Prima pagină > arts&roll, Poezie > Lectura de la TNCP – texte și video

Lectura de la TNCP – texte și video

după ce-ai aruncat în mine cîinele mort

îți spuneam că mă doare orice trăiesc,
că sînt atît de gol încît nu-mi mai știu marginile;
și nu te puteam scoate
din încăpățînare, doar urîțeam aerul în jurul meu
ca și cum supliciul mi se răsfrînge-mprejur;

un cîmp întins de rapiță înflorită și maci
în mijlocul căruia o cisternă imensă, ruginită.
dintr-o dată
o adiere face apusul să pară mai fad
ca de obicei, macii mai vii
de parcă metalul s-ar descompune în lacrimi.

nu-i suficient că între noi cuvintele își lasă
umbra în cercuri, iar aerul se umple de funingine;
inima-și alungă sîngele cum lepezi cățeii pe hududoaie și-o unghie de oțel
crește prin ea.

acum fiecare secundă-i un an, cățeii s-au întors dulăi;
mă las mușcat pînă carnea mi-e toată o suferință.
chiar dacă tac cerul
se umple de pescăruși. și-n loc de piept, țipătul lor –
peștele cînd se transformă în piatră.

în mine viața-și aruncă singurul pui, născut mort.
nici nu știi cît doare să-ți spună cineva nu ești
ceea ce îmi doresc.

singurătatea, Jusa

și o liniște din aia cînd înălțarea pînă la dumnezeu
se face mergînd pe pămînt,
ca dintr-un sat în altul.

eram singur. uneam singurătatea cu ea însăși
și respiram un măr stricat
în interiorul altui măr.

eram singur și de singurătate
am vomitat odată
un dig.

și la un moment dat singurătatea a dispărut.
în loc a rămas ceva mai trist decît un om
ce trăiește într-o ființă
care și-a pierdut deja genul.

cineva a furat notele din acest jazz

 

și a rămas doar un ritm care-mi apasă pieptul.
sînt ani de-atunci, Jusa
dar anii nu au greutatea asta. am respirat în răstimp
și a plouat ca o mitralieră scăpată pe jos
cu piedica slăbită. plumbul s-a depus
pe portativ ca varul alb acoperind un perete

cu graffiti. atît de alb încît mi-e teamă că toată lumina
se strînge în el și în rest se face întuneric.
mi-e teamă de întuneric – ar putea să-ți fie frig
în timp ce-ți cauți cheile de la casă. în rest e bine
aerul s-a îngroșat de la fum
venele din cauza femeilor care n-au mai vrut să plece.
doar melodia asta e un schelet
pe care soarele se topește încet ca o bucată de unt
într-o cană cu ceai negru. atît de negru
încît pot visa în el.

s-au copt merii sălbatici

 

s-au copt merii sălbatici
şi nu mă pot gîndi la nimic doar fumez şi las fumul să fie
zgomotul de fond al gîndurilor
care coboară lin pe un bilet compostat

perdelele nu mişcă îmi dau senzaţia că sînt locuitorul

unei fotografii
e suficient de linişte să auzi
cum bate inima unui bărbat care a pierdut dragostea

lipeşte-ţi obrazul de pieptul meu ascultă
sunetul
groaza din
inima unui bărbat care şi-a pierdut dragostea

e ca atunci cînd te afli la marginea unei păduri
întunericul se lasă dintr-o dată
frunzele nu mai foşnesc şi
aerul vibrează încet ca o coardă de violoncel

în tăcerea dintre respiraţii
simţi ceva rece în piept şi te blochezi atunci
privirea se răneşte
în copacii plini de ţipete

liniştea e cînd surzeşti înăuntru

 

și toată muzica aia e un cor de termite care-mi lasă oasele
mai negre decît părul tău
și probabil d-aia nu ți-am spus niciodată cît de mult
cît de mult

sînt viu în mine țipă o șopîrlă verde și verde
îmi sînt pereții
verde îmi e uitarea
și verde

visez cum o mie de oameni fac dragoste și dragostea se ridică
în două picioare și vine
la mine să-mi facă o dungă de dragoste pe față
se culcă la picioarele mele și pe o rază de cîteva mii de dorințe
dragostea mea face dragoste
cu tot ce e-n mine

cine se îmbracă special să întîlnească lebede negre
face dragoste iar
cîntecul se aude ca o liniște înăuntru

și eu fac dragoste atunci cînd mă gîndesc
la tine că pot să te sărut fără mîini
chiar și dintr-o poză

pentru moarte aleg întotdeauna Jack Daniel’s

 

venise la mine pentru că voia să-și schimbe anturajul și eu aveam cîteva cărți
publicate și un volum de poezie gata de lansare
și-n capul meu a pătruns izul fantastic al crimei
o și vedeam cuprinsă de spasme cu pieptul cabrat de un fulger care-i chiureta pîntecul
aveam o sticlă de bourbon și gheață în creier
mîna ei caldă-o topea și buzele sorbeau aburii cruzi de pe umerii mei în timp ce turnam
și rîdeam rîdeam și nu știa ce-o să fie

cu mîna printre coapse aveam să-i smulg inima s-o îmbăt în paharul cu gust de fum
și să-i scuip osul iubirii ca pe-o sămînță stricată

și-am intrat în ea ca o sticlă de Jack Daniel’s care vrea să-i rupă vaginul să-i omoare
copiii nenăscuți iar ea gemea și spunea tatăl nostru
ca să termine i-am turnat whiskey în gură și-am băut săruturile care-i mai rămăseseră
apoi m-am trîntit pe spate și mi-am aprins o țigară
era atît de firavă încît o dărîma fumul și zîmbetul ei făcea rotocoale prin cameră iar ochii
ochii-i plîngeau mărunt ca o ploaie interminabilă de noiembrie
cînd lumea pare că se pregătește pentru și nu știi ce parfum să alegi pentru moarte

 

țipai ca o femeie în călduri

 

și bocancii nu mă mai încăpeau
la fel și visele
mi-aș fi crestat pieptul să-l hrănesc direct din mine
o săptămînă măcar o zi în plus
carnea ta și carnea lui creșteau împreună un deget în rană

au fost zile în care nu-mi găseam mințile
cîinele agoniza de ceva timp în scară și îi aduceam lapte
ție o senzație trecătoare de nebunie sub piele
mă rugam să nu moară
dimineața cînd respirațiile miros
a căderi de imperii

și-n ziua aceea auzeam prin fereastra deschisă
cum țipai ca o femeie în călduri eu țineam în brațe trupul cîinelui
și-mi era frig
învelisem trupul sătul de iubire în lenjeria noastră și imprimeul cu frunze începuse
să duhnească a putred

va veni ziua cînd voi cunoaște toți viermii

 

și va fi măreț. coșciugul se va face dintr-o dată o sală imensă de bal unde voi întîlni multă lume;
toți mă vor aprecia pentru hainele mele noi, pentru pielea proaspătă, pentru mirosul de parfum
încă lipit de mine, uitat de vreo femeie plînsă. și toată lumea bună va veni să mă salute,
să-mi prezinte pe unul, pe altul, iar eu îi voi înghiți în ochii mei ca de sticlă.
voi fi cel mai tînăr și mai arătos mort și toate femeile se vor lipi de mine și nu peste multă vreme
vor face dragoste cu mine, așa ca de bun-venit. apoi voi rămîne singur, gustînd din vinul așezat la cap
și voi încerca să mă transform într-o amintire. poate chiar într-una cu răsărit, briză și apă de mare-n picioare.
și viermii vor povesti din generație în generație cum bucățele din mine au ajuns prin marile orașe
pentru că eram cel mai proaspăt și mai frumos cadavru. și viermii lui baudelaire mă invidiau pentru asta.

 

****

Acestea au fost textele, înregistrarea video este aici (la minutul 31.00):

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: