Prima pagină > Poezie > deeper kind of slumber

deeper kind of slumber

uneori noaptea visez caprioare

mă ridic din pat flori de gheaţă tatuate pe spate în palme setea îmi zbiară ca un cântec de cucuvea ochii împăienjeniţi mă târăsc până la frigider când visez animale cu ochi nemângâiaţi mi se face foame mă lovesc de mobile nu mă doare lumina joacă feste întunericului îl strânge laolaltă şi mi-l îndeasă în ochi nu mi-e frică
Foamea e mai puternică

sunt nopţi în care visez şerpi roşii – şerpii roşii sunt mici ca nişte inele cu ochi de smarald nu îi porţi nici la gât nici la mână sunt brăţări cu solzi menite să arată cum curgele sîngele în susul coapsei cum te apucă teamă între omoplaţi şi cum mâinile îţi tremură când strângi cearşaful alb la gură în lumina lunii
Şerpii sunt mici râuri de viaţă

e un vierme în mine care mă roade îi aud foamea în stomac e un plânset continuu ca o reminescenţă din copilărie eu mănânc ştiu el se hrăneşte ştiu e viermele copilăriei mele cel care întotdeauna se făcea mic sub palma grea a uriaşului posomorât ştiu tată viermele îşi târăşte sufletul nevertebrat în locul dintre inimă şi diafragmă unde se simte
Emoţia aceea simplă când pierzi pe cineva

uneori soarele nu apune după orizont coboară sub pleoapele mele în mine întunericul creşte diabolic se trage din orice din puiul de la cină din N-ul din alfabet din numele Necunoscutului din ochii Negri ai cîinelui enot sau ai căprioarei morgana pe care o visez uneori
de multe ori când mi se face teamă se lasă liniştea ca o marmeladă – când mi se face teamă curg pereţii în pat şi eu înot greu în cearşafuri-cu-salamandre apoi fug în bucătărie
mă lovesc de mobile în drum spre frigider îmi zic nu mă doare
mi-e sete de întuneric de orice repet nu mă doare
mi-e Sete
nu mă doare

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: