Omul cu 1000 de înmormîntări

îmi plac nopțile
întunericul rece, umed, o apă suficient de adîncă
pentru a-mi da iluzia că nu mai ajung niciodată
la suprafață
și-mi place să mă strîng în mine
ca un lichid galben sub o arsură
pereții sunt departe, patru cascade care se varsă
în cinstea mea

e liniste și se aud numai visele îndrăgostiților
gîndurile vietăților, halucinațiile pisicilor pe acoperișuri
lemnul mobilei trosnind obosit de așteptare
noaptea e un frate mai mare care te învelește
cu o pătură veche
să nu se sperie cei mici
apoi zorii încep să plîngă din cîini vagabonzi
și din brutării ies aburi cu miros proaspăt
semn că e gata

deschid ferestrele larg, sînt ca un preot
care conduce trupul acesta în pămîntul zilei
mă las învelit de uleiul irespirabil
în care înoată păsări mute
în urma mea
o mie de mame își îmbracă pe rînd cadavrele
și se roagă să nu-mi mai mint singurătatea
apoi se oferă adăpost furnicilor care fac noaptea
de atîtea ori mai neagră

cîndva, pe un drum fără margini
o femeie înmormîntată în hainele-i negre
întreba fiecare trecător
nu mi-ați văzut cumva băiatul?
și nimeni nu știa, poate o fi murit mai zicea unul
atunci femeia își ridica fața spre cer și amenințător
spunea tuturor
băiatul meu are o mie de vieți și nu există o durere mai mare
tăcea brusc, tîrîndu-și pașii ca și cum ar pleca
la un priveghi nesfîrșit

da, sunt mormîntul a 1000 de sigurătăți
și nu există durere mai mare

joc de noiembrie

pămîntul se oglindeşte în cer
pămîntul e ud cerul de asemenea
sînt un fel de ceas solar care nu arată niciun timp
poate doar o vreme un noiembrie negru în cerul gurii un noiembrie care îţi înfige în ceafă
colţii de ploaie
ploaia e bună face lucrurile să crească eu sînt din ce în ce mai mic
am rămas prea strîmt durerii prea îngust pentru viaţa ce vrea să-mi treacă printre
subsuori
cu pielea ajunsă o plapumă prea scurtă
sleit de istovit cu unghiile grele
cu privirile lungite sub propria vină
cu genunchii apăsînd mult prea tare înspre centrul planetei
de parcă gravitaţia ar fi crescut şi ea odată cu supuraţia acestui cer
care se reflectă-n pămînt
sînt o coloană a infinitului
ruptă
care vrea înapoi tinereţea
îmi adîncesc mîinile în noroi ce noroi pur de noiembrie atît de obscur
la fel de mîhnit şi întunecat închipuie universul fără nicio lumină
noroi de noiembrie fără vreo altă ieşire
îl încălzesc în palme la piept întind pe trup e fierbinte sînt uşor
din ce în ce mai uşor am cred o pereche de aripi
de noroi
îl mîngîi cu drag o iubire tandră şi pierdută am în braţe
un copil mort
las mocirla să mă simtă să fie absorbită în piele aştept cam atît
cît ai număra ce nu ai trăit defapt
apoi îl dau la o parte am pielea netedă extrem de fină croită din stofă de ceaţă
noiembrie ca o gură de aer o expir şi inspir la infinit
noiembrie
un hamac învizibil atîrnat între doi trandafiri
unul abia îmbobocit celălalt uscat
în plină ploaie
întins visezi cu ochii deschişi apoi dormi fără vise da
pămîntul se oglindeşte în mine
iar eu mă oglindesc în pămînt

ST!GMA

(continuarea după V!OL)

În primii doi ani de București m-am ars cu vreo 300 de proaste, cred că puteam face un C.A.P. dacă mă gîndeam mai bine. O medie destul de bună, cam una la două zile. Dacă n-ar fi fost băutura cred că scoteam dublu, dar deh, căpătasem și io un viciu. În orice caz, mă simțeam bîntuit de femei. Era ca dracu. Dacă nu făceam pe interesantu, făceau ele pe interesatele. Dacă dădeam un pas înapoi, ele făceau doi spre mine. Și cu cît alergau mai tare după mine, cu atît mă adînceam mai tare în alcool. Cred că numele meu era scris, așa ca o mantră, pe jumătate din saltele studentelor din cămine. Pe mine mă durea la oo, nu trebuia să fac mai nimic ca să am o nouă creatură cu țîțe, buci și minim 6 găuri. În orice caz, de vreun an îmi trecuse prin cap să le fac tuturor femeilor care vin la coțăială cîte o gaură în plus. Îmi făcusem o rezervă rezonabilă de tortițe de argint, și de cîte ori o puneam cu una, îi găteam o gaură în ureche sau unde avea chef și-i puneam și-un cercel ca amintire.

V!0L

(aceasta este continuarea povestirii !nterzis)

Important e să evoluezi. Să nu rămîi un puști coclit. Cînd am ajuns în Bucale, să dau la facultate, aveam 10.000 de lei. Îmi ajungeau pentru două săptămîni, dacă mă limitam la 2 beri pe zi, un pachet de carpate și mîncat la cantină. Erau buni și ăștia, bine că aveam de unde, că taică-miu nu fusese de acord să plec mai devreme d-acas, așa că o tăiasem pe mucii mei, fără un ban de la ăl bătrîn. Știam cumva, simțeam că lucrurile au să fie bine. Oricum dacă intram în vreun bucluc o aveam pe mama. Încă mă iubea săraca, deși în ultimii ani îi dădusem motive serioase de îngrijorare. Ăl bătrîn o cam luase pe ulei, nu știu dacă de sîngele negru pe care și-l făcuse că problemele lui dar și cu mine, dar cert e că devenise un gherțoi cu figuri, avea impresia că-l sfidez și cică o să mă pună el la punct. Era probabil visul lui cel mai aprins, asta de cînd ne caftisem cu vreo doi ani în urmă, cînd aflase jmecheria cu Olguța – Olguța Suge Puța, de acu trei ani. Cred că era cam nefutat, d-aia făcea atîtea manelisme de căcat. I-am zis că-l fut io în cur și noroc că s-a potolit, că altfel trebuia să mă țin de cuvînt.

!NTERZIS

1.

Numele meu este interzis. Nimeni nu are voie să-mi spună adevăratul nume. Chiar și părinții mei, cînd m-am născut, m-au numit Victor. De teamă, pesemne. Pînă pe la 7 ani, m-au alintat fiecare cum a vrut. Atunci a fost pentru prima oară cînd le-am atras atenția. Nu mă cheamă Victor. Numele meu nu este Victor Maan. Da’ cum să-ți spunem, au rîs ei de mine. Saty, așa aș vrea să-mi spuneți. Saty. Nu e nici ăsta adevăratul meu nume, dar oricum e mai bine decît Victor. Pentru început li s-a părut amuzant. Curînd au înțeles că nu e așa, s-au îngrijorat chiar. Au consultat un medic. I-a liniștit, le-a spus că uneori se mai întîmplă la copii. Cînd uitau și îmi spuneau iarăși Victor, îi zgîriam, mușcam sau loveam cu pumnii și picioarele. Aveam o furie pe care nu mi-o potoleam decît dacă îmi făceau pe plac. Saty. Așa mă numesc. Pentru o vreme. Acesta este numele meu de împrumut. Aveți grijă cum îmi spuneți. Numele meu adevărat este interzis, nu vi-l pot spune. Numele meu nu poate fi spus. Cine-mi va pronunţa numele va rupe codul tăcerii. Pedeapsa e mai grea decît moartea. E mai grea decît penitența veşnică. Decît iadul. Numele meu nu iartă. Așa că spuneți-mi Saty. Altfel o să vă pară rău.

peni SS

motor: Mental wires are sucking our bones/See how tha insect hooks/Towers open fire/Burning the records/Please enter the garden/The green garden of delights/No more trouble/No more answers/No more songs of joy/The surgeon plies the steel/If we do well, we shall/Drink the juice and eat the pill/ Garden Of Delights/G.O.D. - Front 242 – Special Forces

 
[scena 1]

zgomot. mult zgomot. avioane, rachete, mitraliere muşcând din urechile spectatorului. scena are în spate un zid cu multe urme de gloanţe. deflagraţia nu a încetat încă. universul acesta zvâcneşte la fiecare tragere. trasoarele curg prin aer lăsând urme de lumină violetă prin substanţa groasă care umple spaţiul. lumea în care se desfăşoară acest joc e atât de consistentă încăt omul pus la zid pare un gol de aer.

o voce spune

nu plîng
ochii vomită
durerea

personajul se răsuceşte brusc spre stânga, evitând o torpilă de aproape doi metri care se înfige până la jumătate în zid. torpila vibrează puternic şi dă semne că ar vrea să explodeze. lumina devine tot  mai densă, flash-urile mai puternice. torpila intonează într-un ton caracteristic german o melodie violentă – buch dich – rammstein

aceeaşi voce

mijesc o pleoapă
se ridică asemena unui picior de câine
corneea se pişă pe ea de lume

din depărtare se aude uruit de tancuri şi vuiet de avioane. torpila din zid face pe tonomatul în continuare, numai că de data asta e o tînguire tristă care se finalizează cu un pocnet sec. torpila se crapă de-a lungul desfăcîndu-se în două jumătăţi care seamănă izbitor cu un sicriu şi capacul său. omul pus la zid se întinde în jumătatea de bază şi se preface că doarme. nu sforăie. nu respiră.

lumina aprinsă & dragostea atîrnată-n fereastră

vei mușca adînc adînc
pînă la sînge
din buzele mele
înghițind fiecare ciob fiecare posibilitate
eu sînt cel care te face să simți
cum viața alunecă de pe tine
ca o rochie

pe pieptul meu îți vei cățăra sînii și vei cădea apoi
iar și iar
vei urca fără oprire pînă ți se vor înroși sfîrcurile
pînă se va juli pielea
de fiecare dată îți vei repeta clar & distinct
aceasta este dragostea
aceasta este dragostea
aceasta a fost și va fi pururi
dragostea

cu mîinile crăpate vei vindeca fiecare mîngîiere
cu ochii uscați de lumină
te vei umple de furnicile întunericului
cu sînii sleiți de plăcere te vei adînci cît un gînd
despre sfințenie
și eu voi săpa în tine o fîntînă
în care să mă înec

îți vei înfige degetele în părul meu
în gura mea
și vei simți nevoia să le tai
îmi vei desena conturul cu limba
și vei dori apoi să o tai
îți vei înfige sfîrcurile de ochii mei și vei aștepta
să le zdrobesc între pleoape

ai să-ți lipești obrazul de pieptul meu canibal
ai să-ți lipești șoldul
de mijlocul meu canibal
ai să-ți lipești gura
de abdomenul meu canibal
sunt veșnic înfometat
la fel cum șerpii din oase

cu iubirea atîrnată-n fereastră
o infinitate de curenți ne vor străbate
dincolo de limite dincolo timp
conectați prin fire nevăzute la stele
vom lumina tăcut
sau vom urla ca în facerea lumii

și în urma sărutului
pieile noastre se vor despica
cu dragoste ne vom coase unul într-altul
o păpușă de cîrpe
în care să ne ținem inima înfiptă în ace

one hundred years

să fiu bărbatul care culcă aerul
cu o privire și cîteva gesturi. lumina să cadă pe mine ca o îndoială
pantofii să tremure. pantofii mei născători de rele.
mîinile care scot vin din încheieturi, să cînte
palmele pe chipul tău strivind orice dorință.
aproape că-ți zboară pieptul, un porumbel războinic
mușcînd cu poftă din gulerul negru al cămășii. nimic mai des ca secundele
în care te țin lipită de coaste și-mi asmut pulsul să te atingă. să te pătrundă
să te vindece de oameni
numai pentru că e vineri seara  și miezul nopții se înfige între noi
asemenea unui pumnal în masă.
aș putea jura că pielea mi-e în război cu obrazul tău cînd se aude
one hundred years
te țin de mînă de parcă aș vrea să te jefuiesc.
un singur sărut, doar o sclipire de lamă a buzelor
suficient să-ți intoxic măruntaiele. îmi las în tine
un te iubesc
așa cum mi-aș lăsa rădăcina. ce strălucire în jur ce beție care descompune
amintirile
ochii tăi clipesc des ca și cum ar vrea să-mi respire golul format lîngă tine.
îți duci mîinile la piept. instinctual, de parcă ai vrea să oprești surpăturile
sub inimă.
mai tîrziu stau învelit în cearșaf, îmi închipui că sînt o scrisoare în plic
netrimisă. 
dimineața se închid barurile ochii își așează cozile sub pleoapă
și rămîne visul în care mergi și oprești bărbații
pe stradă
să vezi cui se potrivește sărutul.

viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală

luni de abstinenţă
cu himene între degete
cu viața injectată în venă
urme de pași pe covor
stropi de urină pe capacul closetului
și un șir de umbre care te întîmpină
prin colțuri
gata să te călărească pînă leșini

***

mă uit la nişte poze
antibiotice fără efect
împotriva viitorului lăsat moștenire
o haină primită de pomană
de la o rudă mai mare
mă văd în oglindă cum atîrn de gînduri
la fel ca un comatos legat de aparate
pe un pat de spital
cîteodată urlu
și țipătul mi se prinde bine de trup
asemenea unei parașute cu care cobor
în întuneric

***

trupul meu o macara fără macaragiu
construiește zgîrie nori
din zile așezate una peste alta
o închisoare fără gratii
deținuții își fac rondul zilnic
traversează indiferent de culoarea semaforului
peste pieptul meu cît o parcare
iubirea este o cămaşă de forţă
o purtăm pînă se rupe
apoi alta

***

mă trezesc noaptea pe la trei
cu mîinile înfipte în gînduri
încercînd să te scot
din hidroforul lacrimal
mă duc la baie și imaginea din oglindă
îmi amintește de noaptea aceea
care îmi crește acum ca o ciumă
în jurul ochilor

***

uneori ies pe stradă
aștept să întîlnesc o privire
sau măcar un zîmbet indescriptibil
nu are importanță cine
un străin care să mă ia de mînă
apoi să mă îmbrățișeze
așa cum aș primi o veste bună de departe

din nefericire
strada își ia oamenii acasă și le oferă ceva cald
mie îmi lasă aerul polar
ochii umezi ca o frunză îmbrobonată de rouă
senzația că sara plînge fără oprire
și canini de oțel
îmi cresc în inimă

***

sîngele meu este menstruaţia acelei femei
care dărîmă zgîrie nori cu macaraua
care mă privește cînd mă uit în oglindă
care îmi ține tălpile să pot merge prin aer
fără ea
sîngele meu este un fetus mort
într-un borcan cu spermă

***

mă strîng şireturile
iar hărţile sunt mai greu de înţeles
decît planurile de evacuare dintr-un sanatoriu
de boli mintale

și nu știu ce ar fi mai bine să spun
iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e un hamster cu sînge de cobră
iubirea e ziua lipsă din calendare
iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur
iubirea e amintirea unui viol
iubirea e un somn între două trenuri
iubirea e cînd nu te mai trezești niciodată

***

femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni
vreau să ți-o trag în inimă
în venă
în amintirile cu primul pisoi
acolo va înmuguri primul nostru copil fără trup
acolo va fi ombilicul niciodată tăiat al iubirii

aş vrea să spun femeie
vreau să îţi hrănesc sînii
vreau să-i scot la aer ca pe un cîine
ce vrea să-şi facă nevoile
ah
iubirea este un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e o cămașă de forță
un somn între două trenuri
un somn
ah

***

viața își va ridica piciorul
frica va urina în mine
urmează să mă trezesc într-un pat de spital
pe o plajă incurabilă
o plajă descărcată de soare ca un pistol
ultimul răsărit la tîmpla mea

***

uneori simt că sînt atît de puternic
încît l-aș putea culege pe dumnezeu ca pe un fruct
aș mușca din el cu atîta poftă
că aș stropi cu dragoste
toată lumea

***

moartea nu are prezervative și se vinde pe nimic
pentru mine nu mai contează
am un trup steril
incapabil a fi fecundat
de propria viaţă

hentai

cuvinte în libertate

sunt multe cuvinte în mintea mea
și le-am pus nume. le-am ales dintr-un catalog descoperit din întîmplare cînd îmi aranjam
viețile, cele 18 kin manga seijin.
mă pierd în lumina ecranului care visează
și undeva pe tavan ar putea fi un măr care nu face mere. o infirmitate perversă. la fel cum
orice poveste începe cu o poveste și se termină cu o alta. umbra și imaginea.
obiectul. povestea mea nu are început
este ivire
este o stare născîndă.

Francesca lodo Electra Uma thurMan. Silva & Jenna in Paris Hilton Hayek, Knightly Arianne Sommer. Opitz Victoria, Regina nu Mendes fly. Collien from the sky Pink Moura, Scarlett on Alba, Eva Longoria sur Wagner Halle Berry. Oh Monica, belluci Diaz, madonna in Sienna Miller, I britney Spears in Lima, no Nora. Soul Kurnikowa, eyes on Stones & Loken in the my amy Winehouse. Gwen Knightly Silvstedt, Naike Krupa Rivelli, we Nelly Furtado Anastacia Kinski. Svetle, Monica, svetty, my petra nem-cova.

rînd pe rînd
mintea mea face sex cu toate cuvintele
și toate cuvintele desenează pe rînd
un copac izolat.
un copac cu sîni în loc de mere și un strapon în loc de șarpe.
ce minunăție, privesc în ochiul cerului și el se deschide
asemenea unor labii vineții. și-n pieptul meu o emoție tanc
mă strivește sub șenile și cuvintele din mintea mea nu
își mai găsesc locul.
puse cap la cap, tivite cu atingeri e un tablou rece. cînd îmi fac mustăți din călimară
fermoarul se deschide: gîndurile mele sunt hentai,
inima porno
.