Prima pagină > arts&roll, Poezie > :darjeeling black:

:darjeeling black:

stai seara pe o clădire înaltă și privești orașul :atîta dorință încît
intri în case după ce luminile se topesc pe rînd ca niște cuburi
de zahăr în ceai :darjeeling black: în camere te dezbraci încet
pînă la piele apoi te strecori sub pilotă cu iscusința aerului rece
:pielea moale înfierbîntată și sfîrcurile se întăresc ca suspansul.

o iei în brațe cîteva minute pînă respirația ei coboară în altă lume
:îi atingi buzele de parcă ai turna dragoste dintr-o sticlă în alta
pînă e la fel în amîndouă și led-ul roșu al televizorului se-aprinde
din senin :ca după o descărcare electrostatică :apoi te furișezi
afară din pat afară din cameră, plutești într-o dulce stare imaterială

:la fel cum te-ai întoarce în locul cel mai frumos în momentul cel mai
fericit din mintea ta. în loc să intri acolo traversezi fereastra
unei alte singurătăți: într-o altă clădire: un alt pat și-o altă femeie
de îmbrățișat pînă zîmbește prin somn și arată mulțumire :în inima
ta se-aude sunetul unui bănuț aruncat pe o tipsie de-argint

și-n trupul tău încolțesc fire de iarbă din oțel inoxidabil și cresc urcă
te cuprind ca o plasă de sîrmă ghimpată apărută brusc sub piele
:ești tras afară din pat afară din cameră și purtat prin aer
ca o carcasă de vită dată cu tiroliana și undeva din imaginea asta
se naște o alta: un întreg film făcut cu fotografii în care ești singur

la adăpostul întunericului :atingi cu degetele geamul ferestrei
îl deschizi cu grijă așa cum ai pătrunde pe nevăzute în trupul unei
femei necunoscute :la o petrecere unde genul ăsta de atingere
nu înseamnă intimitate ci doar compasiune :mîngîiere mecanică
ea nici măcar nu-ți vorbește doar împrumută din căldura ta

apoi se ridică și pleacă. în urmă-i rămîne întunericul extrem
:nu-ți mai recunoști trupul mințile atingerile și nici măcar respirația
nu mai e a ta :ai dintr-o dată o nevoie imperativă de femei să-ți sufle
aer în piept :să-și treacă numele :un rid sub ochi :îl speli din cînd în cînd
și nu se șterge :se adîncește an de an pînă te împarte în două.

  1. Anonim
    Martie 9, 2012 la 1:16 am

    Seducator .. mai mult decat in poezia lui Emil Brumaru, mai subtil si mai rafinat😉
    Un banut- emotie ~

  2. Martie 9, 2012 la 2:25 am

    Seducator si cu un foarte trist, incepe intr-o nota ascendenta major ca apoi ca un artist ce-si luneca ultima tusa, se-ncheie intr-un colt singuratic… frumos!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: