Prima pagină > Poezie > 7 elegii

7 elegii

motto: ”înlăuntrul meu încape tot ce e dinafară”

elegie cu gară

nu e vina ta și nici nu mai ești sigur
de nimic doar de aerul care te strînge
ca și cum ți-ai fi îmbrăcat respirația
de copil și an de an un cerc nou împrejur
de parcă ai trăi într-un trunchi de copac

îți lipsește îndemînarea de a trece
mai ușor peste zile cînd realizezi că
de fapt nu prin cercuri ci într-un vertij
cad micile lucruri care ar putea conta
iar în afara ta e gol ca o sentință

și e vina ta că a venit toamna și-a aprins
frunzele din lăuntrul lor iar lumina
copacului din fața ferestrei se strecoară
pe sub liniștea casei ca un asasin plătit
să-ți decupeze chipuri din fotografii

nu-ți rămîne decît să aștepți momentul
închizi ochii poftind întunericul mai aproape
să-ți pună ori palmele ori lumea înapoi
pe ochi fără să întrebe cine – știi că vîntul
se joacă demult de-a culesul viei în păr

te întinzi pe spate lași corpul să lucreze
cu tine să te absoabă dintr-o dată
te prinde o ușoară stare de confuzie
amețeală ca atunci cînd ești în tren
și vezi cum pleacă gara –

într-o translație lentă și tăcută
aproape imperceptibilă ca atunci cînd
vedem cum se îndepărtează cineva drag și
credem că noi suntem cei care pleacă încet
încet mai departe

elegie cu print

în locul ăsta lucrurile capătă un sens
de pildă faptul că ai plecat
te-ai dus de parcă cineva a parcat între noi o realitate
căreia în fiecare noapte îi sună alarma ca o salvare
azi trebuie să sap în aerul gros
să mă pot privi în vitrine

nici o hartă din lumea asta
nu-mi arată drumul sunt aici unde lucrurile
au ifose nu se simt vinovate
cuvintele se aprind pentru o clipă se sting precum
o firmă de neon deasupra unui bar gol
tot ce reușesc să citesc
e un cerc alb într-un dreptunghi alb

mă tai la un deget desfac lesa
și îi strig sîngelui să te caute
picătură cu picătură
mă deşir pînă se termină sfinţii
întocmai ca flanelul în care ne-am învelit
într-o altă iarnă eram un singur schelet de dragoste
os pe os
rană pe rană

şi totuşi
nimic din toate acestea nu-mi pare mai cu sens
decât o foaie albă de hârtie
căreia îi dau print la nesfârşit
neştiind ce să-ţi mai spun
despre mine

elegie fără direcție

poemele nu ne spun unde suntem și nici cît ne-a mai rămas de mers
plus că uneori nu e bine să începi ci pur și simplu să te trezești la mijloc
între tine și sentimentele tale; asta ar fi într-adevăr o bună opțiune
încotro s-o apuci.

am numărat pînă la șapte respirații și am vrut să sar la a noua dar n-am
reușit. cu siguranță a opta ar fi fost cu adevărat un poem
despre mine și
un cal alergînd prin ploaie.

cu siguranță viața unui om are un număr fix de respirații
și la fel de sigur e că imediat după ce trec toate e ca și cum ne-am abține
lăsînd în libertate cel mai frumos platou cu fructe și un buchet de flori
să meargă oriunde vor vrea.

poem. elegia despre frumusețe

sunt zile în care mi-e foarte ușor
să explic unui nevăzător ce-i frumusețea
să-i spun că oamenii sunt frumoși dar
că muzele cresc deasupra frumuseții.
iar muzica nu e nevoie s-o asculți
ci s-o simți cum cîntă în tine așa
cum toamna frunzele îngălbenesc
dinăuntru spre afară.

au fost zile în care am încercat
să explic oamenilor ce e poezia.
așa cum injectezi în vena cuiva o picătură
din sîngele tău și-i salvezi viața.
acum nu-mi rămîne decît
să-i explic poeziei
ce sunt oamenii.

elegie contaminată

îți spun, uneori numai ignoranța și oamenii –
numai acestea sunt lucrurile care mă salvează
de la autodistrugere și țin cu amîndouă mîinile
cana cu ceai pînă-mi frige palmele, mamă,
lîngă tine era cald, atît de bine și cald

aici însă e totul în exces parcă și anotimpurile
chiar și secundele sunt mai mari și ești gata
să te pierzi înăuntru ca într-o vină perpetuă
dar cel mai greu, mamă, e faptul că
m-au contaminat cu dureri străine

acum nu mai pot să trec direct dintr-o cameră
într-alta fără să traversez mai întîi prin mine
aici mă fac să mă simt cum aș alerga fără costum
de protecție prin spațiul vid dintre două
planete lipsite de viață

ar mai fi tristețea, mamă, știi doar că eram vesel
și făceam oameni de zăpadă sau din pietre –
aici fac oameni din tristețe și nu se topesc,
nici nu se dărîmă, sunt oameni care rezistă,
mamă, așa cum rezist și eu

contaminat cu atîta ignoranță lîngă oamenii
aceștia triști pe care încerc să-i dezmembrez
zilnic dar nu pot fără, mamă, sunt dintr-un material
atît de rezistent încît nu pot, nu pot fără să le picur
sînge pe la încheieturi ca să-i fac să zîmbească

elegia a 6-a, neterminată

cea mai vîndută poezie din lume
e pîinea.

ultima elegie

cîteodată nu trebuie să înțelegi nimic din ce se întîmplă
lași totul să curgă mai departe chiar dacă în sânge simți
miliarde de bobiţe negre care pocnesc. vorbești cu fluturi
sau viespi, e deja prea tîrziu

nu e nevoie să te întrebi unde vom fi cînd femeile noastre
sunt demult vreme rea; visele noastre și împlinirile –
portocale cu ace apărute peste noapte pe locul templului
dărîmat cu mîngîieri îndrăznețe

va veni o vreme cînd în loc de poezie ne vom vinde organele
și cînd fiecare dintre prietenii noștri va trage cu poftă o linie
între tine și ei să te țină la distanță lăsînd numai pereții
să te îmbrățișeze și să-ți șoptească în limba întunericului

va sfîrși oare umblarea în anii cînd va ploua uscat? vom iubi
iar muze grase, femei ce se transformă-n înmormîntări?
niciodată nu vom ști dacă vorbitul despre războaie ne face
umani, dacă poemele de dragoste prefac iubitele în sărut

dacă tot ce rămîne înainte de uitare sunt pedepsele pe care
le mai avem de ispășit; sau dacă vom afla vreodată ce gust
are victoria în fața propriei minți și ce culoare are tristețea;
răspunsurile sunt lumini migratoare curbate în ochi

și nici măcar mamele care-au învățat să ne facă citostatice
nu vor ști cine suntem. pentru că în fiecare s-au strîns atîtea
temeri încît prin fiecare rană vedem sîngele cum aleargă
disperat ca șobolanii de pe corăbii gata de scufundare.

sunt un om care pictează pe gheață cu șoapte de dragoste.
sunt acel om în care un templu se dărâmă în fiecare seară
iar dimineaţa o ia de la capăt; trei vieţi de-aş avea aş ridica
temple numai să pot spune cuvîntul vindecător de moarte.

  1. Traian
    Septembrie 30, 2011 la 7:16 pm

    toate elegiile sunt frumoase, unitare si contin imagini proaspete, cu o forta de sugestie remarcabila, dar „elegia contaminata” a fost cea care m-a tulburat de-a binelea; mai astept poezii la fel de frumoase:)

  2. Octombrie 1, 2011 la 11:43 am

    Multumesc Traiane, sper sa reusesc sa te surprind si la urmatoarele scrieri.

  3. Octombrie 4, 2011 la 5:58 pm

    heiii!!!te pierdusem!!:D

  4. Octombrie 6, 2011 la 12:27 pm

    nu-ti puteam accesa blogul.si asta o perioada destul de indelungata.hmmmm!!!!

  5. Octombrie 6, 2011 la 12:28 pm

    in fine …stiii ca mi-a placut si ti-am dat 100 de banuti.:)

  6. Octombrie 6, 2011 la 1:52 pm

    multumesc, dar in loc de banuti acum caut un pont pentru un job, deja nu se mai poate sa fiu doar scriitor. sau macar o gagica suficient de bogata sa ma intretina sa pot scrie fara sa-mi fac griji macar pana public romanul la care lucrez acum!

  7. Octombrie 6, 2011 la 7:57 pm

    Leo…sa dea toti sfintii!!Daca spuneai acum 3 saptamani cand o puteam face ….asa …Ce sa-ti spun?Acum sunt si eu in cautare de job.Mi-am dat demisia cu strigate si pumni in masa.

  8. Octombrie 6, 2011 la 7:59 pm

    Daca afli ceva, da-mi de stire! Bafta si tie!

  9. Octombrie 6, 2011 la 8:11 pm

    ok..vreau niste detalii
    cum stai cu engleza?
    ce te-ar interesa?
    ce stii sa faci?experienta?studii?
    de fapt baga un privat pe FB sau mail
    cred ca-ti apare mailul meu dupa ce comentez.sau,nu?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: