vapor D lemn
salut, fermecătoare singurătate. hai mai aproape, lasă batista să-ți cadă în fața mea
apoi cu zîmbetul pe buze ca o comandă subliminală așteaptă să-mi cobor vîrfurile
degetelor spre mătasea desfășurată pe asfalt în chip de chemare. lasă-mi privirea
să-mi crească, să se-nfășoare asemenea iederii turbate pe trupul tău materializat
de cele mai celebre revoluții, în care s-au împlinit absolut toate revendicările.
salut, fermecătoare singurătate. injectează-mă cu ace lungi de parfum exotic,
înconjoară-mă cu oameni ce nu se grăbesc nicăieri, lipește-mă de piepturi
pînă-mi copiază ritmul vieții, lasă mulțimile să mă absoarbă aidoma unor măști
într-o paradă a celor mai la modă și mai bine îmbrăcate izolări.
salut, fermecătoare singurătate. învață-mă cum se pot deghiza paharele în oameni
dacă le pui ochi și nas. cînd le sărut buzele sunt atît de înflăcărat ca un amant cu scrisori
care fac domnițele să doarmă cu fereastra deschisă. învață-mă să calc astfel
încît la fiecare pas frumusețea își va dezveli o parte a trupului, în orice lucru s-ar ascunde.
îmi acorzi acest dans? acoperă-mi ochii cu toată greutatea, cu nesfîrșitul din spatele
privirilor tale, lasă-ți visele să-mi infesteze mințile să mă transform pentru o secundă
interminabilă într-o endorfină amețitoare ce alunecă prin arterele tale ca-ntr-un
sangre-magic năucitor. și nu țipa, uluitoare tristețe, nu țipa cînd mîinile se vor mișca
dintr-o parte într-alta, ca valurile și vor aduce o luntre mică de lemn în care doarme
un om deghizat în mine. nu plînge omul care se simțea singur pînă și-n vise, încît
i-au fost chemate undeva sus. ca atunci cînd pui capul pe umărul cuiva și întins pe spate
privești cerul și unești stelele între ele, desenezi cele mai fabuloase animale, peisaje
himerice sau împlinești fantasmele cele mai adînc tăinuite iar cerul îți mulțumește
și plouă cu stele ore în șir, pînă totul devine atît de clar și atît de ușor de înțeles că
o simplă strîngere de mînă e suficientă să te golească de viață.
salut, fermecătoare singurătate. cojește-mă ca pe un copac, iubito, cojește-mă
în jurul urletului, lasă-mă liber ca o pădure virgină îndrăgostită visînd un vapor
peste lacrimi. ca o pădure ce se evaporă dintr-o dată cînd vrea să fugă în lume.
ca nori de vapori de lemn navigînd pe ceruri necunoscute să-și găsească perechea.
