Prima pagină > arts&roll, Poezie > ce te legeni, codruţa

ce te legeni, codruţa

vîntul suflă jos noapte cu furtuni electrice cu foarfece eoliene care iau în primire rufele de pe culmi și îmbracă la grămadă copaci boscheți ciulini violet. o panglică pură de curent coboară instantanee schimonosite din cer să transforme viul în carbură perfectă îi vedem cum vin roiuri de viespi ucigașe,

stropi de ploaie din toate direcțiile zărim bălțile date peste cap plutind cu adîncurile contra gravitației; grafice date este cap, întrerupătoare trîntite, pene energetice, o fîșie de drum smulsă ca un braț din cot aruncată peste vale. un pod al deznădejdii pe care doi copaci căzuți se cațără. mai sunt cîteva cuiburi de insecte în jurul valorilor absolute ale singurătății,

în ferestre agolmerări și pariuri, oare cît va continua, vom rezista, vor veni ajutoare, cine e responsabil, cine a greșit și de ce această pedeapsă în timp ce pămîntul se apropie cu viteză de nori. cîteva păsări speriate abia se mai strecoară. stăm cu privirea sub orizont știm că murdăria e pe cale să vină, cablurile atîrnate și jocul de-a întunericul pe întrerupătoare. și de-am fi mai mulți tot

doi cîte doi am sta, ce te legeni, codruța, în manualul de utilizare a violoncelelor în care cîntă rafale de ură, te înnebunește și pe tine, lasă-ți gîndurile moi, lasă-ți obrazul în barba mea e ceva imanent și statornic acolo, pot să-ți dau corpul cu tifon sub cerul din alcool medicinal, putem ajunge în orașul vecin unde oamenii se vor lipi de ferestre să ne privească goi ca două schelete de zmeie încă înfruntînd vîntul

jos, pe buza pămîntului, pe limburile de nisip, pe crestele pietroase din grădina botanică, în scobiturile orgasmatice ale trotuarului încă mieros de cald pe care ne putem întinde să murim cîte zece secunde cînd respirațiile în foarfece ni se întretaie și ce ni se întîmplă sunt post-efecte.

privește, suntem în mijlocul încleștării desprinși din încremenire sub picioare clocotește moartea dar la suprafață plutim luați de fuioare imense, suntem împletiți cu frunze cu pet-uri cu resturi menajere cu tot gunoiul care atestă viața și firele noastre de păr se strîng în scurgerea cerului.

ce te legeni, codruța, împietrită de atîta anarhie în jur, cu inima ta albă ca o linie întreruptă, osciloscopică și pură asemenea unui radical liber din formula cocainei, ce te legeni, trenurile au stat pînă au prins rădăcini în gări acoperite de praf, ridică-te și umblă-mi în creieri pînă totul se face fierbinte sfînt și primordial

după ce trece furtuna asta am să te bat cu furtunul.

  1. Anonim
    August 9, 2012 la 7:05 pm

    de la masina de spalat. ca pe vremuri, acasa.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: