Prima pagină > arts&roll, Poezie > sub muzică

sub muzică

sub muzică se află un singur trup
se topește în el prin ploaia de sunete ascuțite
adică dezastrul ideal peste omul ideal
noaptea încleștîndu-și fălcile de ceafa mea
scuturîndu-mă pînă mi se dislocă
orice urmă de voință

viața mea e corectă atîta timp cît nu mă agăț de ea
îi fac loc prin mine asemenea țevilor de scurgere
de la ultimul etaj pînă-n canalizare

nici nu mai știu care parte a umbrei sunt
cea pe care o văd oamenii
sau cea dinspre zid dar tu n-ai avut răbdare
nici măcar să tragi în cretă conturul
singura amintire care ne-ar fi putut rămîne
în muzica asta concretă

fericit aș fi fost dacă lăsai ceva pentru mine
cum ar fi o eșarfă
s-o pun în cuptorul aragazului
rotind butonul fără să aprind și apoi
așteptarea minutelor mințindu-mă că-ți simt aroma
și declicul muzicii la ultima țigară

fericit eram de aveam măcar o privire
în ochii tăi lumea cît o cireașă necoaptă
iar eu nenăscutul vierme
al nenăscutului roșu strivit pe buze
ca o rană pe genunchiul unui copil

viața e corectă asemenea unui oraș
în care nu e nimeni
să-ți remarce singurătatea

de aceea stau cu umărul lipit de ureche
cu brațul peste ea să-i simt greutatea
poate infinitezimal și o tresărire de viață
ca și cum acolo deasupra
se promite ceva

sub muzica asta sunt o-ul din om
prin care trec conexiunile unui apel nepreluat
cînd fiecare jumătate a corpului
e umbra celeilalte

și mă ortografiez corect
în liniștea ta în formă de m
atît mi-a mai rămas de trăit
un rictus al buzelor crăpate peste maxilare
de țipetele uscate sub piele

Anunțuri
  1. Decembrie 21, 2010 la 6:23 pm

    „noaptea înclestîndu-si fălcile de ceafa mea
    scuturîndu-mă pînă mi se dislocă
    orice urmă de vointă” …daca nici asta nu e superb… atunci ce?

  2. Decembrie 21, 2010 la 8:56 pm

    nu neg frumusetea versurilor…ar fi absurd sa sustin contrariul.ei,cu toate astea nu ma pot abtine sa nu remarc in ele sinistrul…placerea mistuitoare de-a ucide tot ceea ce a iubit.
    acelasi lucru observ si in infernul(o tin pe-a mea ,vreau explicatii acum,cine te-a pus sa- mi pui in mana cartea).O intaneste pe Maya .O femeie frumoasa,inteligenta dar la fel de periculoasa.Demonii ei sunt la fel de inspaimantatori ca ai lui…De ce prefera sa o ucida,cand la fel de bine putea sa procedeze ca si ea,sa plece sa se ascunda.Cu alte cuvinte de ce nu incearca sa fuga din iadul in care l-a aruncat o copilarie abuziva si prefera sa se afunde ca

    • Decembrie 22, 2010 la 2:08 am

      pai ce sa-i faci, a cam trecut vremea lu cartarescu, a poeziei cu fluturi si frumusete si bucurie la tot pasul. o poezie aproape mincinoasa, o poezie care nu vorbeste decat despre stari extraordinare, dulci si aromate. in anii nostri sunt chestii care isi spun cuvantul asupra creatiei, viata in general traumatizeaza, viata nu e doar iubire e si durere, realitatea cadreaza starile poetice si le transmite impulsuri. eu nu fac decat sa extrag pastille, oricum sunt marcat de tot ce-am trait si lucrurile astea au deschis porti, au trezit demoni… in orice caz, nu-ti inchipui ca demonii poetici afecteaza, ei nu fac decat sa contureze micile cutiute negre din mine.

  3. Lolli
    Decembrie 21, 2010 la 9:00 pm

    cat mai adanc?
    sorry se pare ca ai limita de caractere la postari…:D

  4. catherine
    Decembrie 21, 2010 la 9:35 pm

    nu, lolli, pe maya o intalneste prea devreme ca sa-i urmeze exemplul, sa se ascunda. abia crescuse si se trezise monstrul. abia descoperea ce poate sa faca. inca nu gustase toate bubele, mucegaiurile, gunoiul, nu-i cursese destul sange pe gatlej. toate frustrarile si traumele din copilarie nu dispar asa, lasandu-te sa traiesti un paradis ideal. ele isi cer dreptul, tainul de mizerie, abjectie, ura. asa cred eu.

    • Decembrie 22, 2010 la 2:10 am

      ai dreptate judecand asa, nimic nu se duce, nu se uita, totul participa la intreg si uneori iese la suprafata. in carte atrag atentia ca tine de fiecare cum sa-si stapaneasca demonii, altfel o iau razna.

  5. Lolli
    Decembrie 22, 2010 la 2:24 am

    cum spui tu dar eu tind spre senzatia de cald ,de lumina.vad toate decorurile,murdare mirosind a sange invechi.duhoarea iti patrunde pana in suflet…deja imi vine sa ma opresc din citit.tot sper ca finalul va fi luminos.

  1. Decembrie 21, 2010 la 5:04 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: