Prima pagină > arts&roll, Poezie > poem cu botniță

poem cu botniță

s-a dus

s-a dus vremea sacră a poeziei și acum
e timpul să turnăm asfalt peste
să scriem fără jenă, mare, cu creta
MUIE, s-a dus

azi poeții sunt dependenți de poezie și
mor din supradoză
primii s-au dus deja
și nu e OK

nu e deloc OK
nu se citește poezie în metrou
nu se citește poezie nicăieri
nici măcar poeți celebri după moarte
pentru că poezia se îndepărtează
puțin cîte puțin de oameni

buldozerul nu mai dărîmă biserici
și nimeni nu mai vibrează
poeții nu se mai nasc lorzi
priapismul e doar mucava

s-a dus carnea de pe jim și nimeni nu mai vrea
să-și violeze mama
s-a dus carnea de pe cobain
dar au rămas tricourile și căștile puștilor în metrou
în care încă răsună întrebarea clasică
unde-ai dormit azi noapte și nimănui nu-i pasă prea mult
poate doar mie

că am dormit beat pe asfaltul străzii
iar strada m-a încălzit
mi-a spus poezii care m-au ținut în viață și
mi-a spus poezii care cîndva au să mă omoare
mi-a spus că va cădea carnea de pe osul vieții
dar poezia va rămîne erectă

și cu ea voi străpunge orice inimă-mi stă-n cale
cu ea voi face să crească din asfaltul turnat peste
generații
poezia carnivoră care va sfîșia îngeri prematuri
poezia de sîrmă ghimpată care va arunca lumea
într-un lagăr de exterminare

pentru că
s-a dus

s-a dus o generație fără idoli și impotentă
vine o alta la fel de virilă și de atee
și doar pare OK
că poeții au devenit rezistenți la poezie
are dreptate angela
cu anarhiștii și nihiliștii
dar n-a aflat încă poetul-călău
care-și execută nemurirea
cu luciditatea unui controlor de trafic
care prăbușește avioane

e timpul să punem punct
e vremea să turnăm asfalt peste poezie și să scriem
toate cuvintele obscene care ne vin în minte
și cine se opune sau nu înțelege
să-i punem poezia botniță
și abia atunci va fi OK

în vremea în care
vom duce cuvintele în cimitire să-și facă nevoile
vom năvăli să dăm foc maternităților
în care nu se nasc poeți adevărați

oasele poetului sunt incandescente
coloana vertebrală este rugul pe care poetul
se transformă în cenușă
plutește apoi se așază ca o dumnezeire
peste ochii oamenilor obișnuiți

voi antrena fiecare cuvînt să fie aprig ca un pitbull
care se prinde cu maxilarul de un copac
și nu-i mai dă drumul nici dacă se ridică de la pămînt
voi dresa cuvintele să fie ucigașe
și le asmut la gîtul poeților

pentru că s-a dus carnea de pe nichita
din iad dragostea lui bukowski miroase a cîine ars
azi poezia e din carne flască
nu sînt poeți cu oase de inox
a trecut vremea cînd se respira aer cu diamante
și nu e OK

cît de OK ar fi să lași cîinii liberi
să spui poeme-bombă în cișmigiu să vezi capetele statuilor
cum se transformă în ploi de praf
care se așază peste oameni și iarbă
ca o binecuvîntare
cît de OK ar fi să spui versuri vînzătoarei de la supermarket
să fie toată un zîmbet
să spună mai treceți pe la noi și cînd îți întinde bonul
te uiți atent să vezi dacă i-ai recitat suficient
cît să-i rămînă și ei

cît de OK să turnăm beton peste lume
să turnăm asfalt peste apoi să călcăm acest drum
cu pași de procesiune funerară

să scriem dur și apăsat
sau neted și pur și sensibil
să scriem adevărat
să scriem neadevărat
despre ce ne pasă

să scriem mai mult decît pentru oameni
cuvintele noastre să crească pietre
pentru războiul oglinzilor
pentru lapidarea corbilor care cîntă
să distrugem imaginea falsă
a idolilor cu proteze în loc de
p
i
c
i
o
a
r
e

să scriem pentru orgolii și pentru ură
pentru dragoste și pentru ură
pentru bani și pentru ură
pentru falsitate și ură
și pentru ură

pentru că s-a dus poezia sacră
e timpul ca fiecare poet să fie un personaj
prea puțin altruist
să ofere poeme-avantaj
ca niște împrumuturi nerambursabile în oameni
dar să le ia viața
și în același timp să scrie poeme-profit
care vor învia morții din oameni

poetul are datoria
să urască oamenii
să urască idolii
să se urască pe sine

ce OK cînd deschizi ușa poemului tău
și oamenii urcă în poemul-capcană
poetul topește lumina și-o preface
în ceară neagră de întuneric
și termină cercul creației

și OK atunci
poetul care va turna asfalt
peste propriul corp
lăsînd pe alții să scrie cu creta pe el
MUIE

și mult mai OK cînd îmi scot botnița
să las cuvintele cît mai libere
iar mușcăturile vor înghesui și oamenii și poeții
împreună cu poezia în metrou
la difuzoarele se va anunța generația următoare
în timp ce voi turna beton peste gurile lor

*

nu e nici o tristețe
nici singurătate nici lipsă
nu e
s-a dus

a picat carnea sacră a poeziei
și-n locul acela pămîntul s-a făcut scrum
un cîntec încă zemuiește
ca sîngele animalului agonic
pe frunze
și cîntecul spune

adevăratul poet este ucigaș în serie
fixează cuvintele în dreptul inimii
ca și cum ar pune dinamită
să alunge liniștea și moartea
aduce un zîmbet luminat

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: