ceva

de la o vreme port umbra ta. umbra ta scufundată adînc pînă la rădăcina tuturor lucrurilor. văd lumea derulată pe viteză scurgîndu-se înapoia noastră.
umbra ta are nenumărate buzunare. umbra ta arhivează nopți pe care nu ne e dat să le cunoaștem vreodată.

/…/

cuvintele sunt gratii la ferestrele noastre. evadăm pe mutește, cu litere albe scrise de mînă
pe coaja unui ou.

/…/

ne trezim și deschidem ochii undeva departe de aici și acum. acolo ești tu.
noapte de noapte deschid ochii deasupra trupului tău din care ies aburi albi.
am învățat să-i pictez în culori calde. cu degetele colorez fiecare rotocol astfel încît deasupra ta se naște o femeie identică și mă îmbrățișează.

/…/

pînă și stațiile de autobuz se mută.
pînă și amintirile dureroase au o frumusețe a lor.

sub unghiile false cresc dintr-o dată oameni falși. lumea se derulează pe rapid. eu te păstrez lipită de mine în slow-motion. lent. atît de lent de parcă din îmbrățișarea asta ne-am resorbi sub unghiile noastre reale.

/…/

de ceva timp caut un bec a cărui lumină e carnivoră.
mîncătoare de fluturi
mîncătoare de obsesii
mîncătoare de amintiri.

un bec în a cărui privire te dezbraci fără gesturi.
un bec în imaginația căruia pot să-ți ating inima
de piatră cu limba. să sculptez asemenea ploilor
un sfinx sau o pasăre phoenix.

/…/

cînd privesc soarele îl împart în mecanisme simple de aceeași greutate. fulgi fosforescenți suficient de mulți și de calzi pentru toți cei care întind palma. dacă lazăr ar mai vrea să învie o dată i-aș presăra îndeajuns în palmă cît să învețe pietrele să cînte de dragoste.

/…/

mă visez mergînd pe bicicletă și pedalînd înapoi. sunt pe malul mării și culeg o scoică uriașă. mi-o pun pe cap ca pe-o cască și-n ea se aude întreaga mea viață.
întreaga mea viață înseamnă atît cît pot înghesui din mine în bagajele tale cînd pleci.

/…/

orice om e un imens atelier de bricolaj. cu două feluri de ferestre: ferestre uimite și ferestre smerite. cele uimite dau spre afară. și arareori cîte o pasăre cîntătoare intră. mult mai rar, poate o singură dată în viață, o pasăre-mit. cele smerite sunt deschise întotdeauna către interior. ca și cum lumea din în afara casei vrea să privească în acest dormitor. ca și cum toate păsările-mit s-ar furișa aici să învețe povești. ca și cum cei neiubiți ar da năvală să învețe ce-i dragostea. să privească spre acest pat unde două trupuri inventează un alfabet, o limbă, un scandal. o poveste fără sfîrșit. o poveste în care fiecare cuvînt e o ființă vie.

/…/

trăiesc mult mai încet de cînd m-am lipit de tine. de teamă să nu te rănesc. și cînd mi te imaginez sărutîndu-mi umerii luna apune direct în pielea ta. și cînd facem dragoste ne mișcăm încet și tandru, așa cum înfloresc florile de cireș.
cînd facem dragoste, suntem denși ca o ceață care îngreunează traficul pe autostrăzi. cînd facem dragoste ne mișcăm atît de lent încît nu ne mai e teamă de moarte și facem dragoste atît de dens că vedem cum cresc pietrele și ne înghit curînd.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: