Prima pagină > Poezie > invisible photo

invisible photo

trăim toți într-o fotografie
și nimeni nu face nici un gest
la fel ca stelele care doar strălucesc
suntem toți aici, ne-am mutat de curînd
clipele stau să cadă la fel ca o ploaie care așteaptă
momentul prielnic

tata nu bea
și mama zîmbește
eu mă simt fără păcat chiar dacă mi-am murdărit salopeta cea nouă
sor-mea e pe punctul de izbucni
însă hîrtia se îngălbenește fără să ne dea voie
să facem ceva

trăim toți într-o fotografie și ceva sfînt
cade peste noi ca o lumină care acoperă umbrele
pe fețele noastre
nu se întîmplă nimic
ca și cum lumea s-ar petrece într-un flash
în care ne-am împărți chipurile în bucățele de pîine

apoi se aude cum în aparatul de fotografiat începe să bată o inimă
ca un cutremur
și în nemișcare ne cuprind vibrațiile
într-un dans interior
în care la final rămîi într-un picior

trăim toți într-o fotografie și lumina cade peste noi ca o pulbere
de îngeri, avem fețe fericite
suficient de fericite încît să ascundem
că unii dintre noi
pleacă mai devreme

Anunțuri
  1. August 31, 2010 la 9:48 pm

    pentru ca ma joc de-a inestimabila frumusete ce o ofera aceasta preocupare”fotografia”, fara sa pot spune nimic pe moment ci doar sa arat, m-a lovit faptul ca ” nimeni nu face nici un gest”, imi „zambeste” gestul pe care nu il face nimeni si e totusi armonie dar, plina de lacrimi…

  2. Septembrie 1, 2010 la 3:50 pm

    multumesc frumos, ma bucur ca ai gasitceva de spus chiar daca nu prea poti spune nimic pe moment.

  1. August 31, 2010 la 7:18 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: