Prima pagină > Poezie > cine sunt eu nu ştiu

cine sunt eu nu ştiu

intoxicat de atîta eu
chem în ajutor lumea
toate răsăriturile decofeinizate

mirosurile din paturi soră-mea cu urletele
primul arc şi cartea de la căpătâi

am fost şi copiii căpitanului grant
copilu’ invisibil winnetou astronaut şi detectiv nu mi-a plăcut porta

cu note mici din şcoală
tuns zero am tras o flegmă pe tabloul cu şeful statului

jocurile de copii – îmi plăcea să fiu omu’ păianjen pe acoperişuri
apoi erau chestiile alea de-a doctorul fuga de la meditaţie şi fotbal în spatele blocului

ruşinea aia când am fost scos la uşă în pielea goală aveam 7 sau 8 ani
m-a văzut chiar fata de care îmi plăcea l-am urât pe tata pentru asta

fugile de acasă
o ţin minte pe aia la bucureşti când liceean m-am îndrăgostit de o studentă anu’ 3 la ASE

prima poezie scrisă în cârciumă
băusem un rom românesc lăsasem ceasul amanet

of apoi vine dragostea
deînmulţită cu patimi şi rostogol în valea plângerii ai fost şi tu acolo

un serviciu şeful cu aere
berea cu prietenii poate un chef sau mai multe nopţi albe

malul mării prin vămi părăsite
plătind tribut uitării de sine invadat de nelinişti mai bine dormim azi

omul de lângă tine
dă-te mai încolo nu mă dezveli adu-mi un pahar cu apă aspirina din bucătărie

cine sunt eu nu ştiu
dar toţi mă cunoaşteţi bine

sunteţi şi voi
o parte din mine

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: