U235

așa eram noi într-o atît de strînsă îmbrățișare ca alcoolul
cu apa
aroma ei nici viață nici moarte doar
oasele străbunilor mei ajunse în calciul
ce-i întărește îmbrățișarea

și totuși a plecat
iar eu am văzut dintr-o dată șobolani și șerpi
și șerpi

și ploaia schimonosindu-mi chipul într-o baltă
asemenea unui narcis ajuns dincolo
de imagine

așa eram noi într-o inseparabilă îmbrățișare ca uraniul
și energia lui
acum
țigara trage din mine mă suflă
peste coroanele verzi

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: