Prima pagină > Poezie > be.nign

be.nign

nu știu dacă trebuie să-mi pese de tine, în fiecare an se sinucid un milion de oameni
și asta mă face să mă gîndesc la carnea în care mă reflect, la ce naște din ea
o oglindă cu două fețe cîntărind 84 de kilograme pe care sistemul meu nervos o împarte în
tot atîtea kilograme de cioburi mărunte
la fiecare 40 de secunde mai moare unul și mi se înnegrește cîte o bucată de piele
la fel ca partea din spate a peliculei de argint
nu știu dacă voi putea face o singură față jocului, să arăt cîte un zîmbet oricui privește în mine
sau trebuie să mă prezint cel ce sînt, în costum alb de cocaină
izbindu-mă de pereții vătuiți căutînd locul în care sună a gol
pentru a mă așeza în genunchi în fața lui, rîzînd de parcă ar fi cea mai tare rugăciune
și totuși îmi doresc ochii tăi, ultimul lucru care se privește în mine
așa simplu, ca într-o iubire benignă care trece cu supradoză

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: