Prima pagină > Poezie > poemul nivelurilor subtile

poemul nivelurilor subtile

în secvența asta nu mai e nevoie să vorbim despre dragoste
lăsăm o pauză mare să se așeze între noi, albă ca o cadă goală
și ne privim în foarfece. după o vreme, cînd luminile sunt absorbite
în cadă,
mîinile se transformă în nisip și cu dinții smulgem nasturii
hainelor. semne de întrebare coasem în loc.

în următoarea secvență nu mai e nevoie să vorbim despre noi,
la baza lucrurilor sunt crime neînfăptuite. orice trezire vine
ca un impuls de neînfrînt al sinucigașului. ce urmează
e doar căderea în cada albă, fără apă. o alunecare prin lumină,
dincolo de capătul ei. acolo
chipul îmi apare cîteva clipe într-o pată de ulei pe asfaltul umed.

aici secvența în care nu mai e nevoie să vorbim despre singurătate,
din cadă iese un grup mare de oameni cu pielea vînătă cu șiroaie
zdrențuite de apă atîrnînd pe ei.
mă poartă pe brațe ca pe un sentiment infinit al sfîrșitului
ei sunt trupul meu – eu sunt inima și-n ea atîta gol,
ca și cum ai încerca să scoți întunericul dintr-o noapte uriașă
cu un singur chibrit.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. Septembrie 28, 2010 la 1:13 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: