Prima pagină > arts&roll, Poezie > megasutra

megasutra

am auzit cele mai triste voci poetice ale generației mele scheunînd isteric unele către altele
către propria lor nuditate maculată de virtuți promiscue și pornisme glossy și ieftine,
decapitate de orice mîndrie, zombi cu mersul secătuit de direcții și ambiții carnivore, am văzut
cele mai împătimite suflete cu inimi de plastilină tînjind după supă prin puroaiele celeste
ale dimineților, orbi și mahmuri însetați de sîngele aspru
al divelor de metadonă, de ugerele sterile ale poeteselor de criblură împrăștiate
pe asfaltul mocirlos de sub mecanismul rahitic abia reușind să umfle prezervativele negre ale nopților

cei care și-au iubit mamele sărăcindu-le ochii, duși, pierduți în convexitățile unor minți de neon
aprinse pe străzile pustii din nopțile boeme cu jeturi sclipitoare de urină decojind pereții de adamant
ai propriilor iluzii într-o supremă conectare la solilocviile ratării pure
cei care și-au vomitat mințile după fiecare scriere ca apoi să-și curețe limba prin lătrat la luna
căzută ca o curvă drogată în bălți de pișat, obscenă și frigidă deodată, ca o virgină moartă
scufundată în visele fără sfîrșit ale pumnilor de diazepam și benzedrină și morfină plătită oral sau anal

l-am văzut pe komartin căzut beat la picioarele mele asemenea unui înger care-a călătorit 70 de ore nonstop
ca să se-arate pupilelor mele dilatate ca uterul unei gravide cu apele revărsate, i-am văzut mîinile aburind
prin întuneric de parcă ar fi hrănit singurătăți neștiute, învelite aprioric în marasmul eclectic al nopții
l-am auzit pe ianuș bufnind surd pe gresia de la baie, fracturîndu-mi momentul de dragoste cu înjurăturile sfinte
l-am văzut pe leac izbindu-și pieptul de pelerin argotic de veleitarii acerbi de pe terasele de mucava
ale fantasmaticelor crîșme îmbrîncite în calea somnului

am împărțit iluzii de parcă ar fi fost alimente pentru sinistrați, am cioplit chipul somnului cu uneltele lui es pop
și-am dăruit liniștea ca zgomotul fin al motorașului de vibrator, eu bărbat alb în cuvintele negre mobilate
de dună,
eu bărbat însingurat în bucătăriile megalomanice ale lui hola-țupa, cu firele de păr spintecate ca peștii
înmulțiți prin clonare în arabiile, în comediile sau tragediile incipite, cine-a șoptit dinspre rîu, cine-a spuzit
cu talentele sale laptele lupoaicei care m-a ridicat deasupra colinelor, cine-a copulat în patul taților mei
înainte ca șoaptele pădurii să vorbească deodată în capul meu și apusul unei bucăți de brînză îngălbenită
în gîtul unui dependent de metempsihoză să înlocuiască amintirea primului meu dinte lipsă

cei ce vancu-au citit în cimitir, pe khasis între avioane, pe vinicius între drepți, o, mașină a vremii, bubele mele
de pe scrot, da, monștrii mei în ochii cărora se ghicesc trăsăturile femeilor frumoase, albeața
pielii, alunițele, ridurile fine ca cenușa din urna unor săruturi, tu nora iuga, tu nina hagen a generației mele
luna, pînza ce-mi acoperă ochii, ană blandiană zorile se-mput – de-atîta frumusețe – să-l privim pe nichita
locuind un cub rotunjit în vagine triste, cîtă iubire, tu, iubire – cîtă evlavie în versetele unei furnici
din orbita lui dimov

văratec, simplu, pe spinarea unei ființe imaginare care îndulcește merele, tu, mazdă, pizdă, conchistadorul
căruia nu i-am văzut corăbiile – uite-l pe moldovan, puțin blank, ai fuma cu mine din bong, ai asculta cu mine din gong
păduche nemuritor, ca o înregistrare veche de fonograf, brumare, cu versurile tale despre buci helicoidale
și crini printre labii, pornoșag amețitor ca rusia în delir, necoșovit cum coșovei, netălmăcit ca naum,
voi crize ale mele în care mă pierd ca în murdăria femeilor care-au fotografiat în cuvinte crepusculare
dorințele mele animalice, dorințele lor animalice și abisul dintre ele mai gol ca un ospiciu după bombardament

am rulat versuri de fum pictate pe sticlă cenușie cu miki vieru, am rulat în mintea mea păcatul ca și cum aș plonja
sub labiile unei negrese asfixiate de inteligența antichității, și l-am băut pe muri prin umbrele secătuite
convalescente care atîrnau peste muzeul literaturii ca niște ghidoane strîmbe ale unei amieze cu roțile deformate
am urinat pe peretele care mă despărțea de atelierul lui mircia și mi-am văzut chipul conturat de crăpăturiile
varului, ochii neliniștiți ca două libărci căutînd un loc dosnic, m-am văzut desfăcînd fișicul cu ciocolată
încercînd s-o sfărîm între palme s-o amestec cu tutun și s-o rotesc în foiță, m-am văzut şchiopătînd
pe bulevard
la brațul unei femei tinere, nedormit de o viață, obosit de 100 de vieți, fericit de 1000 și nefericit de toate
viețile laolaltă, m-am văzut aruncat în wc-uri, acoperit de urină și scîrnă, acoperit de glorie și regrete
acoperit de un val imens de pămînt ca și cum dumnezeu ți-ar lua cu grijă și amabilitate virginitatea

m-am văzut cu bădița, cu bădică și cu sfinții hipnotici din dianei, marii oameni ai revoluțiilor în volute de alcool
în barba lui soviany, m-am recreat și m-am creat într-o nouă sintaxă și am juxtapus găurile din mine în continuarea tunelului
timpului, m-am încălțat și reîncarnat într-un golan învelit în mielinele acordurilor electrice, dependent de futaiul
energetic al gîndurilor, respirînd încă dementa spovedanie care mă înalţă înspre mintea mea goală și rătăcită
în infinit, în absolut
v-am văzut pe voi neprihăniți și pieritori ca un pot pe masa de poker, disperați ca sirenele autosalvărilor
cei care au digerat oasele statuilor de pe insula Paștelui, care-au făcut baie cu himere în apa Iordanului
și n-au primit niciodată o masă gratis la celebrarea Marelui Vis

cu hașiș pe hîrtia de o sută de dolari mi-am luat primul avînt în realitate și am patinat pe sute de labii
am lăsat celulele moarte de pe călcîie să corodeze băile avocaților, miniștrilor, ambasadorilor, am uitat
cîte covoare zburătoare și-au dat primul examen de zbor cu mințile mele
cei ce și-ai vîndut frumusețea pentru greutatea mea posibilă și improbabilă, cei ce și-au violat mama
murind cîteva vieți la rînd
în preajma goliciunii mele ca un cîmp de narcise ucise de ambiția lunii de a nu părăsi cerul trei luni
una după alta, ca ambiția unei revoluții comuniste hotărîte peste noapte să păstreze eternă fecioria
lolitei

am stat la masa deznădejdii cu cele mai obscure minți ale generației mele și-am refuzat nemurirea
ca o oaie stearpă care-a citit sartre și heidegger și din ugerul ei s-au prelins cei cîțiva zeci
de ani ai mei, cenușii și bățoși ca urmele unui vechi proverb indian semnalat cu focuri de un istoric apaș
o, mazda, ce caznă să te relaxezi și să mori, cînd știi că unchii tăi erau moroi de succes iar faptele lor,
faptele lor îţi zgîriau urechile istorice ca un dezacord nepremeditat între subiect și predica
faptelor de pe munte, o voi
cei bogați cu duhul, amărăciunea voastră e cafeaua zilelor noastre, amărăciunea voastră ne izbăvește
de la o viață la alta, de la un vis la altul, ne scufundăm dintr-un pămînt în altul
ca un mort care se topește în toți morții deodată, un argint viu plumburiu face viața să răspundă morții
ca o grenadă la un ultimatum

o, mazda, ce întrebări poartă carnea cînd roșește, ce răspunsuri are cînd putrezește, ce sentimente are femeia
cînd îți treci mîna prin puful dorințelor ei, ce ochi face bărbatul cînd alt bărbat îi atinge bărbăția și nu se
oprește, timpule, îți treci penisul prin pletele mele și vinul se usucă-n cristale ca sîngele meu
pe buzele străinei care m-a mușcat de inimă
ce viață, ce ușurare, privirea mea curge ca o apă de munte peste crestele fierbinți ale labiilor, de la sfîrcuri
pînă-n adîncuri ochii mei se fac tot mai negri, tot mai negri – ca și cum tu dragostea mea ai telefona
cu dragoste inversă și eu n-aș auzi soneria, n-aș auzi supranaturala, megastrălucitoarea, ultracolosala
chemare a organelor de copulare, nu mi-aș auzi ficatul călare pe ficatul tău, nu mi-aș auzi intestinul gros
penetrînd al tău intestin subțire, nu mi-aș auzi plămînii împingînd cu putere în plămînii tăi aer și timp
ființă și timp, iubire și timp, absolutul și timp, timp și timp și un cuvînt copt ca o pară de toamnă

o dragostea mea, ferice de cei cu frica sacră care adastă ca niște oxiuri de metal prețios în curul istoriei,
o, mazda, inima ta trece prin sicriul meu ca un fulg de zăpadă printr-o dorință de primăvară
ca o impresie asiatică peste o excitație barbară, ca aroma de femeie ce-n amurg își caută moartea
pe pielea vînătă obosită, caldă, a sexului unui viitor sinucigaș
o, mazda, m-am prăbușit în toate închisorile comuniste ca să aud gemetele rațiunii, să văd bestiile rațiunii
dansîndu-mi în cascade de vomă, vorbindu-mi în spargă ca nina, vorbindu-mi de sub scări ca crista
am îndurat dragostea pînă membrele amputate mi-au înflorit înăuntru, am îndurat dragostea și-am auzit universul
cum geme,

cum plînge orgasmatic îmbrăcată în costum de pionier ca o fecioară comunistă pe care vrei s-o spargi
ca pe o grevă a clasei muncitoare, ca pe-un cont în bancă al marilor capitaliști, ca pe fondul secret
al bisericii, ca pe cutia goală a milei, palma întinsă a unui veteran de război în războiul cuvintelor, eu
cel care s-a botezat în vodka ieftină a gărilor și s-a hrănit cu felii de realitate între felii de vis
care-a rămas cu colțul hainei prins între ușile metroului înainte să coboare și trenul îl tîrăște inexorabil
de-a lungul peronului ca să-l izbească de masiva oglindă din capăt, o te rog doamne, dă-ți pentru o clipă
chiloții jos și lasă-mă să te fut numai o dată, apoi fă-mi un mormînt mic și vesel cu o cruce în formă de inimă
sau de penis captivus, așa cum am rămas blocat odată în lift cu o carte de kawabata și am înflorit ca un vișin

nu mă aud cei ce ce mă doresc, nu mă aude nimeni, sunt parfum de liliac între gazele de eșapament din marile
intersecții, acolo unde mă întîlnesc cu spectrele poeților, cele mai mari voci ale generației mele necunoscute
cei ce putrezind mă aud putrezind, cei ce iubind mă aud iubind, cei ce pășind îmi aud pașii pe străzile neînchipuitului
nefăcutului oraș, cei ce în umbra falusului meu își strigă amanții cei ce în umbra menhirului meu își fut
poeții preferați
în cele mai ascunse stihii, în cele mai obscure găuri din scăfîrlii
cei care în umbra umbrelor umbrelor falusului meu vor adormi ca iarba sub coasa nemiloasă a lunii
care-și arată de mii de ani jumătate de față
ție iubire care-ai halucinat ani întregi în creierii mei ruinați de sărăcie, ție iubire care mi-ai stors cuvintele din minți
încît ochii mi-au îngălbenit ca două cămăși albe uitate pe sîrmă în soare, așadar vouă care pe sfori de cocaină
vă deșteptați împreună cu mine în prispa casei sub șorțul mamei sau al bunicii, în miros de gogoși calde,
cu tine mă trezesc meteorit singuratic, pe tine te aștept să cazi în inima mea să mă lovești ca o platformă
înaltă de pe care ating stelele

am plîns cu sos de pizza alături de mugur grosu, am împins animale în vizuinile lor cu perța, nu vă spălați pe cap cu furtunile
în care mi-am iubit iubita, o dumnezeule geamăn, cum ți-ai mîncat geamănul, cum între bucile tale au sărit
minunile pompierilor din pompeii, atingerea tălpilor negrilor pe muguri de bambus, celestă amintire,
tristă dar îmbibată
de sinestezie romantică, voi, cei care-ați mucificat cu sfințenia voastră trădarea dulce a cărnurilor
care-au așteptat în frustrare optimismul unei ere de mamifere
celor care vor ajunge cu mine în moarte doar ca să fim divizați de propriile obsesii despre moarte

n-am avut țigări și am suferit într-o carte condamnată de închiziție să ajungă înger, l-am țepuit pe darwin,
am luat metroul de la euglenă la geniu și mi-am urmărit remușcările cum dau la o parte ca niște ștergătoare de parbriz
bruma din ochii mei, celor care sunt îndrăgostiți de cadavre pentru că sunt reci și nu mint
celor care și-au scuipat în față ex-angajatorii, ex-managerii, ex-soțiile, ex-prietenii, ex-tremele, ex-pierile, ex-humarea
și-au simțit bulele care se ridică din sîngele unui înjunghiat

voi bărbați care vă faceți pantofii cu doliul mamelor noastre, voi bărbați care nu sunteți în ochii verzi
ai cobrelor
sănătatea voastră e o piesă mutată pe tabla de șah, oh ce vagin frumos înghite soarele seara, oh ce vagin
scuipă ignoranță
peste florile crescute pe mormintele voastre, voi cei care ați lăsat cosmosul să facă bube rîioase pe spate
ca broscărimea
voi sunteți aici să aruncăm cu vin peste umeri, cu fiecare zîmbet să fim puțin mai bătrîni, cei care sub impulsul
primăverii v-ați lăsat unghiile să se-nfigă în coaiele sfinților, să-nflorească teii în oasele voastre cu gust
de vulcan stins, cu gust de demon, de despot sau chiva

cei care s-au descompus în gimnastici sinucigașe și au plonjat peste mese de sticlă
celor care-au avut viziuni împămîntate ca aparatele electrocasnice, celor care-au plîns cu șpalt și rugină
de oase
bărbaților albi cu buze de negri sau de clauni imitînd dezastre în halbe de bere, orgasme-putere cu stigme și dorințe
puternice de a distruge roboți artistici, celor care și-au colorat labiile cu chinoroz pregătindu-se pentru
isus de elefantium
celor care au simțit tentația în direcția marilor frustrări și au preacurvit cu ele, părăsiți de vină, goi ca niște cîini
cărora boala le-a supt măruntaiele și s-au lăsat storși de umbre, celor care și-au înfipt țigările aprinse
în ochi să vadă focul și visele dinlăuntru
cei care-au înțeles limba păianjenilor și au înțeles că liniștea crește odată cu plasele, minunata liniște
a mucului de țigară așteptînd în scrumieră ultimele buze
pulangiilor cu papion în loc de buze și maladii de comunicare în loc de pandativ, celor care cred că las
vegas poate fi un loc în rai și delirul o rugă

cînd plouă cerul o scenă inundată pe care focul trăiește în spatele tău ca o aură decrepită ca un cip
implantat în vise numai să arate cît de departe te-ai dus, cît de tîrziu poți apune
celor care știu că-s un reporter pierdut pe străzi de vanilie cu reportofonul în mînă și sentimentele
mele sunt niște băieți de scenă care curăță după concert, oh
ce final prodigios, cînd instrumentele bucăți își lasă fiecare sufletul să urce în poezie, celor care văd oameni
pe stradă interpretînd statui celebre cu dorința ca timpul să rămînă măcar o secundă pe loc, celor care au ancoră în loc de inimă
celor care se spală pe dinți cu apă din budă la scriitori, un fum de salvie, un fum de stejar secular, fumul
clădirilor crescute lîngă biserici
celor care și-au uscat cearșafurile pe buda. celor care și-au uscat chiloții pe propria cruce, viziune:
fața mea trece prin pereți ca o respirație de dragoste, trece
prin pereții realității se ivește ca sfinxul sătul cu tot ce-a fost viu înaintea deșertului, dacă lumea ar avea
un buric aceea ar fi gaura neagră din ochiul tău stîng, taci – pentru cei care-au umblat cu gurile înecate în sînge

celor care-au făcut pe ei în visele electrice jucării electrice și s-au lăsat umiliți de jucării în realitate
celor care cu un dildo mov și-au făcut piure de castane și-au săturat păpușile, anesteziile, vînătorii
de senzațional
singur ca un copil care șterge urmele de frînă din accidentul părinților vă spun că vă pot înveli în fișic de ciocolată
guano apes și guano bat numai pentru cîteva fumuri, pentru cei care și-au înroșit pantofii creștinește
în ciocnirile din marile sărbători naționale

mi-am văzut sexul umezit de cele mai sensibile și mai calde buze ale generației mele după ce am călcat
în picioare entropiile lor ofilite, după ce-am fumat marihuana rulată cu paginile lor tipărite elegant,
după ce m-am șters în dos cu revistele critice în care-au fost lăudați și îmbălsamați ca niște mumii de faraoni
după ce mi-am dedicat toate căderile psihice femeilor care m-au urît și m-au scuturat ca pe un nuc
eu n-am spus nici o rugăciune
inumerabilelor fufe ale eternității care mi-au consumat plămînii, mîngîierile, asfințiturile, diminețile și mi le-au îndulcit
cu stele de abanos sub unghiile mele crescute sub ochi
care-au copulat în delir cu paratrăznetul spulberîndu-se în orgasme virane sau walpurgice celor care
au ejaculat arhipelaguri de stele în oceanele amărăciunii în contact cu electrica și dinamul psihotic
am instaurat dictatura în cuvinte, poezia care va înrobi suflete și le va arde în lagăre ca fascismul
am văzut cum în toate semnele, în cel al diavolului, al anarhiei, flower power sau micile semne divine
e un mic semn ascuns privirilor, e o nouă cauză pentru care merită să ne pierdem sufletul, trupul, mințile
un semn discret de dragoste pentru care nici o moarte nu mai pare atît de concretă.

Anunțuri
  1. Martie 4, 2013 la 11:29 pm

    am citit, am luat un xanax si am recitit din nou textul. lesne sa spun ca sunt pasaje de-a dreptul ametitoare. si necesare. da, mai ales necesare.

  2. Martie 4, 2013 la 11:31 pm

    multumesc mult pentru parere. seara faina si linistita!

  3. Martie 5, 2013 la 9:11 am

    Chapeau, Allen ar avea de ce să fie invidios. 🙂

  4. eugen
    Martie 5, 2013 la 10:05 am

    la prima citire am amutit, la a doua m-am dus si eu sa cumpar xanax(n-am in casa), la a treia am inceput sa ma dumiresc, sa injur ca nu pot scrie asa…omg!!!! asa DA!

  5. Nea Gicu
    Aprilie 8, 2013 la 11:37 am

    un exces imagistic, prea mult hardcore.

  6. Aprilie 8, 2013 la 11:55 am

    exces, imi plac excesele. cum zicea yello in 1983 you gotta say yes to another excess, excess is progress.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: