Iubire în praf

Toţi veţi ucide cîndva un om, atunci cînd îl veţi iubi cu adevărat. – L.A.

1.

Aveam un ceas pe care îl lăsam garanţie la bar, pînă plăteam băutura. Mai aveam o cameră în cămin, un motan pe nume Kant, cîţiva tovarăşi de bune – nici nu se punea problema că ar fi de rele – şi o dorinţă.
O viaţă simplă, cu zile parcă trase la xerox. Dimineaţa începea cu mieunatul voios al lui Kant, cocoţat în copacul din faţa camerei mele. Avea bunul obicei ca atunci cînd e somnul mai bun să deschidă singur uşa camerei, sărind pe clanţă pînă reuşea să o deschidă, apoi să iasă afară din clădire pentru a-şi face nevoile. Uşurat de constrîngerile fiziologice, începea vînătoarea de cîini. Reuşea să enerveze mai toate patrupedele din complex, apoi se urca de fiecare dată în același copac din faţa geamului meu.

maria. sara-maria

toate anotimpurile se înfometează stomacurile lor se adună într-o noapte rece de octombrie. a sosit vremea să visez o piatră uriașă. în ea e un rîu subteran care își sapă dumul spre suprafață. suntem toți în piatra aceasta și urmăm șipotul de apă așa cum ne urmăm privirile dorințele și moartea. dar mai e mult pînă atunci. mai întîi va fi zgomotul tălpilor apoi clinchetul unor clopoței de sticlă. atunci voi începe să cresc și cu mine va crește singurătatea iar clopoțeii se vor face tot mai mari tot mai grei.

mă joc cu o gură de aer. mai întîi o rotunjesc sub palatin, apoi o scot netezind-o cu limba închipuindu-mi un cornet în care doarme o cupă de înghețată. o înghit. mă simt împlinit în toate nucleele iar întreaga viață din mine se scurge în ea. încă o dată o scot și o simt plină compactă atît de grea încît nicio macara din lume n-ar putea s-o clintească. în sfera asta de aer sînt strînse toate cuvintele din lume. am adunat acolo orice aș putea crede simți imagina. aceasta este dragostea mea pentru tine.

cîndva într-un alt anotimp al bivolilor fără stăpîn voi culege pere din clopote. atunci voi ajunge moartea din urmă. să o bat prietenește pe umăr. se va întoarce îi voi deschide pieptul și vom face schimb de inimi. apoi ne vom juca fericiți cu jucăriile ei și vom mînca pere. puțin cîte puțin voi uita că dragostea e jucăria pe care o vrei iar și iar. cînd nu-ți va mai place a ta o vei vrea pe-a altuia și tot așa pînă cînd ultima jucărie se va strica. cînd se termină jucăriile e așa un moment de liniște de parcă s-ar fi oprit vîntul și nicio frunză nu mai mișcă nu mai cade. aștepți din moment în moment să bată din nou dar puțin cîte puțin realizezi că nu va mai începe. niciodată.

mai demult spuneam că în fiecare dimineață simțeam aroma unui fruct în gură. nu știam ce e dar îmi doream ca absolut orice lucru din lumea asta să aibă acel gust. era atît de intens încît aveam impresia că nu am nevoie decît de un sărut ca să vindec toamna. atunci spuneam că îmi miroase gura a maria. pe vremea aceea nu știam cum arată fructul acela. acum îl văd cum crește cum se rumenește. curînd va crește și copacul din el și rădăcinile lui se vor înfige adînc. pînă în acolo unde cerul atîrnă în gol. un cercel în nasul lui dumnezeu.

sufletul e un munte pe care se pierd drumeții. eu voi ține lumina aprinsă și voi aștepta. oricît. pînă cînd se vor termina așteptările. voi sta cu mine la masă și voi juca șah la limita dintre a fi și a fi învins. victoria este pe asimptota răbdării și rădăcina mea fabuloasă se va opri în poarta lui dumnezeu. îl voi lua într-un club unde-i voi face cinste pînă va cădea cu fruntea pe masă. cu el în spate mă voi întorce acasă și voi pune concertul de vioară al lui beethoven. o să ascultăm pînă aerul va face oase pe care vor crește mușchi pojghiță de piele. cînd aerul va privi spre mine și în ochii lui voi vedea cum se desprind culorile care îmbracă viața mă va durea atît de mult încît în strigătul meu nu va fi decît iubire.

ia această iubire și împarte fiecărui om din ea. cîndva oamenii aceia vor veni la mine și-mi vor vorbi despre tine. o să fiu mai fericit decît un orb care își recapătă vederea. mai fericit decît lazăr care s-a întors din moarte ca să-l vadă pe dumnezeu. voi fi mai fericit decît dumnezeu în ziua a șaptea. mai fericit decît dumnezeu în visele lui.

Rorschach

îmi cercetez fiecare centimetru de piele
în căutarea numărului tatuat
dovada că am fost în lagăr

nu găsesc nimic
nu mi-a rămas nimic
nici măcar amintirea unui rîs care gîlgîie
bolborosește la fel ca un acid drenat prin inimă

îmi așez capul între perne și aș vrea să vorbesc în somn
dar mi-au spus că tac
și mi-au mai spus că oricît de tare mă străduiesc
nu reușesc să arăt în pat așa cum m-aș îneca
în cadă

greu mă dezlipesc dimineața de oglidă
am obsesii
port o mască făcută din tabloul lui munch
și o secreție stranie din ficat care urcă și-mi dispare
în gură

îmi fac zilnic mii de teste rorschach
și nu mi se arată nici detalii surprinzătoare
nici fluturi stîngaci
nici zîne care se apleacă să-mi umple paharul
doar o rană roșie o gură însetată în palmă
prin care văd lumea

atunci rana vorbește ochii îi plîng
îmi spune că lucrurile au murit între noi
și-aș vrea să știu cum aș putea să-mi înving rușinea
de a rămîne în viață

plutonul de executie

important e să ţi-o sugă din prima. de fapt, înainte de asta, trebuie ca lucrul ăsta să nu se întîmple la baie. cel mai bine e să îţi dea senzaţia că va urma.

la urma urmei, orice partidă de sex e un proces de cunoaştere. o cunoaștere mijlocită. un fact care se asumă doar empiric. la fel cum ai șerui o țigară cu hașiș. cîteva clipe comune, stări asemenea, o dilatație a timpului, un fel de excitație a memoriei. setea de a crea ceva acolo, de a umple spațiul gol de dincolo de acum.
te uiți în oglindă și vrei să treci prin ea, fără să știi că dincolo poate fi diferit. tot ce speri e doar să fie bine. niciodată cînd îi dai muie unei tipe nu te aștepți să te muște atît de brutal încît să îți vină să-i înfigi ceva în cap.
nu. mintea pervertită spune că va fi bine și nici nu vrei să crezi altceva.

bătrînutragător la radio lynx

Miercuri 2 septembrie, am fost invitat la emisiunea radio Casa Poetescu, realizată de Vanda Florea la Radio Lynx -www.radiolynx.ro. A fost un spectacol bun, o experiență plăcută pentru minje și din cîte am vazut, și pentru cei aproximativ 2000 de ascultători. Pentru cei care nu au fost în undă, am aici înregistratea video a emisiunii.

http://assets.whispercast.ro/player/stored/player.html?seek=0&play_on_load=0&stream_id=/stored/shows/casa_poetescu/20090902-215959-763/media.flv

fetiţa cu chibrituri

ne-am întîlnit în decembrie cînd soarele era sfîrcul unui sîn care alăpta orizontul ne lipeam amîndoi de frig sprijinindu-ne de el nu spuneam nimic doar lăsam privirile să curgă ca două rîuri ce se varsă împreună în mare

oraşul se zbătea ca un fluture în plasele nopţii ochii blînzi ai caselor se închideau pe rînd un joc o feerie de lumini care se întorc mai întîi în lumînări apoi în seu în animal şi mai apoi în iarbă în pămînt simţeam acea lumină arzîndu-mă la tălpi am făcut un pas către ea

era îmbrăcată ca o păpuşă avea buzele desenate cu un sărut de la dumnezeu în mîini ţinea o cutie de chibrituri se uita la mine de parcă nu înţelegea cine e umbra şi cine e omul atunci a scăpărat primul băţ

întîia aprindere a fost cel mai frumos glob de lumină ne-am aşezat în el ca într-o bulă de aer pe fundul unui ocean care se întindea cît cosmosul

al doilea chibrit l-a aprins direct pe inimă ne-am văzut sufletele în flacăra lui ne-am unit degetele pe băţul de lemn iar flacăra ne-a atins pe amîndoi în acelaşi timp a intrat în sîngele nostru în oasele noastre eram nostimi şi fosforescenţi

a mai aprins un chibrit şi am văzut-o cîntînd la un pian imaginar aerul tremura sub degetele ei auzeam o melodie venind lin din miezul tuturor stelelor inima ei era din specia găurilor negre curba lumina timpul spaţiul marginea universului o atingea pe botul rotund al pantofilor negri acum se întîlnea cu niciodată era primul lor sărut

unul cîte unul a aprins toate chibriturile a mai rămas doar cu unul mi-a zis că ar vrea să vină ploaia că putem să facem o barcă dacă ne unim piepturile şi să plutim printre picături spre locul unde marea nu mai are capete şi unde putem acosta unul în altul ca pe ultimul ţărm

aerul era incandescent între noi o supernovă cu miezul cît un ou de pasăre măiastră mi-a zîmbit aşa cum ar lipi o scrisoare neparfumată a scos o piatră din sîn a strîns-o în pumn pînă a început să curgă nisip atunci au pornit toate clepsidrele

supernova era flacăra de pe ultimul băţ de chibrit l-a ridicat în dreptul ochilor ne priveam unul pe celălat ca printr-un ochi al unei fiinţe abstracte cu pielea de stele cu braţele cît o galaxie şi cu inima pretutindeni

irişii îmi erau de celuloid arzînd mici bombe de hidrogen explodau în atmosferă animalul urla de durere la fel cum tatăl care-şi sacrifică fiul mîinile îmi frigeau de îngheţ aveam flăcări pe inimă iar lumina fugea din mine ca din faţa unui pericol

rămăsesem nemişcat în vîrful unui par pămîntul era la milioane de ani lumină sub picioare auzeam respiraţia tot mai pierdută animalul s-a mai zbătut o singură dată apoi cenuşa şi-a întins aripile şi s-a pierdut în neant

postulatele iubirii pure

1. sîngele meu este calea lumina şi adevărul
şi păşeşti pe el
ca pe oglindă

acesta este trupul meu
hrăneşte-te din el
aceasta este furia mea
spală-ţi faţa în ea

în mine arde iadul şi poţi să te priveşti în el
cu lăcomie
nimic nu este mai înfometat decît iubirea
îmbrăţişarea ta sapă în carne limba e
un aparat de sudură care mă fixează
pe uşa zilei de mîine

deschide-mă
sunt o poveste la conservă
sunt supra vieţuire
sunt o deconectare de la viaţă
aşează-te lîngă mine şi hai să rotim butonul
să ascultăm un post mai bun decît viaţa
şi pe muzica asta
calcă peste oasele mele
sunt podul pe care m-au învăţat să-l construiesc
cei care s-au iubit în numele meu

2. sîngele sapă în mine catacombe în care să ne ascundem
priveşe-mă
fără piele sunt copacul cunoaşterii
ramurile mele pline de fructe
şerpii mei
ştiu toate tainele mîngîierilor
limbile înspicate spun tandreţe&voluptate
hai să ne tatuăm zilele pe braţe ca doi războinici
numărînd victimele în războiul cu moartea

3. ia-mi turnurile, caii
ia-mi nebunii
regina
nu-mi lua senzaţia că ceva este în aer
mă îmbrac în oxigen şi în ploaie ca şi cum ţi-aş purta
pielea

pot juca orice joc cu oricine fiindcă nu am nimic de pierdut
dar cînd joc cu tine
ia-mi tot
ia-mi părinţii, copiii, degetele, ochii, limba
ia-mi închipuirile, temerile, promisiunile
credinţa

lasă-mă gol pe masă
să mă umplu ca prin minune de pîine şi peşte
ca un ospăţ în ochiul lunii
ca un far în aşteptarea furtunii
să plîngă pescarii ce-au să-şi zdrobească bărcile
de stîncile topite în mine
chemările
şi visarea

4. cînd mă gîndesc la ea
sunt un proces de lobotomizare
amintirile mi se înmulţesc în minte ca rîmele
ziua cheama o altă zi
noaptea altă noapte
indiferenţa strigă indiferenţă
ura ură
necredinţa aduce necredinţă
iubirea cheamă iubire
şi pentru asta eu cred în tine
fiindcă tu eşti mărirea şi viaţa
dacă nu mi te-ai arăta
viaţa mea ar fi un ghem de maţe căzute din abdomen
cu care se joacă pisicile

5. acesta este sărutul care vindecă
acesta este sărutul care învie
acesta este sărutul dulce al morţii
acesta este sărutul cerului cu pămîntul
sau sărutul lui dumnezeu

mai există un sărut
al nostru
care conţine toate astea la un loc

6. iubita mea vorbeşte limba florilor
şi limba rîurilor
vorbeşte limba pietrelor
şi limba ţînţarilor în călduri
ştie limba tuturor mamelor
mai ştie ce spun prima oară copiii cînd simt gustul luminii
iubita mea omoară păsările pe cer atunci cînd îmi spune
cît de mult mă doreşte
ea a fost înaintea dragostei şi i-a dat nume
iubita mea
îmi transformă apa în vin

7. iubita mea nu s-a odihnit în cea de-a şaptea zi
fiindcă ea mă iubeşte

iubirea este amintirea unui viol

personaje:

eu, tu, dumnezeu, jumătăţi de noapte, jumătăţi de oraş, oase, chipuri, medici, piane, acorduri, răsărituri, apusuri, amintiri, fîntîni, frumosul, esteticul, un cîine orb, o mică euglenă albastră care îţi traversează sîngele atunci cînd îţi aduci aminte de mine, vîntul, un poet, o inimă, o voce din culise, cortina

decorul:

jumătăţi de noapte înghesuite în jumătăţi de oraş autobuze goale ce opresc în staţii fantomă urcă şi coboară amintirile unor călători sau o aşezare neolitică într-o oază la o sută de kilometri de Cairo unde arheologii ar putea descoperi îngropate rămăşiţele de iubire de atunci cînd ne-am cunoscut

scurtă indicaţie de regie:

toate personajele sunt pe scenă, acoperite de umbra unei palme uriaşe, ca o mînă a unui personaj gigantic, întinsă către ele. lumina cade pe rînd pe fiecare, în timp ce-şi spune replica. la final, mîna coboară şi toţi urcă pe rînd în palmă, ca într-o barcă

eu: sunt proprietarul acestor cuvinte acesta este un poem cu formă fixă
sunt un satyr al sensurilor violez spaţiile dintre sunete
le umplu cu alte cuvinte
ca într-un circ al transformărilor
dumnezeu e un cîine bătrîn orb fără dinţi care se pre-linge pe un trotuar
dumnezeu se roagă la mine

vîntul: pe oasele mele chipul furios al unui miel pe zidul tău o icoană
pe care o fac să plîngă – am venit pe lume cu un suflet plec cu un altul

alt eu: cîteodată iau o lamă şi mă tai pe limbă
las cuvintele să curgă
o sîngerare verde ca fierea o durere ca amintirea unui viol
alteori răzuiesc limba cu un ban
îndepărtez pelicula de celule moarte
şi aflu că sunt
necîştigător.

un eu în devenire: uneori visez că am murit doctorii îmi fac autopsia
găsesc în mine toate bileţelele cu te iubesc netrimise toate celelalte cuvinte nerostite
tot ce nu ţi-am spus vreodată
inima mea e o cutiuţă din lemn de trandafir
se desface în două revarsă melodia aceea pe care am dansat-o neîndemînatec
te-am călcat de multe ori pe picior
acum viaţa ne calcă pe cap moartea ne calcă pe urme
toţi vom ucide cîndva un om cînd îl vom iubi cu adevărat
ne vom înfige în el pînă la plăsele vom locui în trupul lui
asemenea unei muzici într-un violoncel
o simfonie neterminată în durere major

un poet: totul se află ascuns în partitura pe care pieptul meu o cîntă cînd respir
ar putea fi o combinaţie diabolică de optimi do si fa mi care mută mobila
aşa ne cuceresc obsesiile în realitate

un eu posibil: viitorul este o posibilă pasăre emu care învaţă să zboare
amintirile acestei păsări sunt stelele pe care le-am plantat într-o noapte de singurătate
o noapte în care am reinventat culorile am luat roşul şi l-am făcut albastru
albastrul l-am transformat în galben galbenul a devenit violaceu
doar verdele a rămas verde din vopseaua lui ţi-am făcut rochie
curgea pe tine ca o lume care ne îmbracă amintirile
pianul mi-a numărat exact cele două bătăi ale inimii
a 35-a sistolică a 36-a diastolică între care m-am îndrăgostit

tu: ne-am regăsit într-o mînă cu zece degete
unde sîngele miroasea în sfîrşit a moarte
am sugruma raţiunea cu toată patima aşa cum ne-am tăia venele
să facem schimb de sînge să facem schimb de vieţi
doar în ACEST fel devenim frumoşi
extraordinar de frumoşi

eu: cînd ne vede
dumnezeu fluieră în biserică
plămînii mei sunt la fel cu ai oricărui dumnezeu cînd expir
se umflă piepturile tuturor oamenilor şi fix în secunda asta
fiecare îşi dă seama că iubeşte pe cineva
şi tu spectatorule
şi tu privitorule
eu iubesc lumea
dar nu ştiu cum să spun asta
mai bine îmi pun căştile
ascult sunetul paşilor pe trotuarul acestei vieţi
unde speranţele îşi ridică fusta şi cer preţuri exorbitante

o voce din culise: plouă
viaţa îşi ridică piciorul din spate

poetul: caut un medic priceput să îmi găsească acea porţiune din creier
unde îmi pasă de tine
aş vrea să mi-o scoată
aş fierbe-o pînă la calcinare aş răzui pereţii vasului mi-aş face cel mai adevărat special k din viaţa mea
să simt cum ochii îmi traversează obrajii
pieptul se deşiră ca un ghem în genunchi pleoapele sunt aripile nevăzute ale unui colibri
mîinile sapă în pămînt
sapă o fîntînă trupului meu
creierul ţipă la mine urlă descreierat urlă ca ambulanţa urlă

o voce din culise: momentul acela în care ne-am cunoscut ne urmăreşte ca amintirea unui viol

tu: ai palmele prea mici să mă ridici din uitare şi eu nu mai ştiu a zbura
şi buzele tale alunecoase mă pierd între ele ca într-o mulţime teleghidată
o lume indiferentă care nu-mi ştie numele
vorbeşti la telefon şi mişti cumva din sprîncene
îmi expiră viza în ţările ce se războiesc pentru mine adînc în alveolele tale
voi fi curînd o trăire risipită în vîrful degetelor
un trup părăsit de toate atingerile

eu: torn amoniac în cafea şi tot dulce îmi pare
acesta este iadul
cu lacrimi ce acordează ferestre trupul violat de pustiu
înlocuiesc lama în aparatul de ras
cu pleoapa

efectul vieţii efectul morţii bucuria tristeţea
îmi sunt totuna cu efectul de seringă
a trăi este o fascinaţie pentru tot ceea ce nu este în noi
dar în final ajungem neputincioşi
ca un baston care nu poate alunga un cîine orb

voce din culise: sunt o fîntînă fără apă
doar cei care ştiu a bea îşi vor potoli setea

un eu imposibil: în lumea aceasta sunt oameni pe cale de dispariţie
sunt tăcuţi şi poartă cămăşi lungi şi albe de hîrtie
uneori se opresc doi cîte doi îşi scriu unul altuia o poveste
moartea ia forma unei oglinzi
în care omul îşi citeşte propria poveste

o voce din sală: dacă aş bea cerneală aş vomita acatiste

cîinele orb: oamenii trăiesc şi merg mai departe eu sunt acel ceva întotdeauna aici în acest acum pe care îl percepeţi şi îl înţelegeţi ca o lumină vie
dar trebuie să ştiţi că aici lumina omoară lumina se întoarce în mine ca o pedeapsă
îmi renegă carnea de înger mă îngroapă în aici şi acum cu aici şi acum mă îngroapă pînă nu mai sunt nicaieri decît în oamenii care caută înfometaţi lumina pierdută
greutatea lor atîrnă în mine sunt un pendul care spune acelaşi lucru la ore fixe
durerea e o mortăciune care muşcă o altă mortăciune

un eu simplu: inima mea este un cazan cu smoală care mi se varsă
în trup

poetul: aş vrea să pot să te uimesc cu o nouă prestidigitaţie
să îmi ascund inima de tine şi să mă urăşti
atît de tare încît uneori
să am cinci minute de nepăsare

cortina

sexul creierului

prima revelaţie perfectă a fost cînd mi-am dat seama că natura
face lucruri perfecte
norii sunt perfecţi, aşezaţi perfect
ninsoarea e perfectă
căldura e perfectă
stelele perfecte
chiar şi numărul lor e desăvîrşit
perfect este şi nimicul, şi timpul, la fel şi curgerea lui
oamenii îmbătrînesc perfect, mor perfect iar amintirile despre ei rămîn sublime o perioadă
apoi dispar perfect aşa cum au dispărut dinozaurii
extraordinare sunt şi trăirile
şi modul tău de a-ţi bea cafeaua dimineaţa
Sara şi felul ei de a mă privi
ei da, sexul creierului meu este de o perfecţiune egală cu nebunia

în timp ce aceste gînduri uluitor de egale şi aşezate superb în respiraţia creierului meu
cu sex splendid
tocmai treceam cu paşi perfecţi fără egal ocolind bălţi perfecte
aerul atît de supranatural din ochiul cerului mă poftea ca un majordom ireproşabil să-i străpung plămînii
iar o lumină sfîntă se juca în privirea mea în timp ce adulmeca un cerşetor
la fel de superb ca toate treptele din pasajul universităţii, plus impresia de o singularitate incontestabilă
că scara se continuă în aer numai pentru el, pentru ultima cină minunată
în momentul acelea
în curgerea fantastică a sîngelui am simţit cum s-a produs un nod perfect
pe care bicuspidele perfect ascuţile l-au tăiat în două jumătăţi perfecte
acest lucru se petrecea în intervalul desăvîrşit dintre două respiraţii perfect egale
în clipa cînd întinsesem mîna o lungime perfectă
pentru a dărui cîteva monede rotunde, excepţionale

am rămas blocat extraordinar, pentru două secunde
imediat după ce perfectul cerşetor mi-a mulţumit absolut şi credibil
apoi am păţit cîţiva paşi savurînd cele două jumătăţi perfecte de nod ideal
şi am intrat în privirea formidabilă a unui transsexual fără niciun defect
din privirea lui curgea spre mine un perfect ceva pe care nu-l înţelegeam
iar ochii mei priveau către sînii lui magistrali ce se ridicau şi coborau uşor şi cald
în zăpada perfectă din creierul meu cu sexul absolut
aveam impresia că mişcarea asta a sînilor mă duce cu gîndul la o piatră perfectă
iar impresia ideală a pietrei îmi crea o senzaţie de rostogolire fără cusur
pe o pantă perfectă, interminabilă, apoi o translaţie inversă, la fel de perfectă
la fel de interminabilă

aceasta a fost împrejurarea ireproşabilă, în care o multitudine de factori pe care îi înţelegeam perfect
se intersectau cu o altă mulţime de factori pe care nu-i înţelegeam tot perfect
şi din reuniunea aceasta am văzut cît de perfectă e tristeţea
am rămas suspendat cu sfinţenie între două etape ale vieţii
şi creierul meu unic, cu sexul într-o erecţie desăvîrşită, pioasă
şi-a dorit păcatul unei ţigări
m-am executat aprinzînd cu o mişcare nemaivăzută şi am suflat fumul înainte
am început să merg prin el ca printr-o pădure perfectă scornită fără greşeală de o imaginaţie infinită
singura care nu poate fi mărginită de nicio altă imaginaţie
singură şi nepăsătoare la fel ca un dumnezeu
la vreo zece metri în spatele transsexualului am realizat că şi perfecţiunea perfectă
suportă o indoială de aceeaşi intensitate
şi m-am întristat de perfecţiunea unică a zilei de mîine, gîndindu-mă că nu va fi niciodată
la fel ca astăzi

am zîmbit aşa, de parcă aş fi avut în gură zaţ de cafea neîndulcită
rămas pe fundul unei ceşti dintr-o dimineaţă
ce n-a ajuns încă prezent
apoi la fîntîna fără seamăn porumbeii şi-au luat perfect zborul
iar totul a revenit la normal
perfect

Labii

aş vrea să locuiesc în gura ta
să mă pronunţi ca pe o înjurătură venită din inimă
atunci când maşina salvării
îţi taie calea în intersecţie

futu-ţi morţii mă-tii de dobitoc

fără să-ţi dai seama că
asistenta îi va face respiraţie gură la gură
tipului înjunghiat în discotecă şi
e copleşită de amintirea primei emoţii sexuale
trăite la 9 ani în scara bloculului, cu marcel
încă n-avea păr la puţă şi nici nu i se scula
se lipea puternic de el şi îl trăgea de mână s-o atingă
a c o l o

nu, n-aveai de unde să ştii
că acum e căsătorită cu şoferul de pe salvare
şi nici lui nu i se mai scoală, măcar
au doi copii la liceu,un el care se droghează
o ea care mai dă din cur prin baruri, mai face un ban
n-ai cum să ştii
că puştiul ei e cu spume la gură
în supradoză într-un beci din amzei
şi prietenii lui pun o sticlă de hellas
lângă el apoi o rup la fugă speriaţi

n-ai cum să ştii

că marcel e chiar ăla pe care l-ai cunoscut tu odată în sinaia
erai ruptă de beată
te-ai trezit goală într-o cameră de hotel
şi numai faptul că a trebuit să faci un avort
ţi-a adus certitudinea că totuşi
i s-a sculat

n-ai cum să ştii

că în noaptea aia îmi doream să fiu marcel
să mă lipesc de labiile tale ca de obrazul mamei
şi aş fi vrut asta indiferent de consecinţe
n-ai cum să ştii
chiar a doua zi marcel a fost tăiat pe burtă
şi maţele ieşeau din el şi un abur cald
un abur care încă mirosea a tine

dar acum nu mai are nicio importanţă
esenţial e că
aş vrea să locuiesc în ţigara pe care ţi-o aprinzi
imediat după ce maşina salvării
se risipeşte ca un fum printre maşinile mugind
în intersecţie ca nişte vite înnebunite
tragi cu putere te înneci cu fumul şi mai scapi un

băga-mi-aş pula

da, acolo aş vrea să fiu
în locul în care fumul şi sunetele se întretaie
să mă prind de capătul acelei emoţii ca de un harpon
şi să te călăresc ca pe o balenă albastră

să te sărut peste tot
să te mângâi
limba să mă deşire
să mă desfac în tine precum un ghem aruncat în labirint

să mă usuc în întunericul din tine în mai puţin de un minut
indiferent de căldura de afară & de câtă energie
trimite soarele pe pământ

dar nu azi

azi nu ai labii
azi eşti o fiinţă asexuată la fel ca îngerii
şi mi-ar plăcea să fiu aerul dintr-o carie
pe care s-o simt numai eu
la primul sărut dimineaţa
şi mi-ar mai plăcea
să fiu acel nenăscut
care moare în tine la fiecare 28 de zile

la fel ca azi
când stau cu pantalonii în vine şi
o coardă metalică mă străbate din creştet până în tălpi
tu eşti în genunchi şi te podideşte plânsul
fiindcă te întrebi ce-ar fi fost
băiat sau fetiţă
te smiorcăi te topeşti ca un ţurţure
ce adună un mic ochi de apă în care nu se oglindeşte
nimic,
nu te opreşti
mi-o sugi şi plângi,
mi-o sugi