Prima pagină > Poezie > cîteva

cîteva

care se futeau în capul meu.
nu știu nici acum cum
să le opresc.

era o seara de toamnă așa
de ziceai că or să cînte toți preoții în cinstea ei. era o lumină
în biserică
încît zidurile se vedeau descărnate și picturilor li se vedea osatura.

începuse bine dar dintr-o dată
cîteva
lucruri
mai întîi mi se îngălbeniseră degetele de la tutun
și în jurul ochilor se adunaseră toate nopțile de cînd nu
mai văzusem
nu mai atinsesem.

eu băusem ca oamenii să mi se arate
mai frumoși
mai aproape de mine
și din biserică se arăta o preafrumoasă
lumină de toamnă
reflectată de toate frunzele din cartier. cîteva

lucruri se întimplau în capul meu. mai întîi
o tristețe
ca și cum ți-ai bea banii de chirie cu un individ soios cu față de
navetist întîlnit în bodegă
în autogară.
o tristețe a-ntîia, nemaivăzută, nemaiauzită
să-ți bagi pula, nu alta.

atît de trist că-mi venea s-o sun pe mama să-i spun că mă urc în primul autobuz și mă duc
să mor pe altă planetă.
atît de trist că-mi venea să iau orice cîine
în brațe
să-l mîngîi să-l
rog să mă muște de gît.

eu băusem cîteva
zile așa lejer
cum ai bea un salariu înainte
să te-arunci înainte
să plătești
datoriile.

mintea mea rabotează cu finețe. aș putea să-mi privesc palmele minute în șir
închipuindu-mi că le finalizez
le amestec în materie și pentru cîteva momente
o căldură
fie și-o căldură infimă de blană
de cîine
îmi e de-ajuns.

băusem pînă devenisem invizibil. puteam să trec printr-o coală albă
fără să las nici un semn.
puteam să mă ridic pe țipetele celor care spuneau să nu.
da puteam.
doar că de la atîta toamnă ochii mei erau două
găuri negre și
dădeau în alt univers.

cînd m-am dus să mă piș mi-am strigat iubitele pe orificiul tubului
de la ghenă.
să le alung. să le pronunț numele cu dispreț și să le-njur de morții lor că d-aia
am o bărbăție
pe care mi-o irosesc în singurătate.

aș fi vrut să pot plînge ca un privilegiu de a oferi
un sens tristeții aș fi vrut să pot îmbrățișa
un pom iar el să-și scuture
firele de ploaie
peste mine.

aș fi vrut să pot înghiți toată toamna aia din biserică
să mă acopăr cu toate frunzele moarte.
să le acopăr cu tristețea mea să le fac pentru un moment de toamnă apăsătoare
ca o baltă de sînge
mai fericite.

dar băusem cîteva
și m-am dus la saf am intrat fără să bat la ușă m-am așezat în mijlocul universului
pe un scăunel cu trei picioare
și-am dat cu capul
de vise.

și-am visat o toamnă mai neagră
decît inima mea și-am dat cu tîmpla de ea
și-am oftat o dată –

am scos mult păr negru pe gură în mijloc
în mijlocul lui trei cadavre de pisică.
e o toamnă anormal de tristă.

nu mă pot gîndi cum am căzut din vară în toamna asta cu lumini atît de inumane
orbitoare
în biserici și-n toate casele de pe stradă.

aici
în întunericul meu ca o literă îngroșată la nesfîrșit
cîteva
lucruri
cîteva gînduri care pun la cale un atentat.
e o toamnă anormal de tristă.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: