Prima pagină > arts&roll, Poezie > nimeni nu scapă viu din iubire

nimeni nu scapă viu din iubire

1.
în mînă stîngă o bilă albă sau o pasăre
ce-a uitat să mai zboare
cu dreapta deșiri întunericul pînă-l prefaci
o strălucire purpurie trecută din gură în gură
în timpul sărutului

ei toți se cutremură la apariția ta
ai o mină calmă și ei se miră
cît de mult îi poate înșela revelația
în clipele acestea nu se spun
vorbe bune nu se spun
rugăciuni numai un murmur des aproape aspru
ca și cum o durere continuă de măsele invadează fiecare canal
nervos și nimeni nu e în stare să trăiască
mai departe

urmează un jaf în masă de parcă toți ar avea rubine
în loc de inimi și muștele lor sunt de aur
iar tu îi privești
cu înțelegerea pătimașă a unui părinte
îngropîndu-și umbra împreună cu fiul

2.

cînd ai venit ei te așteptau deja de atîta vreme
încît cuvîntul speranță fusese interzis
și-n locul lui nimic altceva
nu fusese inventat

sunt atît de triști că viața se dezbracă de ei
cu sila unei femei adultere cînd își primește bărbatul
iar ei se duc resemnați
unul cîte unul
prefăcuți în oameni de noroi și uscați de blîndețe
îmbrățișările lor sfîrșesc
în movilițe

tu ai venit și ei te așteptau de atîta vreme
încît nimeni nu s-a oprit din muncă
și dacă vreunul ridică privirea spre tine
se șterge neîncrezător la ochi
crezînd că e doar o nălucă

cînd ai venit poate că deja nu te mai așteptau
și nu te-au recunoscut
tu ai un phoenix în loc de gură
după ce își întinde aripile și aruncă un țipăt ei scapă ca arși
ce au în mîini apoi trag fermoare nevăzute de-a lungul
și de-a latul

3.

despre venirea ta s-a vorbit mult uneori numai pe ascuns
și toți te-am așteptat cu un amestec de curiozitate și teamă
deși ne doream liniște
toate femeile s-au ras în cap la sosirea ta
și toți bărbații

și cînd ai pășit între noi luminile au obosit dintr-o dată
nici o adiere nu mai împărțea aerul
nici o mînă nu-și mai găsea atingerea
nici ploaia pămîntul nici norii cerul

și-n venele noastre gigantice ne creștea părul
cu o forță pe care n-o puteam stăpîni
și-un stol imens de pescăruși
ne ciugulea ochii

a rămas doar clipa cînd strada se clătina sub frumusețea ta
și clădirile se furișau în pămînt
toate piepturile se opriseră ca într-o fotografie de grup
din care am fost decupat și pus într-un medalion de lemn
apoi mi-ai traversat în șoaptă linia vieții
și-am văzut un tren alunecînd printr-o gară
cu luminile stinse

  1. Decembrie 28, 2011 la 4:37 pm

    Un discurs amplu cu multă ținută și multă substanță lirică. Un discurs ce se vrea mesianic, ținut într-o metrică antică, deși în același timp și foarte modernă. Îmi place. Felicitări!

  2. Decembrie 28, 2011 la 10:15 pm

    multumesc de suport si pentru urari. ma bucur ca v-a placut si sper sa va prind cat mai des pe aici.

    • Decembrie 28, 2011 la 10:26 pm

      nu doar pe aici, și dacă Dumnezeu ne mai suportă…Cu bine și cu urări de anul mou. La mulți ani!

  3. Decembrie 28, 2011 la 10:27 pm

    am greșit un m în loc de n…

  1. Decembrie 28, 2011 la 12:14 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: