Prima pagină > arts&roll, Poezie > micile noastre dezastre

micile noastre dezastre

stăteam în față la mimi la chioșc berile începuseră să se încălzească
dar și noi aproape cu evlavie ne dilatam porii povesteam și ne
înfierbîntasem femeile au fost întotdeauna marile dezastre
le aminteam iar strada curgea pe lîngă noi ca un rîu obosit
la cîmpie nu era vorba despre alcoolul din sticle și nici
despre invaziile instantanee din creiere cînd te cuprinde
un fel de lumină interioară și ești dintr-o dată luat prizonier
de dorința de a fi singurul care are ceva important de arătat

eram insațiabil cînd povesteam despre tine despre cum băiatul
ăla plîngea cînd plecaseși cu tipul chel și se electrocuta din cauza
respirației le spuneam cu o poftă de formator de imperii
cum aveam trei pahare în față din care beam pe rînd bere vin și tărie și cerul
parcă se apropiase să m-asculte cînd ziceam de tipul care-și refuzase
prietena cînd aia se hotărîse să-i facă un oral și radu ardeleanu
era plin de culoare în obraji și parcă picta aerul da îmi amintesc
tu te-ai dus cu tipii aia – plecările astea sunt cel mai greu fel de a călători

strada din față de la mimi parcă voia să se oprească de tot
între noi mici beculețe invizibile se aprindeau făceau respirațiile
noastre să strălucească chiar dacă noi ne lăsam devastați
de micile povești care ne-au crescut și făcut mari radu ne distra cu
să-i fi văzut fața tipei cu care eram atunci cînd m-a prins
cu mă-sa și dup-aia s-a combinat cu șefu meu care avea 50
veneam seara acasă de la cîrciumă eu de două ori mai mic iar el
rupt în patru îi spuneam mă-sii că înainte să mergem la noi în cameră
să-i dăm totuși ceva de mîncare și lu tata socru

ăștia rîdeau ca disperații simțeam cu toții cum se descătușează
acele legături stabile dintre liniște și onoare dintre griji și sărăcie
dintre durere și fericire și energii discrete ni se descărcau în corp
blocul din spatele nostru se îndepărtase chioșcul lui mimi se vedea
asemenea unui miraj în depărtare rîul de bitum de lîngă noi se oprise
nu mai trecea nimeni nici motoare nici mașini și toată lumea
parcă plecase undeva așa cum se strînsese jumătate din bucurești să vadă
incendiul clădirii de sticlă de lîngă biserica armenească

rămăsesem numai noi acolo îmbătați de micile noastre dezastre
aveam din ce în ce mai puternic impresia că n-o să se oprească niciodată
cu lucrurile astea că suntem blestemați să trăim coșmarul de la început
pînă la sfîrșit iar apoi de la capăt și un avion ca un fermoar a închis
cerul cu noi acolo jos pe marginea unui rîu care curgea cu atîta greutate
încît fiecare din noi credea că-l poate traversa fără barcă atunci m-am întrebat
oare ce faci tu acum ce fac cei de dincolo de apa întunecată
vor mai fi oare zile în care să ridicăm capul de pe pernă iar ea
să-și revină să se umfle la loc ca și cum ar avea memorie
ca și cum toamna asta o să fie altfel decît celelalte

Anunțuri
  1. Radu Ardeleanu
    August 31, 2012 la 5:44 pm

    de grasu nimic???

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: