Prima pagină > Uncategorized > Control in Control

Control in Control

Dragi prieteni,

Pe data de 29 mai, în clubul Control de pe strada Academiei 19, la intrarea în Pasagiul Victoriei, va avea loc lansarea romanului meu de debut intitulat CONTROL, apărut la Editura TRITONIC.

Evenimentul de lansare va începe la ora 19. Vor participa diverse personalităţi din lumea literară, critici, poeţi şi scriitori, membri ai comunităţilor literare on-line, precum şi jurnalişti din presa de specialitate, radio sau TV. Invitatul special al serii este criticul şi scriitorul Octavian Soviany, care va vorbi alături de autor şi de Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic.

Spectacolul, un happening inspirat din romanul Control, va fi asigurat de trupa de teatru a regizorului Marcel Ţop şi se va încheia cu un concert live al formaţiei Warganism, care îşi promovează ultimul lor album.

Îmi va face o deosebită onoare dacă vă consideraţi invitaţi personal la acest eveniment!

Cu deosebită stimă,

Leonard Ancuţa

 

*

Despre Control
Un roman în roman. Cam aşa s-ar defini cartea cu titlul Control, semnată de Leonard Ancuţa. În lecturarea acestui roman disponibilitatea afectivă este un must have pentru cititor. Vorbim de un roman încărcat de sensibilitate, manifestată pe toate planurile. O sensibilitate extrasenzorială care duce către lumi posibile, care subliniază puterea noţiunii de creaţie, de arta literară, de înţelegere a arderii interioare la care autorul este supus în timpul actului de creaţie. Leonard reuşeste printr-un limbaj puternic metaforizat să transpună îmbinarea pathosului erotic cu cel literar, într-un roman în care iubirea revine obsedant sub diferite chipuri reîncarnate, amanţii redescoperindu-se întotdeauna indiferent de situaţie. (Mădălina Vasile, Tritonic)

Control este o carte despre angoasă. Despre ideea regasirii de sine şi teama că atunci cînd am ajuns acolo am putea avea surpriza să nu fie exact ceea ce ne aşteptam. Control este romanul unei căutări de identitate. O identitate de multe ori abandonată, tocmai pentru ca acest <i>angst</i> îi face pe mulţi să renunţe la căutări şi să accepte liniştea oferită de religie, cotidian, dragoste, nebunie sau alcool. Controlul este tocmai înfrîngerea acetei spaime, controlul înseamnă negarea refugiului, sau de fapt întoarcerea la origine pentru o re-creare a realităţii. (Leonard Ancuţa)

Anunțuri
  1. Sherbann
    Iunie 11, 2009 la 11:46 am

    citit.
    citit ceva nou.
    deja vu, deja vu citind, asta e nou, sau o eroare in matrix – da, asta e, cartea asta e in proza romaneasca contemporana cam ce a fost ‘matrix’ in cinematografie.
    Do you take the blue pill or the red pill? :))
    poti avea accesul privilegiat la repetitiile unei trupe underground sa urmaresti un studiu de chitara; sau poti fi invitat la un studiu despre metafore – si multam de invitatie..
    e ca si cum ti s-a spus, uite, astea sunt toate cuvintele din limba romana, apuca-te sa le insiri si sa ne sune bine.
    suna bine!

    • August 7, 2009 la 12:13 pm

      serban,

      cu milioane de scuze ca raspun asa tarziu comentariului tau. multumesc si de feedback si de asemenea si pentru ca te-ai simtit bine in cartea mea. te astept cu drag pe unde mai public, si sa speram ca la anul voi avea o noua aparitie.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: