Prima pagină > CONTROL > CONTROL

CONTROL

La sfarsitul lunii mai va aparea in sfarsit romanul meu intitulat CONTROL. Editura care imi face onoarea debutului este TRITONIC, condusa de Bodan Hrib, un tip simpatic si plin de viata – el va fi primul care va face un „control” operei si va avea primele cuvinte despre carte.

Pentru cei care intra pe aici, o sa postez mai jos un prim fragment de inceput.

LIOU

 

De la o vreme trăiesc aşa, fără să fac nimic deosebit, ca şi cum viaţa mea ar fi un tricou agăţat la uscat pe o sfoară între azi şi mâine. Nu mi se întâmplă nimic deosebit, nu mi se arată nimic suficient de interesant ca să îmi atragă atenţia. De exemplu, un accident tragic, ceva de genul o blondă care aşteaptă pe calea ferată ca să vadă pe ce parte o ocoleşte trenul. Sau, ceva exagerat şi hilar, precum o septicemie a unui homesexual activ care s-a tăiat cu un ciob de bec din anus

 

ul unui proaspăt agaţament, uitat din neglijenţă de un medic alcoolic, sunat în mijlocul operaţiei de blonda de nevastă-sa care vrea să ştie pe ce parte au volanul trenurile.

Din nefericire pentru mine, în universul acesta mic, banal, criticabil, mult prea igienic pentru a nu avea culoare, nu se petrece nimic de genul ăsta. Nici măcar tricoul ăla nu se usucă, mă uit la el şi aştept, în faţa computerului, golit de gînduri, golit de energie. Atât de gol încît doar sufletul unei sticle de cabernet mă mai poate acoperi cu ceva. Euforia, – pe asta o am de când m-am născut, dar acum e de altă culoare. E albă, pare lichidă şi seamănă cu o linie de separaţie între două lumi. Sau cu un contur desenat cu creta pe asfalt. Îmi trec mâna prin ea, o strecor DINCOLO, ca într-o găleată cu lapte. Simt o atingere, o moluscă sau un ţipar, ceva mă electrocutează. Îmi retrag mîna brusc. Mă uit la ea, e uscată. Imaginaţia îmi joacă feste. Îmi aprind o ţigară şi zac cîteva minute în compania fumului, care se hârjoneşte cu întunericul.

*

Am avut un frison. Nu ştiu dacă am aţipit sau doar mi s-a părut. Ţigara încă mai arde în scrumieră, şi fumul pare că loveşte silueta cuiva. Mi se încreţeşte pielea pe mână… Nu, nu e nimeni acolo. Totuşi în aer persistă acea senzaţie că ceva nu e în regulă, că s-a întîmplat ceva. Atunci observ că pe ecranul computerului sunt scrise câteva rînduri. Cursorul încă mai ţopăia de nerăbdare…

„Nu ştiu care mi-e adevărata identitate. M-am trezit aici şi acum. E minunat că sunt şi îmi place că nu m-am trezit ca după o amnezie totală. Am amintiri multe, am amintiri şi despre tine, iar ai lăsat capacul ridicat la baie, încă te masturbezi dimineaţa sub duş… Încă te gândeşti la ea… Tanu… Am multe amintiri dar încep cu cea mai de soi dintre toate. Mi se spune Liou-Liou. Liou. Numele ăsta sună în capul meu ca o suită pentru clarinet. Rezonează cu starea mea, aşa că îl păstrez şi îl voi folosi ca pe un pumnal. Voi tăia cu el fustele femeilor, voi cresta obrazul duşmanului. Îmi place aici. Îmi place fiindcă întotdeauna ai ceva care să ma facă să mă simt bine primit. Ai ceva de băut? Normal că ai, fără asta te+ai sinucide într-o săptămână. Deci, să luăm această sticlă de vin, vouă nu vă mai trebuie… Vouă… ahahaha, eşti un ramolit ghebos, o băbăciune care nu merită respect. Aşadar mă aşez comod pe fotoliu, sorb un pahar de cabernet, cu o ţigară aruncată în colţul gurii şi mă holbez la individul cu cearcăne până la urechi care se uită cu interes la textul asta tâmpit de pe ecranul computerului…”

Aproape că-mi vine să urlu. Adrenalina curge în mine ca mierea. Mâinile îmi tremură uşor, de parcă l-am văzut pe Şef la duş… Şi culmea, e cât se poate de eunuc. Golesc sticla cu pofta unui violator care despoaie o femeie. Îmi apropii degetele de taste, ating uşor cu buricul arătătorului, cumva temător că s-ar putea să mă ardă sau să mă muşte. Nu se întâmplă nimic. L i o u. Numele apare pe ecran exact aşa cum l-am scris. Şi nimic altceva. Probabil că tot eu am scris şi textul de mai sus. Pun totul pe seama vinului şi a oboselii. Mă gândesc însă că dacă mai devreme nu aveam nimic, acum am un început. Ba chiar mai mult, am un personaj, unul care pare simpatic, măcar prin felul în care a intrat în scenă.

Desfac o altă sticlă de vin şi un alt pachet de Marlboro. Cred că trebuie să încep de undeva – aici cred că am avut o şansă. Începuturile sunt secretul meu. Să vedem… Liou are circa 25 de ani, e înalt, pletos, şarmant. Liou are carismă, duce în permanenţă lipsă de bani, însă are un succes mai mult decât decent la femei. De fapt e un pui de Casanova încrucişat cu Don Juan. Stă într-o garsonieră ieftină, mănîncă puţin şi bea mult. Nu şi-a încheiat încă studiile, însă e suficient de abil să ascundă asta. De fapt facultatea nu a fost o chestie importantă pentru el, a fost întotdeauna doar un prilej de a aduna o societate împrejurul lui. Tovarăşi de băut şi bairam, posibile agaţamente, surse de împrumut şi tot felul de mici avantaje. Un mic profitor, dar totuşi inocent.

*

„Cred că ştiu cine sunt. Mă numesc Liou, sunt săgetător, şi m-am îndrăgostit. Adică aşa ar trebui să se numească starea asta de zbor, reîncarnările acestea succesive în îngeri depravaţi sau în diavoli reeducaţi, da, nu-mi mai simt mîinile nu mai pot a-mi gândi picioarele – oare sunt om sau sunt cruce? -, sunt un labirint din care nimeni n-a ieşit, oare iubesc? – nu pot percepe gustul cărnii de porc, dimineţile sunt trase la indigo, cerul e albastru eu nu am picioare şi zbor şi zbor şi zbor şi apoi caaaaaaad… Uiuiuiiiiii ce bine e, uite-o acolo, te prind, te prind, stai, stai, vin!!!

Ştiu că o iubesc, dar încă nu-mi aduc aminte de ea. Probabil am avut un accident, sau ceva, însă cred că o să-mi amintesc în curând. Mă uit la cămaşa mea albă, de in, parcă văd urma unei mângâieri… Are un nume. Mi l-a spus de atâtea ori dar parcă de fiecare dată suna altfel. Îmi aduc aminte că uneori îşi spunea Tanu. Dar asta doar atunci cînd nu avea un alt nume de împrumut, unul dintre cele un milion de nume sau mai bine pe care le putea avea. Tanu. Ce-aş putea înţelege din asta?”

*

…am dus-o în bucătărie şi i-am ţipat să umple două pahare cu bourbon. asta dacă are chef să bea şi ea. apoi i-am zis, menţinând tonul de maistru şef de şantier să îmi aducă dracului paharul în living, împreună cu ziarul. nu mă uitam prea des la fotbal, dar atunci aveam chef de un meci.

în insulele mediteranei sunt 17 grade. aici a nins cu morţi. e frig ca în cavou. de la o moarte la alta mi se descuamează pielea. epiteliile moarte se înşiră prin casă. seamănă nenatural de tare cu nereuşitele mele de a avea copii.

curvo, zic, vino şi strânge mizeria.
a fost să facă un avort, nenorocita. cică mă iubeşte. lumina din veioză se scurge grasă în cameră. mi se rupe. sunt slinos ca un porc în momentul eutanasierii, dar cel mai important lucru pentru mine e un gândac mare şi negru care se zbătea acum câteva zile în bucătărie şi pe care nu l-am omorât.

revăd însermnările de acum o săptămână: iubirea nu e un spam cu care ne loveşte dumnezeu făcând reclamă virală învăţăturilor sale şi gestului inimos al fiului dragostea ta pentru ea nu vine să o pună nimeni în tine. pur şi simplu, iubirea nu e capilaritate, un fluid care urcă în fiinţa poroasă, având o forţă de adeziune mai puternică pentru sufletul tău decât faţă de propria fiinţă. iubirea e o tensiune superficială la suprafaţa eului care ne ţine împreună înăuntru.

muie. m-am hodorogit de tot. şi mă enervează simfonia asta a luminii trădătoare pe care am visat-o azi noapte. paharul e gol. PAHARUL E GOL, urlu cât mă ţine jumătatea de plămân nenecrozată. mă uit în oglindă. aici e pielea, e încă moale, am fost îmbrăcat cu ea mult timp. muşchii atrofiaţi, inerţi sunt în punga aia, se poate arunca după. oasele…oasele mari sunt bune, rezistente. cred că sunt o afacere bună. falangele le-am avut odată zdrobite cu o cheie franceză, dar acum sunt ok. poate mă las de băut, donez organele. mai puţin ficatul, care e obosit. cu inima, nu am mari pretenţii, e roasă de atâta iubire! sângele meu a fost otrăvit. recomand uscarea lui în lumină solară, apoi să fie răzuit şi închis ermetic. ar putea servi drept artefact de colecţie. sufletul e în paharul acela gol…

vine tăcută cu sticla de bourbon. are o privire de vită de sacrificiu. adevărul e că toţi vom ucide cândva. e aşa crudă viaţa asta nu vă daţi seama dar toţi vom ucide cîndva un om. cînd îl vom iubi cu adevărat ne vom înfige în el pînă la plăsele îi vom îmbrăcă trupul şi-i vom locui mintea.

uneori îi vezi pe stradă în parcuri în tramvaie ţinându-se anevoie unul de altul bătrîni şi cu trăsături asemănătoare de parcă ar fi două spectre ale aceleiaşi entităţi s-au cunoscut de tineri şi s-au iubit acum nu mai mor sunt deja rupţi de viaţă.

Tanu, iubito, nu e nevoie să te ascunzi. te voi găsi oriunde. te-ai deşirat, capătul sufletului tău e aici la mine sub stern. te trag în mine, chiar dacă nu ştii crede-mă, toţi vom ucide cândva oameni şi viaţa va durea ca un copil zdrobit între coaste. cînd voi muri bătrîn să nu vii la înmormîntarea mea voi strînge din dinţi şi voi zîmbi şi să nu îndrăzneşti să plîngi
lacrimile ar mai ucide odată.

pe acest ritm, rochia alunecă de pe ea. aş fi putut jura că i-a căzut şi pielea.
că ochii i se rostogolesc prin cameră ca două mărgele verzi-albastre.
cuvântul dematerializează.
lumina îngraşă.
mai mănâncă şi tu ceva, îi zic. nu te-am adus aici să te las n
emâncată.
uite.

hedonistul nu a avut prea multe de făcut în ultima vreme, doar a jumulit o găină, a făcut baie în miere şi s-a îmbrăcat în fulgi, apoi a tras un dans pînă s-a făcut ziuă.
cinicul l-a privit cu respiraţia tăiată fără să zîmbească şi-a turnat un pahar de vin a mai tras o băşină şi a zis, mă lăsaţi domnule apoi a murit.
stoicul a scris o scrisoare pentru a-mi relatata toată povestea spunînd că toată lumea se pregăteşte de moarte într-un fel idiot. eu sunt nebunul care îşi minte iubita că va
fi bine. poţi găti găina hedonistului. mai repede.

am terminat sticla de bourbon. în mintea mea, cîteva lucruri, un pat mare de mijloc şi o muscă verde. pe pat, eu şi Tanu. o luasem în braţe, i-o trăgeam pe la spate şi o minţeam că totul va fi bine. uneori viaţa e plină de neprevăzut. pereţii erau acoperiţi cu tapet roz. în mijlocul camerei pe măsuţă un focar de incendiu. cred că uitasem o ţigară aprinsă în scrumieră foarte aproape de un ziar despăturit. familia de gândaci care locuia sub chiuveta din baie nu era îngrijorată. în rest, multă dezordine, ca după o repriză de plâns şi una de istericale. perdelele atârnau blazate la fereastra deschisă nesinchisindu-se să oprească zborul unei ciori care venise la furat. a luat inelul de logodnă şi s-a făcut făcut nevăzută. poliţia nu va ancheta vreodată cazul. în timp ce aveam orgasm, am descoperit scena unui teatru tragicomic. o furnică se lupta cu o bucăţică din pieile mele, dovada neputinţei, eşecului meu în dragoste. a tras tegumentul meu genial până într-un rest de orez thai cu sos de peşte, îngrăşat şi mai tare de lumina sleită a veiozei. animalul se mânjise peste tot cu restul de sos şi arăta destul de caraghios. porţia de orez costase 2 dolari. furnica a alunecat, la colţul mesei era o pată de lumină uleioasă şi s-a izbit cu un zgomot înfundat de podea. din fericire no damage. era teafără. în momentul acela am ejaculat. mult, cât munţii pădurea neagră. un jet lung şi cu meandre, o dunăre personală, lipsită de porţi de fier. în marea mea neagră peştii fecundaţi stau cu burţile în sus.

mi-am aprins o ţigară. sufăr de stres postcoitum. pot face pe rând geografia tuturor senzaţiilor dar nu am chef. totul se ascunde sub un singur nume. Tanu. mă uit la sînii ei cu mila şi iertare. nu mai pot linge burice de împlinire, coapse vulnerabile. mă pierd într-o armată de călcîie, sunt un covor la picioarele tuturor iubiţilor ei. cei pe care i-a avut dar şi ceilalţi. ştie că ne vom reîntâlni. până atunci pe buzele noastre se citeşte un singur cuvânt din patru litere.

*

Nu înţeleg. Nu ştiu să mi se fi întâmplat ceva asemănător cu asta până acum. De obicei scriu conştient. Dar acum, textele îmi apar pe monitor de parcă s-ar scrie singure. Nu ştiu să am halucinaţii de la băutură, nu ştiu să fi avut reprize de somnambulism. Nici în somn nu vorbesc. Situaţia e pe cât de stranie, pe atât de profitabilă pentru mine. Dacă termin chestia asta, aş putea lua nişte bani frumoşi. Şi asta ar însemna că aş putea să te invit pe banii mei la plajă, undeva departe de oraş, pe malul unei ape, cu iarbă şi narghilele cu votcă. Poate aşa lucrurile ar căpăta mai mult sens între noi. Cred că Liou ăsta e un semn bun. Chiar dacă e un looser.

*

„Dobitocul scorneşte tot felul de idei despre mine. A dat-o în bară încă de la început. Mi-a greşit vârsta, dar mă bucură faptul că m-a întinerit cu aproape 10 ani. Apoi nu am fost niciodată un profitor sau un oportunist. Ba chiar am pierdut mult, pe motiv de inimă largă. Şi cu facultatea la fel, mai întâi am ales greşit, apoi a venit chestia cu auto-întreţinerea. Nu contează. La faza aia cu încrucişarea nu mi-ar strica să fiu puţin mai norocos. De fapt, aş putea spune că nu am reuşit niciodată să cuceresc o femeie. Evident că nu, atâta vreme cât nu am reuşit să păstrez vreuna lângă mine. Ştiţi şi voi cum e asta, vremurile s-au mai schimbat, iubirile romantice nu mai sunt la modă. Iar lipsa mea perpetuă de bani, nu e totalmente adevărată. E drept, nu sunt un tip înstărit, dimpotrivă. Dar dacă aş fi fost mai atent, aş fi putut pune ceva deoparte. Dar în ciuda banilor mici, de multe ori reuşesc să mă întorc franjuri acasă. Iar acest fapt pare să fie direct proporţional cu succesul meu în faţa sexului sensibil. Sensibil la cadouri, bineînţeles. Sau la călătorii în locuri exotice, care, de altfel, au rămas virgine pentru mine. Faptul că beau, nu mă face campion. Am cunoscut unii mai distruşi decât mine. Glumesc, nu sunt genul de ratat infailibil. Iar cu mâncatul, aş putea concluziona că exagerează, fiindcă nu mă consider deloc un suplu. Totuşi, recunosc, la 25 de ani eram, însă asta ar fi o altă poveste…”

*

Tipul asta, Liou, începe să-mi placă. E prima dată când cineva mă contrazice. Eu ştiu încă destul de puţine lucruri despre el, însă el îşi permite să mă batjocorească. Are tupeu gagiul. Trebuie să-i găsesc o prietenă. O Ioana-Ioann. Sau Dana-Daniela. Sau Ana-Ann. Sau toate trei. Da, omul meu e întreţinut de trei femei, femei care se descoperă pe sine alături de el. Liou e un fel de catalizator, potenţează arderile. Inimele femeilor se rotesc cu 360 de grade pe secundă, îl văd ca pe un monstru, sunt afectate de rânjetul lui de cocker, dar nu-l lasă să scape, nu pot fără el. Se cunosc între ele, nu se suportă, nu vor să-l împartă. El le promite iubirea veşnică, se urcă singur în şaua unui armăsar de fum alb, ridică sabia din lumină calitatea a doua, şi ele încă nu văd că e doar un cavaler în zale de tinichea.

*

„-Ia să-ţi văd faţa aia a ta, cât de tîmpă poa’ să fie! Ştiu că citeşti asta chiar acum, hai aprinde dracului ţigara aia că-ţi tremură buza! Hai mînca-ţi-aş gălăgia, dă în mine, arde-mă! Băh, eu sint Liou-Liou, te fac, te ard, te naşpesc, să moară cucu de singurătate!”

„Frate, ce-mi place de tipul ăsta! Să-i fi văzut faţa cînd a citit! Era rupt, zdrenţe era, nici nu mai ştia pe ce lume e! Şi să-nnebunesc, nu am nicio vină. Hm, stai că e povestea lui, să nu ne pierdem în lexeme de periferie. Deci, vede textul, face o faţă de peşte prăjit – pe asta nu puteam să nu o scot – şi stinge calculatorul. Oricum era zid, tencuit cu băutură, un personaj la fel de greţos ca mirosul din bocancii unui soldat după un marş forţat pe 20 de km, pffff…. bleah…. – băi nene, mai gust şi eu din sângele ursului, da’ parcă nu mă pun aşa în patru labe… – aha, uite că se culcă.

Prilej pentru mine să vă mai zic câte ceva despre viaţa mea. Când eram mic, îmi doream să mă răpescă extratereştrii. Aveam senzaţia aia că sunt de prisos în universul cunoscut, mă gândeam la ceva măreţ, cum am să mă întorc aducând cu mine pacea universală, bunăstarea şi iubirea totală pentru oameni, secretul energiilor perpetue, vîntul parfumat al basmelor. Nu ştiu cum se face, dar pe mine m-au cam ocolit extratereştrii, i-am vânat cu ostentaţie, dar nu am găsit nici măcar un punct negru de sub unghia vreunuia dintre ei. Şi tot aşa, nu am reuşit nici să salvez lumea de zombi, de vârcolaci sau alte creaturi imaginare. Odată cu adolescenţa, visele mele au început să prindă un nou contur, ceva cu un exotism exacerbat, cu lagune mirosind a dragoste, cu piele bronzată, sîni excitaţi, săruturi cleioase, tot tacâmul. Prietenie maximă. M-am îndrăgostit fără succes de câteva ori apoi a apărut ea. Femeia fără chip, femeia care crescuse odată cu mine, în mine, femeia care aş fi dorit să fiu dacă nu aş fi fost bărbat. Femeia foarfecă, cea care decupa toate femeile după propria-i măsura, femeia procustiană, femeia perpetuă, cea care se propaga în toate femeile şi care îmi aducea mie cele mai înmiresmate ofrande…”

Gata! GATA! Obraznicul ăsta şi-o ia-n cap. În primul rând are nevoie de o corecţie. Şterg tot ce am scris până acum şi o iau de la capăt. Aşadar, Liou este un infatuat de 25 de ani, încă un puţoi, am putea spune. Dacă i-ai pune ştrampi, cordeluţă şi botoşei albi ar sări coarda… nu, nu merge aşa! Liou e un tip lipsit de sensibilitate, un soi de bădăran prefăcut. Nimic nobil, nici măcar încercările lui de a părea un element indispensabil în viaţa celor din jur. Spre exemplu, cele trei prietene ale lui. Cele trei graţii care îl iubesc în felul lor, fiecre câte o particică din el, nicicum ca întreg. Nişte femei limitate, incapabile momentan să renunţe din cauza orgoliului care le ţine atârnate de penisul lui infatuat şi care la urma urmei este de o normalitate îngrozitoare. La fel ca şi el, nimic special, doar o spoială de romantism argăsită cu votcă.

*

„Nesimţitul! O vroia pe Lola. Ce apucat! E cu capul, zău aşa! Păi aia era varză de beată, i se întinsese rimelul pe faţă ca o năframă cernită şi de sub decolteu i se vedeau nişte sîni moi şi străvezii. Se clătina ca încrederea şi se lingea cu toţi agaricii din bar. Am preferat o doză mortală de coniac şi am dormit cu capul pe bar până m-a trezit Cora. Am băut împreună o cafea, apoi m-a dus cu taxiul până acasă. Nu am invitat-o să intre, dar s-a întors peste 5 minute mai târziu, cică să se asigure că sunt OK. Nu eram, dar n-am refuzat o felaţie de dimineaţă. Am adormit pe fotoliu, cu pantalonii în vine. Concret, cu asta am cam pus capac momentelor de oprimare sexuală. Pur şi simplu, o repriză de tipul ăsta îţi mai dă poftă de viaţă. Mă gândesc prea mult la ea, nu la Cora la ea, aceea, unica….iar ea stă la pândă sub piele, gata să muşte orice femeie care vrea să intre în viaşa mea, pe faşă sau peprin dos! Nu e deloc blîndă, e o fiară dezlănţuită, înfometată, care se foloseşte de mine pentru meschinele-i scopuri. Vă avertizez! Să nu-i pronunţaţi numele. Uitaţi de el!”

*

Hmm, Cora! Ce nevoie am eu de muierea asta?! Eu o vreau pe pe ea. La naiba, mă risc. O vreau pe Tanu. Da, m-ai auzit bine, o vreau pe TANU! Ce dacă Tanu nu există în realitate. Oricare femeie poate fi Tanu. De exemplu Ann. De ce Ann? Nu are importanţă. Da. Chiar azi să o suni! Trebuie să o suni! Ţâr – ţâr, pac-pac, o inviţi în oraş, la o cafea, îi spui că vrei să vorbeşti cu ea despre fotografiile alea pe care le ai şi despre care, I-ai promis odată la nervi, că le pui pe net. Cel puţin aşa te asiguri că vine. Iei două sticle de vin, poate chiar trei… De fapt nu contează, poţi cumpăra orice, inclusiv şampanie franţuzească şi caviar! atât timp cât eu hotărăsc, eu plătesc! Nu mi-e deloc greu să îţi bag bani în buzunare, nu trebuie decât să vreau. Hai, pune mâna pe telefon, zdreanţo care eşti! Şi de fapt, nici ea nu mă interesează. Aş vrea să ştiu ce mai face Ioana.

„Trebuie să învăţ să mă protejez. Uneori aproape că fac gesturi incontrolabile. Era cât pe ce să o sun pe Ana. De fapt mi-aş dori să o sun, însă ar fi o cumplită greşeală tactică. Mai bine o sun pe Ioana. Ea întotdeauna a profitat de ocazie. De fapt, ce nevoie am să o sun…mai bine merg direct la ea acasă. Spun că eram prin apropiere, că am trecut să o văd.”

„Nu era acasă. Mm, oare ce naiba face? De obicei la orele astea nu e nici la şcoală, nici la muncă. De fapt nu contează, nu trebuie să dea raportul nimănui, şi apoi mai sunt prietenele alea ale ei. Poate că ar trebui să merg în Complex, să văd cine mai e pe la terase, poate dau de ea pe acolo. Dacă nu e, o zgudui puţin cu băieţii din C, apoi poate o sun pe Daniela. Au trecut aproape 3 săptămâni de când nu am văzut-o”

*

Nu mi-a plăcut niciodată de Dana. Cum nu mi-a plăcut nici Ioann, se pare că pe ea am reuşit să o scot temporar din schemă. Dobitocul nici nu ştie ce-l aşteaptă. De fapt nici Dana săraca, nu are habar, şi mare greşeală a făcut cînd i-a dat lui Liou cheia de la apartamentul ei. Acum el va intra în scară, va introduce obiectul în yală, va învârti de două ori, va face câţiva paşi şi va da peste unul în chiloţi. Ar trebui să le vedeţi feţele opărite, Liou vizibil iritat de prezenţa fizicului de molie speriată al individului, Dana verde la faţă, ruşinată, dublu trădată de propriile sentimente. Aşa golane, să te văd acum!

„I-am zis nenorocitei că nu vreau să o mai văd vreodată în viaţa mea. De altfel am şi rupt cheia în yală înainte de a pleca. M-am oprit la o crâşmă la 2 minute de bloc, puţin mai târziu l-am văzut şi pe omul molie plecând. Avea o faţă de ciorap desperecheat. Nu-mi pare rău. Nici pentru el, nici pentru mine. El o merita fiindcă avea faţa aia, eu o meritam pentru că îmi ţineam fundu’ în şapte luntrii, iar pe de altă parte, nici nu puteam să am pretenţii. Nu cel puţin cât încă mi-o puneam cu Ioann, ba pe deasupra şi cu Ann. O să mă îmbăt ca o muie şi o să îmi treacă. O să uit, o să trec peste asta, nu se moare din asta. Puternic, sunt puternic. Na, boule, uită-te la mine, eşti mulţumit?”

„A fost un moment de slăbiciune. Nu îl mai las să îmi controleze viaţa. Pot să fac abstracţie de tâmpeniile lui, şi dacă pot, deşi nu pare să fie vreo problemă, chiar o să-i arăt asta. Până una alta pot chiar să-i arăt bucineul meu proaspăt şi roz, şi pe bune tare mult mi-ar plăcea să-i fac una. Ceva să îl ardă bine. Ar fi suficient să mă duc pe acolo pe unde se strâng homosexualii, travestiţii şi transexualii. Beau ceva, zâmbesc, mă las agăţat. Cred că aş putea pleca de acolo cu un exemplar pe cinste, ceva gen Roberta, obligată să poarte fuste până la genunchi, să nu-i iasă scula de sub ele. Nu mi-e silă, nici nu are cum să-mi fie, sunt doar un personaj. Ridicolul va fi al lui, pe el îl va durea cu adevărat. Pentru mine nu poate fi decât o banală experienţă livrescă…”

*

Cu asta te-ai ars cu mine. Diseară o să o încasezi. O să o iei rău de tot, coaste rupte, faţa spartă, capul spart de vreo opt ori. Ţi-am pregătit un viitor de o să regreţi că ai apărut pe lume. Deja poţi să-ţi iei adio şi de la Ana, ţi-am mai pregătit o surpriză. Nici să te gândeşti să te împotriveşti, aici eu deţin controlul. E suficient că te las în viaţă, faţă de cur care eşti!

„Controlul… E doar o iluzie. Nu am pierdut-o pe Ana, aşa cum a vrut el. De fapt încă nu am pierdut-o. Am rămas în schimb fără Ioann. O eroare personală. Aici e doar vina mea, şi cred că asta îl face să jubileze de bucurie. Cred însă că nu-i e atât de bine, atât timp cît Ana stă deasupra mea şi îţi mângâie sânii cu obrăznicie de trupul meu răsculat de dorinţă. E drept, când ejaculez, donez o lacrimă şi pentru Ioana, nu trebuie să ştie nimeni, e ceva pur personal. Dar în contextul acesta, e un fel de a însămânţa un scandal de proporţii. Dar mă voi răzbuna. Ştiu şi cum!”

Desfac două sticle de vin deodată. Fumez în neştire. Nesimţitul crede că îmi poate dejuca planurile. Nicio şansă. Azi e ziua cea mare. Azi îl distrug. Îl pun cu botul pe labe, îl fac să ceară îndurare, iar eu, emperator, îi voi arăta apendixul. Degetele aleargă pe taste ca în cursa de la Le Mans. Aproape că am făcut febră. Mai întâi Ann s-a întâlnit cu fostul prieten, acum avocat de succes, au băut ceva şi apoi au ajuns în cămin, la ea. Liou apare pe la zece seara, uşor ameţit de băutură, cu o bănuială sub coaste. Bate ca un disperat la uşă, după circa un sfert de oră uşa se deschide. Situaţia e dezolantă pentru el. Pleacă dezamăgit, se întâlneşte cu Ioana, care se săruta la o terasă cu cel mai bun prieten al lui. Colapsul este iminent.

*

„Am plâns trei zile. Un refugiu mai puţin abil, înjositor de-a dreptul pentru un bărbat, dar suficient de eficace pentru a mă putea proteja de furia oarbă a tâmpitului de autor. Între timp mi-am încropit genialul plan. Am profitat de beţia lui prelungită, datorată lâncezelii mele sub perdeaua de lacrimi şi satisfacţiei lui imberbe şi le-am sunat şi pe Ann şi pe Ioann. Le-am convins pe amândouă că trebuie să ne vedem, fiindcă am de gând să plec din ţară. Am ales o locaţie potrivită, terasa de pe Intercontinental. Surpriza a fost ca o injecţie cu morfină pentru mine. Se uitau una la cealaltă, eu râdeam sedat de bucurie. Şi providenţa a făcut minuni.

Animalul s-a trezit flămând, cumva cu situaţia scăpată de sub control, prada pusă pe fugă, gata să scape. Le-a asmuţit pe femei către mine, încercând să mă reţină. Aici a greşit, aici l-am avut. Străpunse de sentimente de responsabilitate, cele două femei mă ţineau fiecare de o mână, trăgându-mă fiecare spre ea, dorindu-mă numai pentru ea. Nu conta cine învingea. Eram deja deasupra hăului, la aproape 100 de metri sol, hrănindu-mă cu lacrimile celor două femei care mă doreau, muşcând cu poftă din orgoliul lui care vroia cu tot dinadinsul să mă reţină în poveste. Şi iubirea întotdeauna învinge. Nu am vrut să ştiu cine. Ann sau Ioann. Una dintre ele a renunţat şi până să ating asfaltul primitor al parcării am ştiut că tâmpitul de autor nu poate decât să pună punct după victoria mea.”

*

Mi-am mai pus un pahar de vin şi am reaprins ţigara ce se stinsese în scrumieră. Am recitit manuscrisul, am pus punctul final, apoi m-am gândit la acea vacanţă frumoasă pe care o voi petrece cu Tanu.

Anunțuri
  1. M.
    Aprilie 15, 2009 la 2:02 pm

    imi place naratiunea asta metafizica, lupta dintre autor si personaj e foarte inspirata. Sa ai succes cu cartea si vanzarii sute si mii.

  2. Mai 22, 2009 la 5:20 pm

    Succes Leo 🙂

  3. Iunie 1, 2009 la 8:20 am

    Tetrailes bahtalo, Leoicutza 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: