Omul cu 1000 de înmormîntări

îmi plac nopțile
întunericul rece, umed, o apă suficient de adîncă
pentru a-mi da iluzia că nu mai ajung niciodată
la suprafață
și-mi place să mă strîng în mine
ca un lichid galben sub o arsură
pereții sunt departe, patru cascade care se varsă
în cinstea mea

e liniste și se aud numai visele îndrăgostiților
gîndurile vietăților, halucinațiile pisicilor pe acoperișuri
lemnul mobilei trosnind obosit de așteptare
noaptea e un frate mai mare care te învelește
cu o pătură veche
să nu se sperie cei mici
apoi zorii încep să plîngă din cîini vagabonzi
și din brutării ies aburi cu miros proaspăt
semn că e gata

deschid ferestrele larg, sînt ca un preot
care conduce trupul acesta în pămîntul zilei
mă las învelit de uleiul irespirabil
în care înoată păsări mute
în urma mea
o mie de mame își îmbracă pe rînd cadavrele
și se roagă să nu-mi mai mint singurătatea
apoi se oferă adăpost furnicilor care fac noaptea
de atîtea ori mai neagră

cîndva, pe un drum fără margini
o femeie înmormîntată în hainele-i negre
întreba fiecare trecător
nu mi-ați văzut cumva băiatul?
și nimeni nu știa, poate o fi murit mai zicea unul
atunci femeia își ridica fața spre cer și amenințător
spunea tuturor
băiatul meu are o mie de vieți și nu există o durere mai mare
tăcea brusc, tîrîndu-și pașii ca și cum ar pleca
la un priveghi nesfîrșit

da, sunt mormîntul a 1000 de sigurătăți
și nu există durere mai mare

joc de noiembrie

pămîntul se oglindeşte în cer
pămîntul e ud cerul de asemenea
sînt un fel de ceas solar care nu arată niciun timp
poate doar o vreme un noiembrie negru în cerul gurii un noiembrie care îţi înfige în ceafă
colţii de ploaie
ploaia e bună face lucrurile să crească eu sînt din ce în ce mai mic
am rămas prea strîmt durerii prea îngust pentru viaţa ce vrea să-mi treacă printre
subsuori
cu pielea ajunsă o plapumă prea scurtă
sleit de istovit cu unghiile grele
cu privirile lungite sub propria vină
cu genunchii apăsînd mult prea tare înspre centrul planetei
de parcă gravitaţia ar fi crescut şi ea odată cu supuraţia acestui cer
care se reflectă-n pămînt
sînt o coloană a infinitului
ruptă
care vrea înapoi tinereţea
îmi adîncesc mîinile în noroi ce noroi pur de noiembrie atît de obscur
la fel de mîhnit şi întunecat închipuie universul fără nicio lumină
noroi de noiembrie fără vreo altă ieşire
îl încălzesc în palme la piept întind pe trup e fierbinte sînt uşor
din ce în ce mai uşor am cred o pereche de aripi
de noroi
îl mîngîi cu drag o iubire tandră şi pierdută am în braţe
un copil mort
las mocirla să mă simtă să fie absorbită în piele aştept cam atît
cît ai număra ce nu ai trăit defapt
apoi îl dau la o parte am pielea netedă extrem de fină croită din stofă de ceaţă
noiembrie ca o gură de aer o expir şi inspir la infinit
noiembrie
un hamac învizibil atîrnat între doi trandafiri
unul abia îmbobocit celălalt uscat
în plină ploaie
întins visezi cu ochii deschişi apoi dormi fără vise da
pămîntul se oglindeşte în mine
iar eu mă oglindesc în pămînt

lumina aprinsă & dragostea atîrnată-n fereastră

vei mușca adînc adînc
pînă la sînge
din buzele mele
înghițind fiecare ciob fiecare posibilitate
eu sînt cel care te face să simți
cum viața alunecă de pe tine
ca o rochie

pe pieptul meu îți vei cățăra sînii și vei cădea apoi
iar și iar
vei urca fără oprire pînă ți se vor înroși sfîrcurile
pînă se va juli pielea
de fiecare dată îți vei repeta clar & distinct
aceasta este dragostea
aceasta este dragostea
aceasta a fost și va fi pururi
dragostea

cu mîinile crăpate vei vindeca fiecare mîngîiere
cu ochii uscați de lumină
te vei umple de furnicile întunericului
cu sînii sleiți de plăcere te vei adînci cît un gînd
despre sfințenie
și eu voi săpa în tine o fîntînă
în care să mă înec

îți vei înfige degetele în părul meu
în gura mea
și vei simți nevoia să le tai
îmi vei desena conturul cu limba
și vei dori apoi să o tai
îți vei înfige sfîrcurile de ochii mei și vei aștepta
să le zdrobesc între pleoape

ai să-ți lipești obrazul de pieptul meu canibal
ai să-ți lipești șoldul
de mijlocul meu canibal
ai să-ți lipești gura
de abdomenul meu canibal
sunt veșnic înfometat
la fel cum șerpii din oase

cu iubirea atîrnată-n fereastră
o infinitate de curenți ne vor străbate
dincolo de limite dincolo timp
conectați prin fire nevăzute la stele
vom lumina tăcut
sau vom urla ca în facerea lumii

și în urma sărutului
pieile noastre se vor despica
cu dragoste ne vom coase unul într-altul
o păpușă de cîrpe
în care să ne ținem inima înfiptă în ace

one hundred years

să fiu bărbatul care culcă aerul
cu o privire și cîteva gesturi. lumina să cadă pe mine ca o îndoială
pantofii să tremure. pantofii mei născători de rele.
mîinile care scot vin din încheieturi, să cînte
palmele pe chipul tău strivind orice dorință.
aproape că-ți zboară pieptul, un porumbel războinic
mușcînd cu poftă din gulerul negru al cămășii. nimic mai des ca secundele
în care te țin lipită de coaste și-mi asmut pulsul să te atingă. să te pătrundă
să te vindece de oameni
numai pentru că e vineri seara  și miezul nopții se înfige între noi
asemenea unui pumnal în masă.
aș putea jura că pielea mi-e în război cu obrazul tău cînd se aude
one hundred years
te țin de mînă de parcă aș vrea să te jefuiesc.
un singur sărut, doar o sclipire de lamă a buzelor
suficient să-ți intoxic măruntaiele. îmi las în tine
un te iubesc
așa cum mi-aș lăsa rădăcina. ce strălucire în jur ce beție care descompune
amintirile
ochii tăi clipesc des ca și cum ar vrea să-mi respire golul format lîngă tine.
îți duci mîinile la piept. instinctual, de parcă ai vrea să oprești surpăturile
sub inimă.
mai tîrziu stau învelit în cearșaf, îmi închipui că sînt o scrisoare în plic
netrimisă. 
dimineața se închid barurile ochii își așează cozile sub pleoapă
și rămîne visul în care mergi și oprești bărbații
pe stradă
să vezi cui se potrivește sărutul.

viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală

luni de abstinenţă
cu himene între degete
cu viața injectată în venă
urme de pași pe covor
stropi de urină pe capacul closetului
și un șir de umbre care te întîmpină
prin colțuri
gata să te călărească pînă leșini

***

mă uit la nişte poze
antibiotice fără efect
împotriva viitorului lăsat moștenire
o haină primită de pomană
de la o rudă mai mare
mă văd în oglindă cum atîrn de gînduri
la fel ca un comatos legat de aparate
pe un pat de spital
cîteodată urlu
și țipătul mi se prinde bine de trup
asemenea unei parașute cu care cobor
în întuneric

***

trupul meu o macara fără macaragiu
construiește zgîrie nori
din zile așezate una peste alta
o închisoare fără gratii
deținuții își fac rondul zilnic
traversează indiferent de culoarea semaforului
peste pieptul meu cît o parcare
iubirea este o cămaşă de forţă
o purtăm pînă se rupe
apoi alta

***

mă trezesc noaptea pe la trei
cu mîinile înfipte în gînduri
încercînd să te scot
din hidroforul lacrimal
mă duc la baie și imaginea din oglindă
îmi amintește de noaptea aceea
care îmi crește acum ca o ciumă
în jurul ochilor

***

uneori ies pe stradă
aștept să întîlnesc o privire
sau măcar un zîmbet indescriptibil
nu are importanță cine
un străin care să mă ia de mînă
apoi să mă îmbrățișeze
așa cum aș primi o veste bună de departe

din nefericire
strada își ia oamenii acasă și le oferă ceva cald
mie îmi lasă aerul polar
ochii umezi ca o frunză îmbrobonată de rouă
senzația că sara plînge fără oprire
și canini de oțel
îmi cresc în inimă

***

sîngele meu este menstruaţia acelei femei
care dărîmă zgîrie nori cu macaraua
care mă privește cînd mă uit în oglindă
care îmi ține tălpile să pot merge prin aer
fără ea
sîngele meu este un fetus mort
într-un borcan cu spermă

***

mă strîng şireturile
iar hărţile sunt mai greu de înţeles
decît planurile de evacuare dintr-un sanatoriu
de boli mintale

și nu știu ce ar fi mai bine să spun
iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e un hamster cu sînge de cobră
iubirea e ziua lipsă din calendare
iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur
iubirea e amintirea unui viol
iubirea e un somn între două trenuri
iubirea e cînd nu te mai trezești niciodată

***

femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni
vreau să ți-o trag în inimă
în venă
în amintirile cu primul pisoi
acolo va înmuguri primul nostru copil fără trup
acolo va fi ombilicul niciodată tăiat al iubirii

aş vrea să spun femeie
vreau să îţi hrănesc sînii
vreau să-i scot la aer ca pe un cîine
ce vrea să-şi facă nevoile
ah
iubirea este un forceps în mîna unui stomatolog
iubirea e o cămașă de forță
un somn între două trenuri
un somn
ah

***

viața își va ridica piciorul
frica va urina în mine
urmează să mă trezesc într-un pat de spital
pe o plajă incurabilă
o plajă descărcată de soare ca un pistol
ultimul răsărit la tîmpla mea

***

uneori simt că sînt atît de puternic
încît l-aș putea culege pe dumnezeu ca pe un fruct
aș mușca din el cu atîta poftă
că aș stropi cu dragoste
toată lumea

***

moartea nu are prezervative și se vinde pe nimic
pentru mine nu mai contează
am un trup steril
incapabil a fi fecundat
de propria viaţă

hentai

cuvinte în libertate

sunt multe cuvinte în mintea mea
și le-am pus nume. le-am ales dintr-un catalog descoperit din întîmplare cînd îmi aranjam
viețile, cele 18 kin manga seijin.
mă pierd în lumina ecranului care visează
și undeva pe tavan ar putea fi un măr care nu face mere. o infirmitate perversă. la fel cum
orice poveste începe cu o poveste și se termină cu o alta. umbra și imaginea.
obiectul. povestea mea nu are început
este ivire
este o stare născîndă.

Francesca lodo Electra Uma thurMan. Silva & Jenna in Paris Hilton Hayek, Knightly Arianne Sommer. Opitz Victoria, Regina nu Mendes fly. Collien from the sky Pink Moura, Scarlett on Alba, Eva Longoria sur Wagner Halle Berry. Oh Monica, belluci Diaz, madonna in Sienna Miller, I britney Spears in Lima, no Nora. Soul Kurnikowa, eyes on Stones & Loken in the my amy Winehouse. Gwen Knightly Silvstedt, Naike Krupa Rivelli, we Nelly Furtado Anastacia Kinski. Svetle, Monica, svetty, my petra nem-cova.

rînd pe rînd
mintea mea face sex cu toate cuvintele
și toate cuvintele desenează pe rînd
un copac izolat.
un copac cu sîni în loc de mere și un strapon în loc de șarpe.
ce minunăție, privesc în ochiul cerului și el se deschide
asemenea unor labii vineții. și-n pieptul meu o emoție tanc
mă strivește sub șenile și cuvintele din mintea mea nu
își mai găsesc locul.
puse cap la cap, tivite cu atingeri e un tablou rece. cînd îmi fac mustăți din călimară
fermoarul se deschide: gîndurile mele sunt hentai,
inima porno
.

maria. sara-maria

toate anotimpurile se înfometează stomacurile lor se adună într-o noapte rece de octombrie. a sosit vremea să visez o piatră uriașă. în ea e un rîu subteran care își sapă dumul spre suprafață. suntem toți în piatra aceasta și urmăm șipotul de apă așa cum ne urmăm privirile dorințele și moartea. dar mai e mult pînă atunci. mai întîi va fi zgomotul tălpilor apoi clinchetul unor clopoței de sticlă. atunci voi începe să cresc și cu mine va crește singurătatea iar clopoțeii se vor face tot mai mari tot mai grei.

mă joc cu o gură de aer. mai întîi o rotunjesc sub palatin, apoi o scot netezind-o cu limba închipuindu-mi un cornet în care doarme o cupă de înghețată. o înghit. mă simt împlinit în toate nucleele iar întreaga viață din mine se scurge în ea. încă o dată o scot și o simt plină compactă atît de grea încît nicio macara din lume n-ar putea s-o clintească. în sfera asta de aer sînt strînse toate cuvintele din lume. am adunat acolo orice aș putea crede simți imagina. aceasta este dragostea mea pentru tine.

cîndva într-un alt anotimp al bivolilor fără stăpîn voi culege pere din clopote. atunci voi ajunge moartea din urmă. să o bat prietenește pe umăr. se va întoarce îi voi deschide pieptul și vom face schimb de inimi. apoi ne vom juca fericiți cu jucăriile ei și vom mînca pere. puțin cîte puțin voi uita că dragostea e jucăria pe care o vrei iar și iar. cînd nu-ți va mai place a ta o vei vrea pe-a altuia și tot așa pînă cînd ultima jucărie se va strica. cînd se termină jucăriile e așa un moment de liniște de parcă s-ar fi oprit vîntul și nicio frunză nu mai mișcă nu mai cade. aștepți din moment în moment să bată din nou dar puțin cîte puțin realizezi că nu va mai începe. niciodată.

mai demult spuneam că în fiecare dimineață simțeam aroma unui fruct în gură. nu știam ce e dar îmi doream ca absolut orice lucru din lumea asta să aibă acel gust. era atît de intens încît aveam impresia că nu am nevoie decît de un sărut ca să vindec toamna. atunci spuneam că îmi miroase gura a maria. pe vremea aceea nu știam cum arată fructul acela. acum îl văd cum crește cum se rumenește. curînd va crește și copacul din el și rădăcinile lui se vor înfige adînc. pînă în acolo unde cerul atîrnă în gol. un cercel în nasul lui dumnezeu.

sufletul e un munte pe care se pierd drumeții. eu voi ține lumina aprinsă și voi aștepta. oricît. pînă cînd se vor termina așteptările. voi sta cu mine la masă și voi juca șah la limita dintre a fi și a fi învins. victoria este pe asimptota răbdării și rădăcina mea fabuloasă se va opri în poarta lui dumnezeu. îl voi lua într-un club unde-i voi face cinste pînă va cădea cu fruntea pe masă. cu el în spate mă voi întorce acasă și voi pune concertul de vioară al lui beethoven. o să ascultăm pînă aerul va face oase pe care vor crește mușchi pojghiță de piele. cînd aerul va privi spre mine și în ochii lui voi vedea cum se desprind culorile care îmbracă viața mă va durea atît de mult încît în strigătul meu nu va fi decît iubire.

ia această iubire și împarte fiecărui om din ea. cîndva oamenii aceia vor veni la mine și-mi vor vorbi despre tine. o să fiu mai fericit decît un orb care își recapătă vederea. mai fericit decît lazăr care s-a întors din moarte ca să-l vadă pe dumnezeu. voi fi mai fericit decît dumnezeu în ziua a șaptea. mai fericit decît dumnezeu în visele lui.

Rorschach

îmi cercetez fiecare centimetru de piele
în căutarea numărului tatuat
dovada că am fost în lagăr

nu găsesc nimic
nu mi-a rămas nimic
nici măcar amintirea unui rîs care gîlgîie
bolborosește la fel ca un acid drenat prin inimă

îmi așez capul între perne și aș vrea să vorbesc în somn
dar mi-au spus că tac
și mi-au mai spus că oricît de tare mă străduiesc
nu reușesc să arăt în pat așa cum m-aș îneca
în cadă

greu mă dezlipesc dimineața de oglidă
am obsesii
port o mască făcută din tabloul lui munch
și o secreție stranie din ficat care urcă și-mi dispare
în gură

îmi fac zilnic mii de teste rorschach
și nu mi se arată nici detalii surprinzătoare
nici fluturi stîngaci
nici zîne care se apleacă să-mi umple paharul
doar o rană roșie o gură însetată în palmă
prin care văd lumea

atunci rana vorbește ochii îi plîng
îmi spune că lucrurile au murit între noi
și-aș vrea să știu cum aș putea să-mi înving rușinea
de a rămîne în viață

fetiţa cu chibrituri

ne-am întîlnit în decembrie cînd soarele era sfîrcul unui sîn care alăpta orizontul ne lipeam amîndoi de frig sprijinindu-ne de el nu spuneam nimic doar lăsam privirile să curgă ca două rîuri ce se varsă împreună în mare

oraşul se zbătea ca un fluture în plasele nopţii ochii blînzi ai caselor se închideau pe rînd un joc o feerie de lumini care se întorc mai întîi în lumînări apoi în seu în animal şi mai apoi în iarbă în pămînt simţeam acea lumină arzîndu-mă la tălpi am făcut un pas către ea

era îmbrăcată ca o păpuşă avea buzele desenate cu un sărut de la dumnezeu în mîini ţinea o cutie de chibrituri se uita la mine de parcă nu înţelegea cine e umbra şi cine e omul atunci a scăpărat primul băţ

întîia aprindere a fost cel mai frumos glob de lumină ne-am aşezat în el ca într-o bulă de aer pe fundul unui ocean care se întindea cît cosmosul

al doilea chibrit l-a aprins direct pe inimă ne-am văzut sufletele în flacăra lui ne-am unit degetele pe băţul de lemn iar flacăra ne-a atins pe amîndoi în acelaşi timp a intrat în sîngele nostru în oasele noastre eram nostimi şi fosforescenţi

a mai aprins un chibrit şi am văzut-o cîntînd la un pian imaginar aerul tremura sub degetele ei auzeam o melodie venind lin din miezul tuturor stelelor inima ei era din specia găurilor negre curba lumina timpul spaţiul marginea universului o atingea pe botul rotund al pantofilor negri acum se întîlnea cu niciodată era primul lor sărut

unul cîte unul a aprins toate chibriturile a mai rămas doar cu unul mi-a zis că ar vrea să vină ploaia că putem să facem o barcă dacă ne unim piepturile şi să plutim printre picături spre locul unde marea nu mai are capete şi unde putem acosta unul în altul ca pe ultimul ţărm

aerul era incandescent între noi o supernovă cu miezul cît un ou de pasăre măiastră mi-a zîmbit aşa cum ar lipi o scrisoare neparfumată a scos o piatră din sîn a strîns-o în pumn pînă a început să curgă nisip atunci au pornit toate clepsidrele

supernova era flacăra de pe ultimul băţ de chibrit l-a ridicat în dreptul ochilor ne priveam unul pe celălat ca printr-un ochi al unei fiinţe abstracte cu pielea de stele cu braţele cît o galaxie şi cu inima pretutindeni

irişii îmi erau de celuloid arzînd mici bombe de hidrogen explodau în atmosferă animalul urla de durere la fel cum tatăl care-şi sacrifică fiul mîinile îmi frigeau de îngheţ aveam flăcări pe inimă iar lumina fugea din mine ca din faţa unui pericol

rămăsesem nemişcat în vîrful unui par pămîntul era la milioane de ani lumină sub picioare auzeam respiraţia tot mai pierdută animalul s-a mai zbătut o singură dată apoi cenuşa şi-a întins aripile şi s-a pierdut în neant

postulatele iubirii pure

1. sîngele meu este calea lumina şi adevărul
şi păşeşti pe el
ca pe oglindă

acesta este trupul meu
hrăneşte-te din el
aceasta este furia mea
spală-ţi faţa în ea

în mine arde iadul şi poţi să te priveşti în el
cu lăcomie
nimic nu este mai înfometat decît iubirea
îmbrăţişarea ta sapă în carne limba e
un aparat de sudură care mă fixează
pe uşa zilei de mîine

deschide-mă
sunt o poveste la conservă
sunt supra vieţuire
sunt o deconectare de la viaţă
aşează-te lîngă mine şi hai să rotim butonul
să ascultăm un post mai bun decît viaţa
şi pe muzica asta
calcă peste oasele mele
sunt podul pe care m-au învăţat să-l construiesc
cei care s-au iubit în numele meu

2. sîngele sapă în mine catacombe în care să ne ascundem
priveşe-mă
fără piele sunt copacul cunoaşterii
ramurile mele pline de fructe
şerpii mei
ştiu toate tainele mîngîierilor
limbile înspicate spun tandreţe&voluptate
hai să ne tatuăm zilele pe braţe ca doi războinici
numărînd victimele în războiul cu moartea

3. ia-mi turnurile, caii
ia-mi nebunii
regina
nu-mi lua senzaţia că ceva este în aer
mă îmbrac în oxigen şi în ploaie ca şi cum ţi-aş purta
pielea

pot juca orice joc cu oricine fiindcă nu am nimic de pierdut
dar cînd joc cu tine
ia-mi tot
ia-mi părinţii, copiii, degetele, ochii, limba
ia-mi închipuirile, temerile, promisiunile
credinţa

lasă-mă gol pe masă
să mă umplu ca prin minune de pîine şi peşte
ca un ospăţ în ochiul lunii
ca un far în aşteptarea furtunii
să plîngă pescarii ce-au să-şi zdrobească bărcile
de stîncile topite în mine
chemările
şi visarea

4. cînd mă gîndesc la ea
sunt un proces de lobotomizare
amintirile mi se înmulţesc în minte ca rîmele
ziua cheama o altă zi
noaptea altă noapte
indiferenţa strigă indiferenţă
ura ură
necredinţa aduce necredinţă
iubirea cheamă iubire
şi pentru asta eu cred în tine
fiindcă tu eşti mărirea şi viaţa
dacă nu mi te-ai arăta
viaţa mea ar fi un ghem de maţe căzute din abdomen
cu care se joacă pisicile

5. acesta este sărutul care vindecă
acesta este sărutul care învie
acesta este sărutul dulce al morţii
acesta este sărutul cerului cu pămîntul
sau sărutul lui dumnezeu

mai există un sărut
al nostru
care conţine toate astea la un loc

6. iubita mea vorbeşte limba florilor
şi limba rîurilor
vorbeşte limba pietrelor
şi limba ţînţarilor în călduri
ştie limba tuturor mamelor
mai ştie ce spun prima oară copiii cînd simt gustul luminii
iubita mea omoară păsările pe cer atunci cînd îmi spune
cît de mult mă doreşte
ea a fost înaintea dragostei şi i-a dat nume
iubita mea
îmi transformă apa în vin

7. iubita mea nu s-a odihnit în cea de-a şaptea zi
fiindcă ea mă iubeşte