Prima pagină > Poezie > îmbrăcăm o cămașă de culoarea durerii

îmbrăcăm o cămașă de culoarea durerii

spune-mi ceva despre tine. spune-mi
că auzi și tu.
spune că-mi absorbi pielea în carnea
ta vînătă
și-n îmbrățișarea asta vom auzi
același zgomot.

ești vie. ești atît de vie că îmbraci
sunetul lemnului și-n oase vibrează
tot ce-ai să uiți cîndva.
ești partea vie a morții și-n trupul tău
se ascultă o mie de întrebări
și nici un răspuns.

vezi
ei nu trăiesc în liniște. dar nu-i auzi –
se mișcă asemenea cariilor
și numai în sunetele oprite-n gîturile
lor negre vom auzi
cîte ceva despre ei.

noi suntem doar un zgomot în viscere
și ăsta nu e doar un răspuns. și
nu reușim să-i vedem pe ceilalți. iar
cînd ne privim nu suntem mai mult
decît pielea unui animal împins
către abator.

ei fac dragoste goi
prin pămînt. noi purtăm în fiecare zi
altă durere și
facem dragoste îmbrăcați
cu același zgomot continuu –
același zgomot continuu.

de ce-mi speli cămășile în loc să le-arunci?
de ce mă primenești cu palmele însîngerate
cînd sunetul cărnii mă leagă
de pielea animalului împins
în prăpastie?

de ce seara mă desfaci și dimineața
mă lipești la loc –
o scrisoare în care vei fi
scris tot ce-ai vrea
să nu uiți?

mai tîrziu voi auzi o noapte
în vocea ta. interminabilă
uitarea va ține locul sîngelui. dar pînă atunci
în carnea mea vie peste carnea ta vînătă
se aude același zgomot –
același zgomot.

  1. marina popescu
    August 11, 2011 la 9:08 pm

    are ceva tulburator poemul asta, mai ales ultima strofa. placut!

  2. Traian
    August 13, 2011 la 8:24 pm

    unul din cele mai expresive momente Leonard Ancuta de un an de cand ii frecventez blogul. frazele se impletesc armonios, se completeaza, dand impresia ca s-ar intoarce una asupra alteia ca sa desavarseasca unitatea poemului. Ma intrebam cumva daca durerea zugravita aici nu reprezinta ritmul halucinant, instabil, pendularea intre un erotic inabusit si un cotidian care aduce cu sine o nevoie de a uita (o fi oare plauzibil ce am zis?)… Cert e ca am sa recitesc des poezia. Lasand la o parte tentativa mea mai mult sau mai putin reusita de a o intelege, mi-a placut foarte mult pentru ca intr-adevar doare cand o citesti.

  3. Octombrie 20, 2011 la 7:50 pm

    intr-adevar, o poezie mai altfel, dar care se include foarte bine in stilul sau poetic, catarhic eros al cotidianului.. intr-adevar doare ca mai toate poeziile sale, dar cateodata ai nevoie de aceasta durere psihotica ca nevoia de tragedie noua pentru teatrul de azi. e o durere nesatioasa care te macina odata cu poezia, dar fara de care nu poti trai…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: