Prima pagină > Poezie > chipul

chipul

cu pistolul lipit de frunte
mă îngenunchează.
țeava rece mirosind a viață –
a viață învinsă de viață –
îmi spune povestea dorinței:

sunt pe-o autostradă încărcată de polei,
pe care alerg contra farurilor
în căutarea unei dovezi a lui dumnezeu.
sau a unei urme de viață ascunse
în spatele pieptului.

așezat în genunchi aștept execuția
fericit că nu privește
peste mine și
ochii lui se termină în ochii mei
iar pistolul în fruntea mea.

forța lui are limita în mine:
încordarea mîinii, privirea fixă
cuvintele retezate cît să încapă
în respirații scurte, ca niște
țipete.

la fel pieptu-i ieșit prin cămașă,
lovind ritmic aerul
sfîrșește ca un munte în mare.

într-o clipă am devenit capătul
tuturor drumurilor și asta
mă face puternic.

nu-mi mai pasă nici de gloanțe
nici de răni,
alerg mai repede decît viața.
cu tălpile goale, orbit de farurile
mașinilor alerg.

și ochii mi se strîng în jurul unui chip
căruia nu mai vreau să-i dau drumul,
niciodată:
la fel ca o mînă fermă care prinde o alta
deasupra hăului, în ultima clipă;

ca și cum
prin această strîngere
am învins.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. Decembrie 8, 2010 la 10:06 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: