Prima pagină > arts&roll, Poezie > mă numesc roşu

mă numesc roşu

în zilele acestea de toamnă soarele încălzeşte puţin
cuprins parcă de o febră neiertătoare care îl va schimba
într-o ploaie cu lame de gheaţă dar el nepăsătorul
îşi dărîmă lumina peste oraş cu placiditatea timpului

ce transformă în praf rămășițele unor civiliții dispărute
în zilele acestea prin geam se aude strada gemînd puternic
și gîndesc o fiinţă imaterială care avortează încontinuu şi
oricînd mă aştept să se pornească un zgomot îngrozitor

semn că deja au ajuns aici nu mi-e teamă de ei nu mi-e
nici măcar sete chiar dacă am gura uscată fără cuvinte
n-am ce să le spun n-am explicații de fapt nu aştept nimic
doar privesc nervurile unei frunze bolnave de galben şi

liniile din palmă îi copiază desenul semn că avem acelaşi
destin pielea mea e albicioasă şi pe umeri sprijin viaţa
unui bec de 60 W în faţă fereastra prin care soarele
nu-şi mai face loc decît ca o strălucire pală de ftizic

un spectru lipsit de forţă a cărui răsuflare aproape
rece nu mai ajunge dincoace dragostea e caldă
te învăluie precum o plapumă sub care fiecare celulă
se înmulţeşte infinit apoi moare şi în locul ei se nasc

două celule şi tot aşa cînd eşti cuprins de dragoste
îmbătrîneşti dintr-o dată şi apoi întinereşti şi priveşti
castanii şi-i simţi case părăsite care se năruie toamna
anotimpul acesta în care-ți hrănești frumusețea cu sperma

unui alt bărbat în mîinile căruia visele tale devin asemenea
zborului înghețat într-o pasăre nu n-ai uitat dragostea
e caldă şi simţi cum te pătrunde şi te aduce la viaţa ca sarea
de lămîie injectată în supradoză da dragostea e la fel

ca sîngele ce-şi face deltă pe faţa mea de cînd am crezut
că eşti suficient de puternică să-mi retrăieşti viaţa şi
cînd vei ajunge la mine te vei opri ca într-un oraş din
care n-o să mai pleci indiferent de oameni de anotimp

de clădirile care pică în ruină în jurul nostru pentru că
acolo unde-s doi e cald frumos şi doi scafandri ne poartă
trupurile şi coboară să vadă cît de adîncă e dragostea
cît de caldă poate la fel de caldă ca sîngele care-mi curge

pe faţă şi mă învăluie mă desparte de lume şi mă ţine în
interiorul lui chiar dacă mi-am tăiat sprîncenele sîngele
prietenul drag care-mi bagă în venă sare de lămîie şi
mă ţine în viaţă cu căldura lui cu roşul cu tot ce-i în jur.

Anunțuri
  1. Noiembrie 25, 2010 la 2:39 am

    rosu – „sîngele ce-şi face deltă pe faţa mea de cînd am crezut
    că eşti suficient de puternică să-mi retrăieşti viaţa”
    „doi scafandri ne poartă
    trupurile şi coboară să vadă cît de adîncă e dragostea”…
    imi place…

    un gand bun!

  1. Noiembrie 24, 2010 la 8:07 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: