Prima pagină > arts&roll, Poezie > abatorul meu

abatorul meu

am păpuşi în sînge
gata să plesnească de parc-ar fi un fermoar la
blugi prea strîmţi
zile ca niște virgule între nopți

goale sticle farfurii murdare cearșaful neschimbat de luni
ceața dintre ziduri în care ai impresia că zărești pe cineva
nimeni
așezat cu degetul mare în gură
picioarele pe lîngă urechi
pînă simt cum se dezlipește pielea
pe față

mă întorc mereu acolo
de parcă gîndurile mele au forma unui rac
dar nu poți face multe lucruri într-o minte
cu un capăt mort

pieptul meu plin de atîtea respiraţii
se face tot mai mic
cît un ou de porumbel
în care rămîne doar acea gură de aer
primită cîndva

alteori stau şi stau şi stau în semiîntuneric
ascultînd cum îmi cresc unghiile
învăţîndu-mi fiecare celulă
moartă cu locul scrumiera ochi de greșeli de emoții
sticlele goale sticlele pline și iarăși
sticlele goale

învăţînd pe de rost fiecare centimetru de aer
să ia forma acelei femei
care îmi transformă zaharurile din trup
în urme de dragoste

nu ştiu de ce întotdeauna mă întorc pe același mal
lîngă aceeași apă în care se pierde zîmbetul
ca-ntr-o fotografie curgătoare
aceeași chiuvetă galbenă
aceeași apă murdară

din aparatul de ras
scot o păpuşă fără chip

sunt liber ca moartea pot alege pe oricine
dar mă întorc iarăși acolo nu pot
inventa marea nu pot inventa luna
nu-mi pot repicta chipul
nu sunt multe lucruri pe care să le faci
cu o minte fără întoarcere

nu nu ieşi îmi spusese ea după ce am făcut
vreau să te mai simt puţin acolo să-ţi citesc gîndurile în timp
ce pulsul tău încă numără în mine
am închis ochii pentru o circulaţie mai bună a viselor
cu degetele înfipte în carnea ei i-am scos viața
pe gură ca pe-un organism clandestin
și pulsul meu încă în ea
cînd a făcut un schimb cu lumea

păstrînd în sine o durere scurtă
atît cît poate persista căldura
pe canepeaua aia de unde m-am ridicat şi unde
nu voi mai odihni niciodată
pînza de păianjen închide sărutul ruga devine îmbrăţişare
sunt bărbatul cu fermoare în loc de ochi
sunt bărbatul cu păpuși în sînge
degeaba
călăuza mă cheamă

nu sunt multe lucruri pe care să le faci
cu o minte fără întoarcere și inima
un cimpoi din care curge smoală

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: