Prima pagină > Proză > Saprofit

Saprofit

1. Păşesc cu emoţie dincolo de porţile realităţii. Simt rând pe rând sub picioarele goale, asfalt, pietriş, nisip, pământ reavăn. Pământul comunică, îmi gâdilă tălpile şi mă simte aproape. Esenţa mea lăuntrică se resoarbe în atmosferă, iar Eul meu se purifică de atomii mânjiţi cu păcate ai trupului şi apoi se retransmit ca o chemare universală către Lume. „Vă iubesc pe toţi şi vă aştept să-mi împărtăşiţi bucuria”, spun eu, iar ecourile sufletelor voastre vin şi-mi netezesc orgoliul pentru a mă lăsa să trăiesc cu melancolie clipa în care vă regăsesc pe toţi alături de mine. Nimeni nu lipseşte la apel, nici dumnezeul pe care de multe ori l-am înşelat, nici diavolul pe care niciodată nu l-am chemat, nici fostele iubite care au jurat că nu vor să ma mai vadă, nici prietenii morţi sau strămoşii mei din eter. O lumină neagră creşte în mine, dar ea străluceşte mai puternic decât orice fiincă conţine în sine toate luminile posibile de orice calibru şi orice nuanţă.

2. Păşesc pe un pământ nou. Oţel şi sticlă, bitum. Poluare, maşini, uzine. Pe marginea străzii sunt copaci obosiţi să respire, ale căror braţe sunt schimonosite de amputările anuale. Alerg cu disperare către pădurea ce se odihneşte plângănd pe marginea şoselei, iar picioarele mele goale se lovesc de cutii de conserve, de pungi, sticle goale de sucuri şi bere, pet-uri refolosibile lăsate amintire generaţiilor viitoare că pe aici au trecut oamenii. La marginea pădurii, câteva cioturi de copaci şi un teren îngrădit îmi arată că civilizaţia muşcă hain din natură, o devorează cu poftă. O decadenţă egoistă a măreţiei omului, în care ideea şi speranţa adevărul şi înţelepciunea se descompun în actualitate – în profitorism şi mercantilism, totul are culoarea şi mirosul banului, noul dumnezeu al căderii omului în religia realităţii.

3. Cu picioarele libere, păşesc prin iarba umedă, scăldată în roua dimineţii. Îmi simt întreaga fiinţă vibrând şi energia fierbe în mine miraculos. Braţele mi se întind în lături, iar muşchii mi se încordează infinit, de parcă aş fi gata să ţin Pământul în palme pentru a-l scutura de boală. Simt cum din iarbă miliarde şi miliarde de curenţi electrici cresc în mine şi simt cum împart această cantitate uriaşă de iubire energetică întreg peisajului din jur. Parcă trezită la viaţă dintr-o comă prelungă, Natura din jurul meu începe să danseze, mai întâi sfioasă, apoi cuprinsă de o frenezie unică, aceea a bucuriei libertăţii. Totul se vindecă în jurul meu, frunzele putrezite se întorc în copaci, trandafirii ofiliţi se îmbujorează ca pentru prima oară, verdele redevine verde, cheresteaua prinde rădăcini şi se întoarce în esenţa ei de stejar. Lacrimi îmi curg pe obraz, şi bucuria reînsănătoşirii mă copleşeşte. Mă prăbuşesc pe o bucată de pămân gol, negru, mirosind a viaţă şi dorm.

4. Aşa mi-am început periplul meu prin lume. Mergând desculţ şi căutând sub tălpi o iarbă scurtă şi deasă, îmbrăţişată de rouă. Şi unde găseam această minune, Natura reînvia sub dragostea mea împărtăşită din bucurie, şi rând pe rând toate rănile dispăreau. Tatuajele în scoarţă de tipul Jana & Costel – inscripţie pe un stejar milenar – dispăreau topite de iubirea mea universală şi tot aşa tot ce era putregai şi descompunere se întorcea la viaţă. Şi cu fiecare vizită pe care o făceam într-un loc, simţeam cum puterea îmi slăbeşte, cum încerc să obosesc. Şi apoi mi-am dat seama. Rând pe rând, peticele acelea de iarbă deveneau tot mai rare, păşeam mult pe nisip şi asfalt şi tălpilea mi se bătătoreau şi mi se crăpau. Simţeam în spatele meu privirile arzânde de furia unora, şi înepeam să realizez că sunt urât, nedorit şi că încet, încet voi fi alungat.

5. De mai multe zile nu găsisem nici un fir de iarbă. Parcă mergeam într-un deşert, sau pe o tipsie nesfârşită de sticlă. Undeva în zare vedeam Munţii, într-acolo mă îndreptam, îmi puneam speranţa că acolo voi găsi ceea ce caut. Dar dupa săptămâni de chin, ajungând la poalele Munţilor, nu am găsit decât natură stearpă, piatră, calcar, granit, şi o carieră. Omul încă muşca, cu excavatoare şi camioane, gata să costruiască mai departe, gata să unească la nivel planetar oţelul şi betonul şi plexiglasul.

6. M-am întors pe pământurile natale. Culoarea verde era uitată demult. Unde erau mai mulţi oameni domina un portocaliu sobru, şi un ansamblu de tonuri de gri vesel ca o zi ploioasă de toamnă. Văzându-mă, oamenii mă ocoleau ca pe un stigmatizat, îi vedeam cum şuşotesc pe la colţuri. Din când în când, începeau să cânte sirene şi alarme, şi nori negri se iţeau la orizont.

7. Am plecat din oraş mergând pe dealuri, călcând pământul galben şi uscat, argila fărâmicioasă – altădata atât de moale şi plină de zeamă, gata oricând să se transforme cu dragoste în urcioare pentru apă sau vin, în glastre pentru flori sau opaiţ pentru rugăciune. Simţeam în urma mea agonia, dar şi înainte era la fel de sumbru. Din vârful dealului am văzut mii şi mii de soldaţi mirosind a hoit şi putregai. Şi am înţeles că a venit Vremea Judecăţii, fiindcă Natura are şi ea diavolul ei, şi acesta poartă acum acesta luptă pentru el şi mântuirea sa precum şi cea a păcătoşilor lui.

8. I-am văzut când m-au găsit şi pe mine. Erau urâţi şi puţeau. Saprofiţi în căutare de materie moartă, înfotemati şi setoşi, dornici de răzbunare pe om, care a impus un nou standard de viaţă, unde totul se produce în laborator sau din materie organică sintetică, şi care a hărţuit Planta în asemenea hal încât până şi cel mai natural cartof creşte în pungi, gata gurăţat şi feliat. Mai mult, saprofitele erau gata să mă schingiuiască şi pe mine fiindcă eu dăruiam Viaţa, izgoneam boala sau moartea, eu eram iubirea dezinteresată, eu iubeam fructul pământului. Sclavia omului era inerentă. Miliarde şi miliarde de bacterii flămânde plecaseră în războiul speciilor, gata să-şi adjudece prin forţă dreptatea, iar acest război mă amestecase deja.

9. De ceva timp eram într-un lagăr, cultivam porumbul, biciuit din când în când de un taciune orgolios, care îşi vărsa fungii negri pe pielea mea transpirată de efort. Nu reuşisem să ma înţeleg cu el, era prea orgolios în datoria lui, însă ceva îmi spunea că el şi-ar fi acceptat cu mai multă demnitate şi bucurie o soartă reală, impusă de Istorie şi nu de prostie. Şi după o vreme, tăciunele mi-a mărturisit un mare secret – că undeva, lîngă un mormânt părăsit a văzut căteva petice de iarbă. I-am explicat că acel petic de iarbă ar putea reda Lumii frumuseţea ei de odinioară, că visele s-ar înfiripa iar şi că îndrăgostiţii se vor plimba din nou sub sălcii plângătoare, pe malul lacurilor limpezi, cu nuferi, lebede şi peşti. Tăciunele a plâns cu lacrimi de cenuşă.

10. În prima seară cu lună plină am fugit cu fungul la mormânt. Fusese săpat de curând, plivit şi primenit, însă de sub pâmânt se iveau căteva fire de iarbă, scăpate ca prin minune de sub sapa unui sclav al realităţii virtuale. Am plâns şi mi-am spălat picioarele în dragoste, am chemat în mine inima tuturor celor care au iubit cu adevărat şi am păşit cu evlavie pe acel minuscul petic de iarbă. Dragostea din mine s-a descătuşat ca o explozie atomică, şi lumina neagră s-a descompus în culorile curcubeului. Un val concentic s-a înfiripat între braţele mele, un val de iubire ce l-am expediat în Lume cu toată energia care eram capabil.

11. Pâmântul s-a întors la viaţă. Poieni înverzite, păşuni însorile, grâu încolţit, păduri nepătrunse şi milioane de iazuri cu sălcii şi nuferi. Sărutările îndrăgostiţilor clipoceau ca oceanul, în grădina bunicii tocmai se făcuse spanacul, iar undeva în aer mirosea a flori de liliac. În Verona se aşezau muşcatele în geam, iar în apartamentul iubirii mirosea a iasomie. Până şi în Sahara, oazele se înmulţiseră şi caravanele se odihneau, călăreţii beau şi dansau la lumina focului. Undeva pe cer răsărise o nouă stea.

12. Eu am adormit pe acel mormânt. Am dormit mult, mult, însă atunci când am deschis ochii am aflat că era mormântul meu.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: