ceci n’est pas un poeme d’amour

pentru că ne-am îngrijorat prea mult în ultima vreme
și-n blocul meu împărțim un șobolan patru familii și ne-ntristează
ochii lui încă înfometați.

pentru că nu mai pot sta cu oala în geam să privesc norii
imaginîndu-mi că sunt aburii unei supe și sătul
nu mai cer bani iubitei să iau o jumătate de cartofi.

pentru că existența în această lume ajunge să fie o controversă
cînd singurătatea începe să putrezească și amintirile
cele mai frumoase devin acute și dureroase.

pentru că nu există condamnare dar mergem pe coridorul morții
mai devreme decît ne-am închipuit și un zgomot rău ne însoțește
pașii. pentru că spunem cît de păcat, cît de păcat,

că nu putem schimba oamenii, sistemul, nici măcar ziua ce urmează
n-o putem împărți celor ce-ar avea mai multă nevoie
să-și termine visul în care ne-ar fi fost poate puțin mai bine

și n-ar fi fost nevoie să scriem  pe zidurile închisorilor de noapte
ceci n’est pas o pulă, ceci n’est pas fericire
secunda asta de care-atîrnăm cu picioarele vinete.

pentru că ne-am îngrijorat destul în ultima vreme
și cu ochi ruginiţi rupem bucățele tot mai mici din aceeași himeră
să ajungă la toată lumea.