lesa

și așa am ieșit cu lesa din casă, la plimbare cu un cîine
invizibil, ca și cum aș umbla alături de o femeie extraordinară
pe care o iubesc atît de adînc în ființa ei încît o împart
continuu în bucăți din ce în ce mai mici iar cînd ajung
la părți indivizibile, ea e încă acolo, întreagă, zîmbitoare
o frîntură dintr-o reflexie în care, dacă privești cumva anume
vezi cel mai intim secret al universului
în toată desăvîrșirea sa.

mîna îmi îngheța pe lesă și frigul se varsă în mine
în loc de oase am țurțuri și tot ce ating se preface
în ninsoare, chiar și respirația, și mă urmează ca o umbră
de parcă iarna și frigul ei m-au scos la plimbare afară
un bărbat îndrăgostit și iubit de femeia ce nu se vede acolo,
femeia închisă atît de adînc în moleculele de aer că, dacă
știi cum să tragi adînc în piept, îți e dintr-o dată suficient
să ieși singur pe stradă cu o lesă goală în mînă.