Prima pagină > arts&roll, Poezie > the human game

the human game

mă uit des în oglindă fiindcă îmi place să văd chipul lui dumnezeu. în vitrine admir mersul lui dumnezeu și cînd mă cac, miros căcatul lui dumnezeu.
umblu în tenișii lui dumnezeu, în blugii lui, în cămașa lui. îi fumez țigările, îi beau cafeaua, îi citesc scrierile și cînd fac sex, o fac dumnezeiește, în trupul lui, cu femeia lui.
deschid televizorul lui dumnezeu. și văd lumea lui în care se prăbușesc avioane, imperii, clădiri, oameni, și apoi toate poveștile de dragoste în care cineva pleacă înainte.
e cutremur peste tot, îmi simt inima cum bate, știu că-mi vine și mie rîndul, nu poți să-ți iei vacanță din trăit. beau din via lui dumnezeu și aștept cutremurul.
frigul lui ne răcește pe toți, dar cîteodată mi-e bine fiindcă femeia lui vine și mă sărută pe gură. îi simt bătăile inimii pe limbă și pentru o clipă sînt liniștit ca o fotografie
din care un chip de abur mă privește calm chiar dacă bate vîntul.
în clipa aia mă opresc din toate și din dumnezeu și mă gîndesc la sara.
apoi mi se face din nou teamă și mă bucur de lumea lui dumnezeu. încep din nou avioanele să se prăbușească, imperiile, clădirile, teoriile și într-un fel anume știu că e vina mea. fiindcă și eu sunt o oglindă în acest joc imens al chipurilor și în oglinda asta se văd coaiele lui dumnezeu.
și dumnezeu stă în mine ca în fotoliu și îmi fumează țigările și se scarpină în chiloți și rîde. dar nu zice nimic, nu pune întrebări, cere doar răspunsuri și are un zîmbet frumos, la fel ca al meu cînd mă privesc în oglindă și-i văd chipul.
oricum șoarecii lui dumnezeu vor roade rîndurile acestea și viermii lui pe mine. de ce nu vine dumnezeu însuși să mă sperie, să mă trîntească, să mă rupă, nu știu. dar știu că uneori mă opresc o clipă din toate astea, cafeaua stă să dea în foc, avioanele se opresc din zbor, prezentatorul TV care anunță foametea mondială rămîne cu gura căscată iar eu folosesc pauza asta mică
pentru a mă gîndi la tine.
apoi cafeaua dă în foc și avioanele cad și foamea ne bîntuie pe toți ca o molimă
iar eu sînt sătul.
dacă mie îmi pasă de viața asta, tu la ce te gîndești? cine-i mai important?
da, în timp ce oamenii se sinucid sau mor de moarte bună, în timp ce un copil arab încă mai crede că e o joacă și încă rîde cînd bomba explodează, în timp ce o femeie probează o rochie cu diamante și în timp ce laptele dă în foc și un alt copil nu mai are ce mînca,
în timp ce mă opresc o clipă din toate, din trăit și din murit, mă gîndesc la tine.
apoi mă întreb cine e mai important, tu sau eu?
și abia apoi, după ce am înțeles că viața e cel mai puternic drog și voi muri din supradoză,
numai după ce am privit o pisică jucîndu-se cu o pasăre moartă și numai după ce am văzut lumea jucîndu-se cu mine,
mă întreb cine-i mai important, omul sau dumnezeu?
Anunțuri
  1. dv
    Martie 27, 2010 la 11:08 pm

    tu esti mai important…
    foarte bun text

  2. Sorin Olariu
    Martie 28, 2010 la 6:17 am

    Inconfundabil.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: