Prima pagină > Uncategorized > o gaură neagră plină de viață

o gaură neagră plină de viață

am crescut invizibil ca o boală mintală.
gesturile vorbele atingerile chiar și sîngele uneori
mi-au ținut loc de umbră.
și-am crescut mai mult noaptea și mi-am ascuns rădăcinile
printre rădăcinile celorlalți.

îmi simt trupul asemenea unui pantof
strîmt. de aceea îmbrac trupul nopții și subsolul
ființei se inundă cu ape care-și au un capăt în mine și altul
în cer. mă strecor atent să nu trezesc nici un cuvînt. pășesc printre ele
ca printr-un muzeu cu tablouri unde sunt surpris
în timp ce spun cu gura încă nedezlipită de buzele tale
lucruri ce-ți schimbă electrochimia și-ți încetinesc ritmul
inimii.

dacă-ți e teamă că atingerile se decojesc și pică uscate
și dacă tremuri uneori că miezul nopții miroase a liliac
și a crin veștejit
șoptește în singurătatea vineție a unei vene ce-ți caută inima
șoptește un cuvînt numai de tine
știut.

&

în patul tău se face liniște ca într-un vis mut.
în patul tău va fi cald ca-ntr-un ceas cu mecanisme complexe
pierdut în miezul zilei
pe o plajă.

în patul meu plutesc torpiloare părăsite. sub blindajul întunericului
explodează mine
o melodie a răbufnirilor ca o vindecare subită a unei fracturi de coaste
în schimbul uneia de femur. dacă tremur uneori
e pentru că mă simt ca un cinematograf în flăcări
din care n-a ieșit lumea.

#

sunt salvat într-un mod aproape arhaic de pajiști montane de însemnările
soarelui pe suprafața tăioasă a pietrelor de insule de ceață
peste căderi de apă în care alunecă tot ce inima n-a apucat să bată
mîna să atingă și unde nu mi-a căzut nici măcar
o geană. sunt salvat de buruieni crescute în golul acoperit cu pietre
lăsate de toți locatarii
unei dorințe.

nu sunt veșnic și nici albeața din miezul privitului îndelung la soare
nu ține mult dar suficient cît să-mi ating umerii cu mîinile încrucișate
și fiecăruia dintre cei pe care-i cunosc îi albește un fir de păr.

&

sunt doar o mască pentru cei ce vor să-și ascundă fața
sunt o gură folosită de alții să-și strige
dorința.
nu sunt veșnic și sîngele meu n-are cod de acces.
căci dacă voi trage o linie
cu lama peste venele mele atunci voi mai trage una și încă una
pentru toți aceia ce mi-au dat măcar un minut din viața lor.
așa trăiesc de la o vreme: cumpăr timpul oamenilor
în schimbul timpului meu.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: