Prima pagină > Poezie > Disciplina înstrăinării

Disciplina înstrăinării

Vuietul străzii: îl trag după mine în apartament. Ca pe un prieten
Să alungăm liniştea mutată acolo treptat. Mai întîi una, apoi două
Singurătaţi: pînă să-ţi dai seama e omor şi-nghesuială intestină şi
Nu mai poţi face faţă tăcerii care te obligă să asculţi celelalte
Tăceri: a mobilei, a covorului, a parfumului cu iz de mucegai,
Lumina, care e tot mai grea şi mai sus aidoma unui eşec pe care
Nu-l mai ajungi. Şi nu-l mai poţi sări ca pe-un gard la furat cireşe.

Între toate astea, o lipsă de gesturi. Şi o lipsă de sînge în vene:
Uscăciunea infiltrată în sărut, în vis, în capodopera mîinilor mele,
Trupul tău desfăcut ca un evantai găurit în prea multe locuri şi
Trupul meu care nu mai bate nici în formă de vînt cald nici de
Crivăţ: doar o seringă bună de aruncat. În locul vieţii mă trăieşte
Suspansul acestui vuiet ce mă urmează ca un delir al străzii, un
Cîine turbat. Ne ghemuim unu-n altul în aşteptarea muşcăturilor.


Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. Noiembrie 9, 2010 la 12:08 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: