte și ascultător ca un copil care nu iese din cuvîntul părinților. Să-ți asculți iubirea e ca și cum ți-ai asculta mama. Și de fapt e cu totul invers, iubirea înseamnă să fii liber, să fii anarhic, să nu depinzi de nimeni și de nimic, numai de tine. Cu alte cuvinte să-ți fuți mama. Asta e iubirea, dar nimeni nu crede în forma asta de dragoste. Toți vor varianta clasică.
Mă asculta de parcă eram Dalai Lama coborît în fața ei pe malul rîului. Apoi fără să clipesc am început s-o sărut și să o mîngîi peste tot, pe sîni, pe pulpe, pe cur. I-am băgat mîna în chiloți și i-am simțit umezeala, proaspătă și feciorelnică, caldă și gustoasă ca un lapte abia muls. Mi-am tras-o rapid cu ea, fără să aștept să mai spună nu. Știam că o să țipe, așa că atunci cînd i-am băgat-o prima dată, vîrtos și animalic, pe lîngă slip, i-am lipit palma pe gură ca să înăbuș orice zgomot. M-am oprit la jumătate, în himenul ei, întinzîndul ca pe un arc cu o săgeată. Am dat drumul săgeții apoi am lovit brusc, dur, ca un sculptor care desăvîrșește o operă. I-am simțit dragostea curgînd pe lîngă mine, iar urletul ei mi-a intrat în creier prin palmă, ca o vibrație pe care n-am s-o uit niciodată. Ea s-a zbătut ușor, să scape, cumva nu știu dacă era hotărîtă, însă n-am așteptat să se hotărască. La un un moment dat m-a mușcat de degete și atunci m-am oprit pentru cîteva clipe. Mă privea cu furie, însă o amestecase cu ceva, poate chiar un soi de satisfacție. Temină, termină, încerca să zică, și de frică să nu țipe sau să atragă atenția cumva, tot încercam să-i țin gura astupată. Nu se mai zbătea atît de tare, chiar gîfîia ușor. Am început să pompez ușor, și ea tot încerca să zică ceva. I-am făcut semn să vorbească în șoaptă. Avea o ușoară părere de rău în glas, dar deja simțeam și o oarecare hotărîte. Termină, spunea, termină ce ai început!
Se făcuse deja destul de tîrziu. Terminasem a doua sticlă de vin, și o luasem pe a treia. Pițipoanca de la bar, studentă la chimie, nu prea mai avea nicio treabă. Lumea se rărise în bar, în afară de mine și de Bobby mai erau două tipese la o masă, un gagiu cu gagica lui la alta, și un tip singur la o masă, cam abțiguit, care sugea apatic dintr-o bere. Florina, așa se numea barmanița, venise la noi la masă, să fumeze o țigară și să bea un capuccino. O tot momeam să își ia un Martini sau o cremă de whiskey, dar spunea că nu poate să bea, că dintr-un moment într-altul o să vină patronul să ia încasările. I-am propus atunci să o așteptăm pînă închide barul, să luăm ceva de băut de la nonstop și să mergem la noi în cameră. A zîmbit drăguț, și ne-a zis că e mai bine să nu ne vadă patronul. Simțeam ceva și în acel zîmbet și în vocea ei. Chiar și ochii o trădau, aveau cozile lungite, întinse, semn că nu avea prea avea privirea liberă, sinceră. Se prefăcea, își ținea ochii ușor închiși, probabil din reflex, insesizabil pentru cineva care nu știa chestii de genul ăsta, iar pupilele îi jucau ca o instalație de pom de iarnă. Atunci vii tu la noi?, m-am hazardat eu. Eu Și Bobby luăm băutură, punem muzică și așteptăm să vii. Unde stați, la ce cameră? Hai că vin, dacă nu apare ceva, parcă aș bea și eu ceva.
Băă acesta, maivine bunesaia? Că m-am săturat așteptînd. Cepuloiu meu face? Auzi cumfăcem? Iodai primu sucoadă, ioda eu sau ofacem sendviș?, cam așa mă înnebunea de cap Bobby. Să-ți pun pula în spinare să zici că-i traista cu mîncare!, am ripostat eu. Mai lasă-mă, că m-ai creierit de tot! Adevărul e că nicio nu știam ce va urma. Niciodată nu poți aprecia. Întotdeauna există mai multe elemente care concordă către o anume decizie. În funcție de întîmplări de factori, te trezești uneori în situații cît se poate de ciudate. Ai impresia că-ți merge ca pe roate sau că abia ai scăpat ca prin urechile acului. Niciodată nu poți ști ce se întîmplă cu adevărat.
Cînd eram în situația aia cu Rebecoasa, aproape că nu mai speram la nimic. Îi vedeam privirea de vită bătută într-un ochi și cea de mîță leșinată de foame în celălalt. Era doar o puștoaică, era virgină, singură acasă și cu un puști cu pula sculată proptit peste ea, sărutînd-o pe sîni și încercînd să-i bage mîna la cutia cu maimuțe. În mod normal totul trebuia să se oprească aici, ea nu vroia, el încă nu știa ce să facă în situațiile astea. Dar el a insistat și a insistat, a zis că asta e, dacă nu-și asumă nimic, pentru el mai bine pleacă acasă și o să o uite repede. Ea era emoționată, gata să izbucnească în lacrimi. Atunci el a propus ca măcar să-și dea chiloții jos, să vadă și el cum arată chestia aia pe care o visează în fiecare noapte. Cumva, într-un mic exces de maturitate și cu o doza de curaj, împins cumva în față de o frică și mai mare, a acceptat. A rămas goală în fața lui, încercînd să controleze situația și să îi fie cumva și pe plac. Era obosită și nu mai putea gîndi limpede. El o hărțuise atît de tare încît aproape i se părea o joacă. Nici nu trebuia mai mult, el era acolo, doar îl trăgea peste ea. În momentul acela a devenit brusc curioasă să-i studieze organul. Nu mai văzuse unul pînă atunci, de fapt încercase să se uitase o dată, pe furiș, la o casetă, dar nu apucase să vadă mare lucru. Era o casetă pe care maică-sa o uitase acasă, dar se întorsese după 5 minute să o ia.
El a început să se joace cu chestia lui. O tot întreba de puncte erogene, și o lipea de ea întrebînd dacă-i place. La început îi fusese puțin scîrbă, dar nu era așa rău. Era ușor amuzant, cu toate că nu prea era excitant. Apoi el s-a apropiat cu chestia aia de chestia ei. Era sculată și mare, dar părea drăguță, avea un căpșor simpatic și uneori părea că zîmbește. Ea tot încerca să-i spună că e ok, că e suficient pentru azi, că poate se întoarce maică-sa, că nu e voie să o bage acolo, dacă rămîne gravidă, că ajunge, ajunge, ajunge! AJUNGE CE? s-a răstit el la ea. CE AJUNGE? TACI NAIBA DIN GURĂ! Ea era înghețată de frică, niciodată nu-i vorbise pe un astfel de ton. Îl simțea cu chestia aia acolo, însă era paralizată, nu știa ce să facă. Ar fi vrut să facă pipi, ar fi vrut să se poată zbate, dar atunci și-a dat seama că o țintuise cu mîinile de pat. Și pînă să apuce să mai facă ceva a simțit un cuțit care-i taie mădularele. Cum ceva se rupe în ea și o durere îi vibrează deasupra urechilor, apoi pe șira spinării, pînă acolo jos, acolo unde-i spusese că n-are voie. Pe el îl simțea plesnind, și senzația asta îi amplifica durerea. A dat drumul la un urlet, ca să se descarce însă două palme i-au ars fața și i-au blocat mușchii. Țipătul s-a izbit de pereți și a căzut ca o pasăre împușcată în zbor. A începu să se zbată, el s-a dezechilibrat și a căzut. Pe cearșaf era o baltă roșie.
Niciodată n-am știut dacă am dezvirginat-o sau i-a venit ciclul. Era prea mult sînge, mai văzusem și în alte dăți cam cît curge în astfel de cazuri. Mă holbam la ea, era atît de furioasă încît credeam că o să se năpustească asupra mea și o să-mi scoată ochii. Poate că așa s-ar fi întîmplat însă a văzut sîngele acela și s-a oprit. Pentru o fracțiune de secundă cred că am împărțit același sentiment. O disperare acută, amestecată cu tristețe și furie, neputință, dezolare și scîrbă. Ca atunci cînd omori un animal nevinovat. Văzusem odată o pisică omorîtă cu sapa, era un pompier care ne promisese 25 de lei pentru fiecare mîță capturată. După ce am prins-o pe prima, cu un laț pus la o spărtură în gard, nenea a venit și ne-a dat banii, apoi a casăpit bietul animal. Același sentiment l-am avut și atunci, preț de un moment, și cred că și Rebeca împărtășea același lucru. Mi-am luat hainele în brațe și fără să spun un cuvînt, fără să aștept vreun gest sau o vorbă din partea ei, am ieșit pe hol, m-am îmbrăcat și am dispărut. În orice caz, mi-am dat seama că atunci cînd o penetram simțeam o imensă degajare de energie în mine, o răzbunare, atît pentru mine cît și pentru toți puștii pe care fițoasele ca ea îi lasă să le pipăie pe sub tricou pînă îi dor toate cele, și-atît. Ne-am mai văzut de cîteva ori, apoi a dat la liceu în alt oraș. În orice caz, chiar dacă părea că mă urăște și mă evită, n-a spus un cuvînt la nimeni.
La fel și Olguța. După episodul de pe malul rîului, parcă o luase razna. Toată ziua s-a ținut de capul meu, și mi-a zis ca vrea să învețe totul cu mine. Ba chiar a insistat ca în cele cîteva zile pe care le petrec la noi să nu-i ascund nimic. Ne-am tras-o ori de cîte ori prindeam ocazia, adică noaptea cînd ne prefăceam că rămînem să vedem vreun film la televizor, în oraș, prin parcul ștrandului, în mansarda unui bloc unde găsisem ușa de acces deschisă cu aproape un an în urmă, și unde încropisem un soi de futelniță, locul unde mai dusesem cîteva puștoaice pentru a le arăta din tainele pulii și aventurii.
Chestia cea mai nasoală e că și-a descoperit o pasiune din a-mi face sex oral. De fapt mi-o sugea cu o patimă greu de descris. Și ca să fie treaba treabă, cred că se și îndrăgostise de mine. Nu știu cum și în ce fel, dar pofta ei de sex creștea laolaltă cu o iubire năvalnică, un fel de avalanșă care mă cam astupase de tot. Profitînd că stătea într-un oraș apropiat, la circa 40 de kilometri, de multe ori venea pînă în al meu pentru cîte o partidă. La început am fost încîntat, sunam chiar eu, aveam niște coduri secrete ca să știm dacă se poate vorbi mai ceva ca ale KGB-ului. Apoi deja intrasem în gura tuturor prietenilor, că începusem să mă văd cu ea pe la cîte unul pe acasă, fiindcă nu trebuia să știe nimeni de relația asta. După vreo 6 luni, cînd mă cam plictisisem și aveam altele pe cap, începuse să vină singură, mă căuta ca nebuna prin oraș, prin baruri.
Olguța, Olguța Suge Puța îi spuneau prietenii mei, și dacă la început mă înfuriasem, după vreo două escapade, incognito, de-ale ei, în orașul meu, am concluzionat că nu-mi mai pasă. Problema cea mare a fost cînd i-am dat papucii, că n-a știut să primească verde cu demnitate. A actat ca o nebună, a ieșit cu scandal, a aruncat cu sticle, a vrut să o ia la bătaie pe noua mea cucerire, ce mai, tămbălău în toată regula. A venit poliția, ne-a dus la secție, ne-a alertat părinții. Olguța n-a spus niciodată, nimănui de ce venise ea în oraș, chiar dacă din diferitele scăpări ale celor de față, se cam prindea și un copil de clasa întîi. Totul a fost trecut sub tăcere, iar pe Olguța n-am mai văzut-o niciodată.
Mi-am mai pus un pahar de vin și mi-am mai aprins o țigară. Era deja trei noaptea, îmi luasem speranța că avea să se mai întîmple ceva. Deja mă cam îmbătasem, Bobby era chiar pe cale de a adormi. Bătăile în ușă m-au trezit din melancolii. Viitoarea chimistă Florina era proaspătă ca o zînă și aducea cu ea o sticlă de rom Baccardi. Mai tare de atît nici că se putea. Ne-a explicat că a trebuit să meargă pînă în cameră la ea, să facă un duș și să se schimbe, că nu putea veni cu aceleași haine în care stătuse 10 ore la muncă. Am fost de acord cu ea, deja ne trecuse amorțeala, începeam să ne activăm. Bobby părea cam nerăbdător, i-am făcut un semn discret să se potolească și să aibă răbdare.
Cum spuneai că te cheamă, a întrebat ea, cumva ușor jenată că uitase. Saty, i-am spus eu. Hmm, interesant nume, pare oa fi o prescurtare sau un diminutiv. Ești un Satyr, cumva, a glumit ea. Se poate am intrat eu în joc. Depinde de ce îți place mai tare. Nici nu ai idee cîte lucruri pot să-i placă unei femei, mi-a replicat. Totul e ca fiecare lucru să fie făcut atunci cînd e timpul. Înțeleg, am zis eu. Ee, ceaceți voi aicea copii?, s-a băgat și Bobby în discuție. Ăstai tartor bătrîn. Nucrede ceți spune, decît dacă vorbeștedemine!, a încercat el o glumă chinuită. Nici voi nu trebuie să credeți ce spun femeile. De ce, am ripostat eu. Fiindcă mint tot timpul?, am continuat. Nu dragule, nu mințim întotdeauna. Doar că mereu ne place altceva. Niciodată un bărbat nu prea își dă seama ce. El gîndește făcînd asocieri cu alte momente asemănătoare. Dacă i se pare că nu reacționăm la fel, crede că suntem false. Nu e vorba de ce spunemsau ce facem, ci de ce spunem sau facem în anumite momente. Fiindcă de fiecare dată e altfel.
O priveam pe femeia aia și mi se părea că-mi spune cele mai deștepte chestii pe care le auzisem de la sexul împărțit în două emisfere. Poate tocmai dualitatea asta le făcea să fie într-un fel. Nu vrei să dansăm, i-am zis, încercînd cumva marea cu degetul. Chiar eram curios de răspuns. Bă, poatevrea, da chiar poate vrea sădanseze cumine!, s-a băgat prietenul meu. Dragilor, tocmai v-am spus că opțiunile unei femei se schimbă de la moment la moment. Credeți că asta mi-am propus cînd am acceptat să vin la voi? Nu, și nici măcar n-am venit aici să mi-o trag cu voi. Pur și simplu mi-ați părut băieți de treabă. Unii cu care pot să petrec o oră două în liniște, cu o muzică bună ca ambianță și împreună cu care pot să beau ceva după o zi de muncă. E mult ce-mi doresc? Sau e prea puțin?
O ascultam siderat. Cumva înțelegeam ce spune, însă alcoolul îmi afecta frecarea neuronilor. Și îmi intensificase dorința de frecare în altă parte. Pe de altă parte, dacă venise, nu aveam de gînd să o las să scape. Așa cum spunea, venise de bună voie. Ce puteam să înțeleg din asta? Exact ce trebuia înțeles. Ok, zic eu, nu zice nimeni că îți dorești mult s-au puțin. Și eu am fost la muncă azi, și eu vreau relaxare, puțină distracție și un umăr pe care să îmi sprijin bărbia obosită în timpul unui dans. Saty, puiule, ești un scump. Pun pariu că nu te gîndești decît la cum să faci să mi-o tragi!, a rîs ea de mine. Turbam de furie în momentul acela. Adrenalina creștea în mine și doar faptul că aveam totuși un autocontrol destul de bun m-a oprit să nu reacționez. Ei, Bobby, tu nu ești obosit. Tu nu vrei să îți sprijini ceva de mine, ne-a luat ea la grămadă în zeflemea. Nuștiu, io dacă miaș sprijini ceva detine, apoi aiar fi altceva. Glumesc!
Nu glumești dragă, știu că așa e, a spus ea. Doar că la mine nu țin chestiile astea mărunte. Mie îmi trebuie argumente irefutabile, înțelegi?, a mai făcut ea puțin pe deșteapta. Irecum? Futabile? s-a bîlbîit Bobby. Păi eu nu prea mă pricep la logică. Poatesta micu, căela venit lambucale săse facă filosof. Deja discuția asta mă cam agasa. Parcă se făcea mișto de mine. Pe de altă parte tipa mă atrăgea, avea botu ăla de-mpulat, și cracii aia numai buni de măsurat anvergura brațelor mele și a tavanului totodată. M-am dus pînă la chiuvetă și am luat o farfurie plată și cuțitul meu de vînătoare. Ar fi fost mai bună o tipsie de argint, dar n-aveam în dotare. Mi-am desfăcut nasturii de la pantaloni, i-am lăsat să cadă în vine, cu tot cu chiloți. Mi-am frecat-o puțin apoi m-am dus către Florina care tocmai părea că se simte bine fără mine și am vorbit pe un ton puternic, de rege care își alege premierul și amantele.
GATA! Să terminăm cu prostiile! Ai intrat aici, ai acceptat de bună voie să fii deflorată! Îmi așezasem pe farfurie și pula și cuțitul. ALEGE!, am adăugat pe un ton hotărît. M-a privit ușor mirată, mai întîi direct în ochi, înțepîndu-mă pînă în ceafă, apoi a studiat cele două argumente. Mda, a zis ea, ăsta e într-adevăr un argument irefutabil. Ok, e clar. Apoi zîmbind foarte dulce spre mine îmi spune, scumpule, știam eu că te duce capul la prostii, dar data viitoare să iei un cuțit mai mic, ăsta e cam mare și-ți face obectu să pară cam deshidratat!
Am zîmbit și, pentru prima oară de cînd fugisem de acasă, mi-am dat seama că venirea mea la București era cumva profetică. Ceva îmi spunea că în curînd lucrurile urmau să să schimbe radical, cu mine și în viața mea. Simțeam ceva nou în intestine, ceva ca o forță supranaturală, o energie violentă și virilă, care zăcea acolo, latentă și abia aștepta să fie descătușată. M-am apropiat de Florina și i-am băgat o limbă pînă în adîncul sufletului. Undeva în noapte, dicolo de geam și de cămine, luna, colorată roșu aprins, se sprijinea în Dîmbovița și dormea obosită, asemenea unui bețiv pe tejgheaua unui bar. În aer se simțea un miros de bine și de rău, un amestec discret și pregnant de dragoste și moarte, pe care la momentul acela nu-l puteam înțelege. Și chiar dacă nu reușeam să-mi explic ce e, am început să rîd în hohote.