Prima pagină > Poezie > disclaimer

disclaimer

singur ca un mamelon albastru extirpat din greșeală, poate asta
am vrut să spun. sau despre o ploaie alene, plutită, cu picături grase,
malformate, cu parașuta în spate sau o ninsoare cu tigve de cai.
poate că mai ușor îți poți imagina găuri de vierme în inima vineție
alături de un sandwich cu unt, sare și furnici roșii, căzute din nas.

de parcă sîngele meu e plin de nanoboți care îmi modifică structura
internă pînă la o durere firească, suportabilă, un fel de melodie lichidă
de consistența jetului de apă care taie marmura, cînd îmi aduc aminte.
dar și mai ușor să crezi faptul că am rotulele pline cu lumină, ca licuricii,
atunci cînd pe întuneric te apropii la mai puțin de un kilometru.

nu, n-am vrut să spun asta. ci că sunt mai îmbibat de alcool și tristețe decît
membrul lui terente de la institutul de medicină legală și mai confuz
decît teoria manipulării genetice a speciilor în favoarea apariției omului.
că merg în patru labe fiindcă nu mă mai simt demn de poziția bipedă
fără tine. poate asta am avut de gînd să spun.

e vineri seara și orașul se umple de zgomot. eu mă umplu de-o fericire surdă
și viața mea e un act de renunțare la tot ce aparține viului. încalț cizme cu trei
numere mai mari, direct pe piciorul ud și simt pe suprafața pielii chitina.
cizmele mele, prea mari, pline cu fluturi morți. poate doar asta am vrut
să spun.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: