Orașul

cînd plouă apa face supă din tot orașul abia atunci îi simți cu adevărat gustul și mirosul
nu rămîne decît să muști din borduri să lingi trotuarele sau să mergi pe ștefan furtună să bei o bere amară
apoi săruți o prostituată ce îți pare și mai amară
o iei agale spre cotroceni și te gîndești cum îți va răspîndi sărutul ca o boală venerică
în orașul în care nimeni nu se vindecă de singurătate
în care burlanele clădirilor vechi sînt tuburi de orgă din care se aude o melodie a înstrăinării

cerșetorii te fac bogat pentru o secundă dar autobuzele îți distrug iluzia
în toate mijloacele de transport se simte izul foamei și în fiecare înghesuială de seară sau dimineață
te întrebi cu ce te mai alegi
ce herpes ce aromă de mîncare cu usturoi sau transpirație și mersul pe jos e un lux pe care nu ți-l poți permite
pe străzile pline de gunoaie și jmekeri cu lanțuri și tricouri D&G
te urci într-un taxi și simți căldura celui care a stat acolo înaintea ta
dar nu te ajută cu nimic mergi către un bar plin de fum cu oameni beți și femei lipsite de inspirație
care te vînează ești o altă bucată de carne amestecată în oala asta imensă iar orașul fierbe la foc mocnit și nu va fi gata niciodată

clădirile sînt moi și transparente populația se îmbată și privește emisiuni de televiziune
poți ajunge acasă urmărind dîrele de semințe ale unor hansel și gretel care n-au citit în viața lor o carte
aștepți să sune telefonul și cînd sună ai în urechi sirena salvării încă un prieten care are nevoie de un echipaj de descarcerare chiar dacă e momentul în care tu ai nevoie de unul

orașul e o rîmă ce se înmulțește prin divizare se divide încontinuu pînă cînd 3 milioane de indivizi vor pămîntul doar pentru ei
și dacă mai sînt perechi în orașul acesta e pentru că nimeni nu are nimic de furat de el însuși
e trecut de miezul nopții și pe smîrdan refulează canalele pute a hazna și sînt sigur că prin canalizare circule visele oamenilor
și canalizarea se continuă în vene în atingeri și fiecare mîine

o puștoaică de 15 ani vrea să mi-o sugă în amzei pentru 10 dolari are nevoie de-o doză o întreb dac-ar împărți-o cu mine
ar da pe din două și pe mă-sa dar îmi dau seama că e suficient că împărțim singurătatea preț de două minute
că împărțim strada clădirile din jur și inima asta moartă a orașului care își consumă copiii ca pe niște doze mici ieftine interminabile

tramvaiele se plimbă ca niște soldați și duc oamenii în gura blocurilor noaptea apartamentele îi mistuie
dimineața îi scuipă ca pe niște coji nefolositoare
toate zidurile trosnesc și dau impresia unor stomacuri nesatisfăcute nimeni nu-și dă seama de foamea uriașă
care ne urmărește pe toți de peste tot
cum orașul are gura lui imensă și cerul gura așezată peste și în sărutul acesta sîntem doar un schimb de microbi într-un sărut

de aceea-mi închipui că nimic nu părăsește orașul acesta totul se prinde în el ca în pînza unui păianjen uriaș
nici o mașină nu părăsește acest oraș nici un om n-a văzut dincolo de marginea lui
e doar o iluzie continuă un vis în alt vis mereu ne trezim aici între două dureri de dinți
în orașul construit ca o groapă comună unde sîntem îngropați cu trupurile afară

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: