generația D

noi suntem generația disperării
ne apucă așa dintr-o dată un amok la fel ca tristețea post-coitală
și printre bătăile inimii disperă toate dorințele neîmplinite și visele
nevisate încă atunci sufletele noastre sunt un fel de ieșiri de incendiu
prin care nopțile își barbotează stelele
în noi plîng încă mamele fără copii orfelinatele în flăcări
în noi se termină drumurile drogurile dragostea femeile
speranțele băutura și cerul tot în noi
se termină poezia
și e atîta durere ca o fetiță care imită
umbra tatălui său
cînd i-e dor

noi suntem generația disperaților
angajații de noapte ai fabricilor de singurătate
iar nopțile cu trotuare pustii hîrtii rostogolite de vînt și ferestre orbite
de-atîta copleșitoare amărăciune sunt măștile noastre
peruci de sînge ne apar în somn iar mîngîierile noastre lasă urme în zăpezi
ce nu se vor topi vreodată
noi bem din fagurii cîrciumilor desfundate de griji și de omenie
ne ascundem în halucinația caselor ca-ntr-un bordel al imaginației
și plătim plătim plătim cu miezul cărnii
plătim fiecare bătaie în piept pînă ni se strică dinții
cu disperarea cuvintelor prin care trăim

noi suntem distrușii ce-și șterg mîngîierile
unul altuia și mușcăm buzele sărace cînd vor să ne iubească
căutăm înțepături să ne mîntuiască și disperăm în fiecare gînd
în fiecare umilință greșeală sau otravă turnată în spatele pielii
am studiat telepatia la cel mai înalt nivel al deziluziei și putem
face găuri în sufletul mare al cosmosului ce vibrează la picioarele noastre
sunt mii de zile mii de ochi unde lumea își pierde sensul
și toată bucuria aceasta din spatele privirilor e o nouă alienare
o pervertire a iubirii noastre calde față de acest nou zeu ce ne izbește
de pereții idealurilor cu poftă cu atîta poftă
încît mîinile noastre tremură pînă se descărnează
din dorința de a mîngîia pe cap animalul de companie
al disperării

noi suntem disperații unui secol de disperare
un secol plin ca o zi de furie și necaz
o zi cînd un cutremur de proporții izbucnește în tine și tu ești
acela care te zbați în jurul inimii și verși toate paharele
pînă să le duci la gură
o zi în care îți stingi toate țigările pe trup numai ca să știi
că lumea și visele ei de căcat se termină-n tine
noi suntem un vis care are o mie de vise și fiecare alt vis
alte mii de vise și pierduți în lumea seacă și fără orizont
a nebuniei noastre căutăm un drum către mintea noastră
și acest drum e disperarea

e noapte și toate visele unui disperat sunt și visele voastre
și eu caut în alveolele ochilor voștri sperînd să găsesc amintiri
care au fost cîndva ale mele
e noapte și visele mele supernaturale deraiază tramvaiele peste
mine și sîngele țîșnește peste tot ca dintr-un organ erect ce hrănește
corbii din mințile altora e noapte și toate visele sunt schimbări de sex
amputări de puls invocări ale zeului disperării chemare
a mașinăriilor întunericului spre a ne ascunde fețele ca în fularul moale
și mătăsos al unei mame care ne vrea
durerea
o mamă acră și monstruoasă din sînii căreia am supt laptele rece
al căutărilor neterminate o mama telekinetică hipnotică psihotică
magnetică roșie ce ne-a bătut pînă trăsăturile ni s-au imprimat adînc
în pereți în găvanele timpului goale

fiindcă noi suntem disperații
mărșăluind ca o armată de nebuni evadați străzile pline de gînduri
ale orașului și călcăm în picioare orice viziune în care florile
așteaptă să fie udate noi suntem ploaia de metal topit
ce vă fură formele trăsăturile înălțimea și adîncimea
dăruim disperarea în loc de dragoste disperarea asta din care
am ieșit însîngerați dar mai curați în intimitate
mai curați în perversiuni și în dorințe mai curați în felul nostru de a muri
mai curați în cearșafurile albe publicate în ferestre
în gesturile obscene adresate polițiștilor mincinoșilor statului și legilor
care ne-au tîrît în disperarea noastră sacră căci sacră ne e carnea
și sacre ne sunt orgiile demențele de grup parazitismul și iresponsabilitatea
sculele noastre sunt sacre ne rugăm cu ele zeului nostru și cu ele penetrăm
o cît de mulțumită e disperarea cu noi pe dinăuntru cît de fericită e
disperarea într-o copulație perfectă ca o zi de viață adăugată înainte de moarte
o mie de ferestre de-ar avea trupul meu pe toate le-aș sparge
să sară din mine visele halucinațiile spectrele dorințelor
să mi se vadă clară lucidă și nespus de frumoasă – la fel ca dragostea
dezamăgirea de tot