Prima pagină > arts&roll, Poezie > a muri de sete în mijlocul mării

a muri de sete în mijlocul mării

și dacă ne-am întinde sub cerul nopții
abia atingîndu-ne
vorbind despre distanțele acelea imense între stele, între galaxii
despre risipa asta nejustificată de spațiu
am putea oare să ne privim ca fiind o continuitate
sau conducătorii a două țări alăturate, împreună cu nevoile lor de a cotropi –
două oceane lipite pe o hartă, fiecare cu undele sale, nici un curent care să le străbată
știi, lacrimile nu țin de sete

și dacă ne-am întinde în trupuri
ca niște mesaje în sticlă plutind în hăul cosmic
sau o piatră aruncată într-o fîntînă înfinită
cînd urletul nu ajunge la nimeni, doar măsoară pielea timpului
se întoarce în sine împărtășind soarta unei șosele moebius
condamnată a fi bătută pe ambele fețe
așa am împărți liniștea & singurătatea cu poetul care aude
cum îi albește părul
și am aștepta cu încredere să fim culeși poate doar așa am avea măcar un motiv
să credem lumea asta mai bună, poate chiar
cea mai bună

și dacă orice am face
există o teamă în privirile noastre și gesturile rămîn suspendate în gînd
iar sărutul acela ar putea fi
o nouă formă de distanțare
ca atunci cînd călătorești zile întregi printr-un om
și culorile sînt mult prea puternice, otrăvitor de tari și mergi în neștire
fără să întîlnești pe nimeni căruia să-i ceri o gură
de apă

atunci poate fi suficient de liniște
încît inima ta să-mi spargă timpanul

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: