Prima pagină > Poezie > Fjara

Fjara

ca o fiară turbată m-a mușcat pînă mi-a golit măruntaiele:

ploaia cu dinții ei ascuțiți și tenace. a
consumat tot ce eram

pe dinăuntru. și s-a ridicat în mine în
două picioare

lipsită însă de orice formă: la fel ca
durerea.

n-am știut ce zi era. trebuie să fi fost cu
puțin înainte

de sfîrșit. și înainte de flux cînd mi-am
dat seama:

ochii ei se făcuseră doi sori roșii ieșiți
deodată

din apă ca dintr-o singură orbită

mă priveau dintr-o parte într-alta fără
nici o piedică

și se întîlneau tot cu ei.

eram atît de vast atît de nesfîrșit ca
lumea

care se întîmplă toată într-un vîrf de ac.

s-ar fi putut stabili că de acolo încep și acolo
se termină

lucrurile. indiferent cum le-ai numi.

indiferent ce aspect ar avea și cîte ploi
ar fi necesare

să umple golul din jurul unui punct.

nimic nu mai e acum: nici fiorduri nici
zombi de piatră.

nimc în afară de sentimentul că pe marte
există lupi

și după nopți de nesomn urletul lor se va
izbi

în sfîrșit de un țărm.

aici lupii curg din ochii ei. mugetul lor:
liniștea complexă

din adîncuri: radicală, neînțeleasă –

ca și cum în apele astea te-ai putea
scufunda la nesfîrșit –

fără să atingi pămînt.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: