Prima pagină > Poezie > omul din castelul înalt

omul din castelul înalt

vine momentul cînd singurul lucru pe care-l mai pot face
e un reset
viața încetinește pînă orice înseamnă efort
privirea înlemnește se transformă în ramă
pentru diferitele chipuri ale realității

și zile întregi nu-mi mai văd fața simt doar cum se adună
tot mai multe în spatele ei cum cresc părul și barba
mă pipăi pe ochi pe obraji încercînd să ghicesc cine se ascunde
în umezeala din palme

amintiri despre ruinele unui castel înalt și filmul războaielor
al ploilor și-al bolilor
mi se înfig în tîmplă ca o suită de țipete
fierbințeala unui gînd imens îmi iese prin sinusuri
eu n-am fost niciodată
nicăieri

m-am privit doar în fotografii făcute de alții am înghițit fiecare
imagine și-am tăcut așa cum tace o piatră care privește în sine
și în palmele însetate întotdeauna am văzut
un castel înalt pe-o insulă pustie și-un om
care se dărîmă odată cu el

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: