Prima pagină > arts&roll, Poezie > 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile)

69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile)

Nu peste multă vreme, la editura Herg Benet, va apărea noul meu volum 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile). M-a gîndit să anunț acest lucru, să vă arăt și imaginea propusă pentru copertă și să vă prezint cîteva texte incluse în volum, chiar dacă s-ar putea să le știți în variantele lor mai vechi. Vă urez lectură plăcută și sper ca imediat ce va apărea cartea să îmi cereți autografe!

poza coperta 69

 

extrase din atlasul unei lumi dificile

5. demult, cînd nu aveam ce mînca
am strigat cu gura deschisă;
ecoul mi-a adus o bucată de pîine.
cînd a venit vremea să iubesc

pe sub piele  mi se strecurau

căutîndu-mi sufletul și pluteau
ca semințele de păpădie

spre pămînt.
cînd s-a făcut vremea să gîndesc
m-am așezat sub cerul înstelat
și-am așteptat; din cer

a căzut un meteorit;
am luat bucata aceea de piatră
și-am aruncat-o strigînd:
tu care mi-ai trimis o piatră
ia-o înapoi, prefer să nu gîndesc.

demult, cînd nu aveam ce mînca
am strigat cu gura închisă.
din ochii mei durerea a curs
în interior și m-am scufundat
ca un îndrăgostit nemărturisit
sub sărutul oceanului.

6. în țara coloșilor care strîng în pumn
oameni, să-i atîrne de cer
mi-aş dori să fiu mai puternic decît un stejar
să-mi înfig picioarele în pămînt
pînă ating sîngele oamenilor cu tălpile.

voi merge pe el cu ochii închiși
cu braţele întinse în noapte
pînă voi ieși din întuneric
la fel cum iese din mormînt
țipătul unui îngropat de viu.

cînd fac dragoste cu tine
am ţipari electrici în sînge
și-mi pun un bec între degetele
de la picioare și la fiecare sărut
se face lumină în întregul univers;
dar eu ţin ochii închişi
nu cumva să te scap
de te-am prins între gene.

7. într-un tablou tăiat în piatră
de o mînă care nu tremură
el îşi tăia venele cu o coardă de vioară
dar sîngele lui nu voia să curgă
și trupul i se făcea tot mai mic
încît lumea s-a simțit datoare să intre
puţin cîte puţin înăuntrul lui
pînă a intrat toată.

în jurul lui rămăsese nimicul
dar şi nimicul a ieşit din el însuşi
ca dintr-un costum de cosmonaut
şi s-a ascuns între puls și respirație;
el a privit o vreme în jur
și a oftat din adîncuri
sorbind puternic aer în piept
pînă s-a tras cu totul în sine.
apoi, mulțumit, de ce a făcut
s-a aşezat la capul umbrei sale.

8. o altă zi de împins pereții cu palmele
dincolo de grădină sau de stradă.
o zi în care m-apucă mutatul mobilei
și-mi vine să-mi așez patul de-a curmezișul
în intersecție la universitate.
o zi în care vreau să împing tavanul
cu lacrimi de bucurie curse în sus
să fiu un om cu o mie de etaje
privind lumea cum se face mică.

dar astăzi e ziua în care împing în pereți
și-i simt cum intră în mine.
îmi doresc să am putere să-i împing dincolo
de intersecție, dincolo de oraș, dincolo de munți
măcar să-i pot duce departe de casă,
departe de stare sau numai să-i scot de sub piele.
să-i îndepărtez de locul acesta
unde s-a făcut iarnă de parcă a înghețat iadul
și ninge pînă se vorbește că fulgii
sunt resturi de stele.

nopțile, alerg prin ziduri
după vise rămase în cărămizi dimineața sunt singur
și viața mea e ca un miros impregnat în tencuială.
așa că mă trezesc și încep să împing în pereți
a nu știu cîta oară împing și nu pot.
nu pot împinge pereții ăștia
pînă la tine.

9. în mintea mea se macină statui de lumină
din praful lor aștern oglinzi
în care se află trecuturi și viitoruri
și unde marii alchimiști ai iubirii
au îngropat cerul cu toate corpurile
care îl locuiau.

în sufletul meu lumina se depune

ca o brumă pe trupuri înghețate;
suflu asupra lor pînă le dau viață
și în mine mai moare un om.

atunci, în spatele fiecărui corp ceresc
se naște o lume inversă
văzută ca un castel înecat într-un lac;

și cînd nu vor mai fi oameni
de murit în trupul meu
la castel vor trage
trei salve de tun.

10. lumina e pe sfîrșite, voi măcina umbre
să fac din ele umbră mai deasă
atîrnată de oameni asemenea
unei cozi de cometă.

cînd macini umbre ți se face brusc teamă
și atunci fiecare cuvînt                          e un nasture
ce încheie haine întunecate.

cele mai frumoase sînt serile
cînd oamenii                       se împart unul la altul
și ajunge pentru toată lumea.

cometele se prefac în amintiri
iar eu îmi lipesc urechea de pămînt
să aud toate acele povești.

mă simt o simplă bucată de lemn
care ține în ea toate icoanele.

 

rugăciuni și blesteme pentru îndrăgostiți

12. cînd iarba miroase a buze străine
și sub ochi o ceață de zahăr ars
se prelinge

așteaptă-mă, zdreanțo,
cu bătăile inimii așezate dinainte
așa cum pui masa unui soldat rătăcit;
și pune-mi noroc în cutele mîinii
să-ți aduc din războaie
căldură perfectă pentru obraji.

așteaptă-mă, tîrîtură,
cu flori de mucegai între buze.
voi avea plosca plină cu rouă
culeasă de pe mormintele îngerilor.
așteaptă-mă cu flori
de mucegai între buze

subţiri ca un oftat de pisică
prin fum de opaiţ să-ți fie șoldurile.
în ochi să porți ultima lumină
căzută din plomba cerului și
rochie din praf de vise
să îmi porți.

așteaptă-mă, otravă,
în iarba spălată cu sîni tremurați;
așteaptă-mă,
îți aduc pămînt de flori
între buze.
să te pătrund cu sete pînă scot
din tine, rînd pe rînd,
privire cu privire,
tot ce-ai văzut în lipsă.

13. fii blestemată cățea cu ochi de rugină
lumea să-și decupeze conturul
în jurul tău, un fel de cezariană
în care nu mai contează mama.

să-ți admire toți oasele dezvelite
îmbujorate cu dreduri de sînge
și pulsul nopților să te pipăie
pofticios ca un miriapod
măsurîndu-ți tristețea.

te blestem să-ți iei singură dragostea
ca un tren ciocnindu-se cu el însuși.

și ce savoare voi avea cînd
te vei ridica din mormîntul
iubirii cu inima atît de albă
încît voi vedea calea lactee
neagră pe un cer imaculat.

te blestem să fii o mînecă în care
șerpii-și suflă ura și melancoliile
și să te tai în palmă cu lacrimi; să-ți
lipești durerile ca un globetrotter
magneții pe frigider.

te blestem să existe o zi în care
îți vei înnoda intestinele de-ale mele
și vei atîrna în gura pămîntului
ca limba unui cadavru machiat strident
care face podul de sus.

și te mai blestem să strălucești ca fierea
în soare pînă mi se face milă de tine
să-ți retez mușchii vorbirii direct din inimă
și cu gura plină de sînge și fiere
să urăști tatăl nostru pînă te iert.

14. și mă rog ție, demon al paturilor goale
înfometează-te
pînă se face atîta primăvară
că înmuguresc sicriele
neîngropate.

înfometează-te
pînă cînd patului nostru
din lemn de portocal
îi cad coapte
fructele.

înfometează cerurile pînă încep
să roadă pămînturile și n-om mai avea

unde ne ascunde de dumnezeu;

iar morții vor dansa cîntecele tăcerii
la nunți în care nuntașii vor pleca

să ducă înapoi peștii în marea roșie.

să știi că la nunta noastră

vom avea lăutari perle cîntătoare și
îi vom asculta cîtă vreme e nevoie
aerul să facă oase puternice
să ne țină lipiți unul de altul
înainte și după ce ne cade umbra.

15. înger al înghețului meu,
iartă-mi dimineţile cînd fumez
cu fereastra deschisă și-mi alung
tristețea în rotocoale cenușii
ca o mîță înnebunită de tîrcoale

cînd învelește o păsăre adormită
în parfum îmbătător de vară
de pare că dintr-o dată s-au copt
cireşele amare.

înger al nesocotinței,
iartă-mi fiecare sărut
și fiecare mîngîiere
doar îndrăgostiții știu
că sub fiecare atingere
se ascunde timidă
o bucățică de moarte.

înger al desfrînării,
iartă diminețile ce ne despart
și călugărițele cele pofticioase
devoratoare de bărbați
după cum spun toate atlasele
de însingurare urbană,

scoate-ți sînii la soare,
trimite-i să-și caute norocul
pe linia vieții din palmele mele
și peste sute de ani bunicile
vor povesti nepoților

că a fost odată un băiat care iubea
o fată și atît de mult o îndrăgea
că soarele-a orbit la amiază
iar cerul purta monoclu
umbla-n baston și striga
probă de cîine.

16. am văzut dragostea mare cît o cruce
peste dumnezeu.
am văzut dragostea cît soarele
crescut rotund în jurul pămîntului
ca un fular la gîtul unui copil
născut din zăpadă.

era atîta dragoste în ochii ei de struguri
că într-o noapte mi-am îmbătat
și prietenii și vîntul
și drumul.

atît de beat am fost că mi s-au
amestecat simțurile între ele
și n-am mai putut spune nimic
de parcă aveam tot cerul în gură.

și-am știut că vor scrie despre noi

ne vor trece în dicționare, pe wikipedia,

în dreptul cuvîntului iubire.
dar nu te teme, am văzut dragostea
printr-o gaură-n cer
pe unde îmi plimb zilnic
inima și firescul existenței.
și am văzut dragostea ca o tainiță
în care dumnezeu și-a îngropat
cățelul.

eu am văzut dragostea.
ori de cîte ori m-am rugat cărnii
să mă țină înlăuntru,
la un moment dat am visat o pasăre albă
trecînd prin inimă fără s-o atingă
și dintr-o dată iubirea
m-a știut pe de rost.

17.  femeia mea mă face să întineresc
în prezența mirosului ei,
de aceea n-am nevoie de înțelepciunea ta,
doamne,
ca să iubesc, n-am nevoie de mila ta
de voi fi făcut cîndva mîrșăvii
în numele dragostei,

uite dragostea, doamne,
uite cum înțepenește sub frunte
un vierme de cărbune rătăcit
de întreg neamul și uite-l cum sapă
cum își primenește singur mormîntul
în capul meu în gîndurile mele
și nimic nu-l mai clintește de-acolo.
și fii atent cum viermele acrilic

îmi iese prin ochi preschimbat

în fluturi albaștri.

și-acum privește-ne, doamne,
cum ne iubim ca doi tovarăşi de bandă,
jefuind iubirea de tot ce are ea mai special,
sfinţenia sau mizeria,
gata să ne punem unul altuia
pistoalele-n gură să ne zburăm creierii
ca să ne iubim cu inimile întregi.

noi suntem aici, doamne,
să nu te simţi niciodată singur,
chiar dacă dragostea ta face oamenii
să semene unul cu altul ca două lacrimi.
suntem cu tine ca să nu ai niciodată
impresia de captivitate
în cerul umed
de-atîta rugă.

un singur lucru îţi mai spun,
doamne,
în fiecare poveste de iubire
există o femeie îndrăgostită
şi tare mă tem pentru tine.

 

povești imperfecte de dragoste

 18. întîlnirea a fost o cădere frumoasă
sau cum se mai zice în lumea mea
un zbor nereușit.
(izbînda zborului înseamnă suficient
noroc încît să nu te zdrobești
de propria umbră.)

dar ei nu-i păsa de zbor
ea vorbea despre umbre
despre spațiul rămas neexplorat
dintre noi și avea o tristețe rusească
în glas încît îmi crease impresia că
vorbește despre siberiile necunoscute
dintre viață și moarte.

cafeaua se răcise în cești
aroma ei amăruie se răspîndea
în aer și pieptul ei
tampona spațiul dintre noi
în căutarea unei intrări;
dar n-am deschis.
o lăsam doar să-mi umple privirea
cu gesturi neterminate, abandonate
pe masă ca un cadavru în pauză
de prînz, într-o morgă oarecare.

ea vorbea de parcă ademenea aerul
să-i intre în gură distrat
și îndrăgostit.
îmi explodau tîmplele din cînd în cînd
aprindeam bricheta în gol
și-mi doream să fi fost
un tablou sau o fotografie

pe care s-o ard ca și cum aș uita

sau aș îndepărta o mortăciune

contaminată.

sunt lucruri pe care trebuie să le las
în urmă.
sunt celule îmbătrînite de viață,
nu le pot lua cu mine acolo unde merg.
în spatele meu se năruie totul
dar mi-e bine,
nu de viață am nevoie.
nu de viață,
ci de ruinele rămase înapoia mea
ca un semn al trecerii și disperării.

i-am atins mîna și mi-am dorit
să fiu măcar pentru o clipă
un om cu două inimi concurente la ură.
stăteam față în față ca doi pereți
vorbitori;
crăpături adînci ne erau cuvintele,
atît de puternice încît
ni se vedeau cărămizile și dincolo
de cărămizi se zăreau zidarii
odihnindu-se
în cutii frumoase de lemn.

ea vorbea și minutele îmi păreau
efectele unei boli incurabile.
vorbea și fiecare cuvînt
îmi apărea dinainte ca un copil
călcat de un camion în viteză.
ea vorbea și se făcea mai suavă
mai transparentă decît aerul;
curînd avea să se piardă
ca un curent cald în antarctica.

19. era atît de frumoasă

că apa o lăsa să respire în adîncuri. și luna

o urma pe cer

în timpul zilei.

atît era de frumoasă

că dacă dragostea ei ar fi fost o corabie

ți-ar fi albit părul

dintr-un capăt în altul al ei.

 

ea putea întoarce vîntul din drum

cînd îți vorbea.

și fructele dădeau în copt

în prezența sa.

atît de frumoasă era.

încît în nopțile întunecate

punea stelele la loc pe cer

cu mîna ei.

 

eu n-am putut iubi o asemenea femeie.

atît de frumoasă era

că inima mea tremura ca un glonte

în pistolul lipit de tîmplă.
20. cîndva voi fi suficient de puternic
pentru că numai un om puternic
va învinge frigul cu un singur chibrit, –
și-i voi ierta pe aceia care nu
se-ncălzesc unul cu altul.
doar un om puternic poate învinge
întunericul cu un singur cuvînt, –
oamenilor să nu le mai fie teamă de frig
căci vor răci dimpreună

cu soarele.

 

numai un om puternic va face

plămîni puternici sticlelor absintii
și aerul înconjurător

va usca frunzele care păzesc intrarea

în trupuri.

numai un om puternic va supune viitorul

și-l va preface în trecut

cu zîmbet pe buze.
doar un om puternic va putea
să se înfrîngă pe sine
cu un singur cuvînt.
numai un om cu adevărat puternic
va putea renunța la iubire
pentru un singur cuvînt.

 

Picasso geht spazieren

27. die form
timpul e doar o formă de întuneric.
închizi ochii cauţi frecvenţa
somnul iese din tine se așază
deasupra ta ca un abur electric

ființă de fum cu degete noduroase
deasupra ta într-un exces
de căldură, sufocare
o locomotivă pe cărbuni împinge
vagoanele cu spatele și înghite
în întregime șarpele negru ce plutește
în aer, demobilizat peste cîmpuri
părăsite de om și de dumnezeu

și vezi cum trenul ajunge-ntr-o fundătură
o hală unde oamenii îl demontează
îl pun în cutii mari de fier apoi salopetele
lor se curăță dintr-o dată de negreală
și îmbrăcați în haine curate se întorc
în paturi calde și întorși între vise
eliberează șarpele acela negru
plutind peste cîmpuri părăsite
de om, de scopurile sale abstracte

și-n visul meu o ființă cu mîini scheletice
mă apucă de gît și-mi apasă epiglota
spre piept iar cuvintele, resturile
de gînduri, gesturi, sunetele sunt executate
de un călău cu ochi de ceaţă
care ne slăbeşte strînsoarea de idealuri
teama coboară în terminaţiile nervoase
o ghilotină îndepărtează picioarele mîinile
trupul ai putea spune că fără trup nu există
durere dar dacă nu există durere atunci
nu mai există păcat atunci nici plăcere și dacă

nici ea atunci și iubirea dispare și poezia și

vom vedea batracieni plîngîndu-și isusul

 

o nouă perspectivă despre presiune

în măruntaiele unei locomotive un fochist

maniac încarcă figurine cu celule cocsate
un artist legat la ochi surprinde garnitura

neagră în timp ce se desprinde de pe șine și

zboară prin orbitele întunericului o vedeți –

pasăre fără formă, flacără întunecată
pe cer, doar o formă de întuneric.

28. disSonance jasz
La Guatavita, lîngă lagună
am adormit către amiază.
Curînd, furnicile au început
să sape în mine, în căutarea
acelui Eldorado
…”

trăiesc într-un terariu spațios
de fiecare dată cînd deschid gura
ca să spun ceva mi se umple pe dată
cu insecte cu fluturi-lămîiță ce trăiesc o zi
cu buburuze roșii ca sîngele
înflorit pe o bucată de piatră
lîngă un hoit de cîine

l-am descoperit într-o vară cînd muream
de ciudă că nu am o vacă
sau un alt animal pe care să-l duc
la păscut împreună cu ceilalți copii
desenați cu toată ograda pe malul apei
eu aveam un peştişor oranj dar nu-mi păsa
am descoperit cîinele și împreună cu el
am petrecut prima revelație din viață
îi treceam putoarea prin nări mă
îmbătam cu mirosul de moarte
și muream pentru o clipă acolo, lîngă
muream și visam cum se descompune
în lovituri și în mușcături și oamenii
în șobolanii care sunt.

e doar o formă de întuneric
în care ne regăsim noi înșine mai vii
decît oricare formă a materiei vii
și întunericul e o formă de înțelepciune
el nu gîndește, nu are nevoie să gîndească
pentru că ne știe pe de rost.

[…]

după ce ţi-ai înecat toată viaţa
în alcool şi ţi se pune pata să-ţi depui
icrele găseşti o tută cu facultatea de limbi
terminată matinal în italia sau spania
faci un credit la bancă pentru două camere
unde vei trăi mulţumit cu cei trei copii
ai tăi sau ai nevestii
eşti un om de viitor
îţi spun de pe acum cînd vei muri
e doar o formă de întuneric

[…]

te furnică buricele degetelor
să îţi scoţi rădăcinile din moarte
scuipi în obrazul raţiunii şi desenezi tălpi
pe frunţile îngerilor arse de soare aşa
amărăciunea ţi se topeşte pe fundul
unui lac femeia e o fîntînă cu apă stătută
doar tu îi poţi scoate din matcă
energia freatică
tumultul lichid
vibraţia
speranţa
vibraţia
durerea
vibraţia

doar o formă de întuneric
cu abonamente ratb, datorii, parizer,
bere la pet, cheltuieli zilnice, nokia,
domnişoare, bere la sticlă,
un banc cu peşti, o canapea, durex,
chirie, întreținere, cablu, internet,

middle finger, middle management,

rate, maşină, bonuri de masă,

supermarket, film,

no durex, no future, no credit,
no sex, no friends, copii, tovarăși,
şef, divorţ, copii, ea, tu, numai tu,
vodka, bere, fast food, fast
forward la capătul timpului

singur
icre negre
în sînge
pocnesc.

blut status: ein/aus
sîngele: bitum topit. o autostradă
duce la vale bărci de salvare. multe.
banii şi sufletele dumneavoastră.

gesturile: din ce în ce mai greu
controlabile. un ucigaş în serie. timid.
eficace. măsor de două ori. un cutter mai mare.
tai o singură dată. definitiv.

aus
acum oamenii sîngerează peste tot.
dar cel mai mult în amintiri. și nu le ajunge,
melancholia nu e suficientă. nici plînsul,
nici nostalgia, nici strigătul de durere.
o plăcere a tristeții și o muzică de lame
și tot nu e deajuns. se însîngerează
ca să excludă orice altceva și tot
nu e îndeajuns. în autobuze şi tramvaie
se vînd batistuţe. bandaje. și degeaba.
lumea are sînge de dat. mai mult, mai diluat.
încep să colectez. prin decantări succesive
şi amestecuri miraculoase voi găsi sîngele
perfect. sîngele ce voi purta în mine
ca pe o sămînţă divină.

ein
iubita mea are vene de iguană. verde deschis.
un aur verde din care va creşte iarba şi
vor înfrunzi pădurile. are smarald topit între coapse
cînd apar şi dintr-un singur sărut facem florile
să înflorească. lămîiţă şi maci. floarea-soarelui
şi tufănele. înflorim şi mucegaiul şi cactuşii care nasc
o dată la 100 de ani. și tot ce-a înflorit deja
va înflori a doua oară. un topping de lumină
peste albul imaculat al pînzei din fața unui pictor
cu ochii închiși.

suntem pictorii care însingurează odată cu lăsarea serii.
odată cu întunericul visăm oameni ce se caţără
pe spori uriaşi de ciuperci fecunde apoi zboară
să întîlnească iubirea.

aus
sunt un bărbat care nu sîngerează. femeile tinere
mă iubesc în secret, și ţipă înlăuntrul meu

ca niște fîntîni ţîşnitoare. fîntînile paradisului.
sunt o sete de sînge în vene și în vise aidoma
unui apus care-și caută atent culoarea.

ein
sunt sînge după forma şi consistenţa
lui dumnezeu. lovesc: din pumnul meu
cresc munții. arpegii de nuanțe în aer
măsurate cu visul. cu plînsul. cu urletul.
lovesc pămîntul pînă aud clar în minte
amintirile morţilor. ştiu ultimele cuvinte
ale muribunzilor. știu unde se duc oamenii
cînd mor. știu unde s-a dus cîinele negru
al copilăriei atunci cînd a murit. și mai știu
că limba sîngelui e făcută dintr-un singur
cuvînt. un cuvînt adîncit în sine încît nimeni
nu-l poate vorbi. dar apare din cînd în cînd
între noi ca o formă pură de întuneric.

 

meine liebe
o să ne atingem buzele într-un 69 desăvîrșit
și limba mea o să atingă burtica
limbii tale
și din plămînii mei va urca un abur
și dintr-ai tăi la fel
vom avea o singură gură
în care se va forma un mic nor
oriunde mergem va ploua în noi
cu picături colorate ca roua florilor de cîmp
și trupul meu va măsura trupul tău
cum măsori vinul dintr-o sticlă
cu un singur pahar

29. Picasso geht spazieren

atîta gol în mine
ca într-un om ce nu
mai simte
colțurile înfipte în carne

un gol cubic cu marginile

rotunjite

un trup conectat
la aparate de injectat viaţă
asemenea unui cearşaf alb
pe care se proiectează
un film

sunt aici acum
o formă de întuneric
nu-mi pasă de mîine
întotdeauna va exista unul
vreau să te ţin de mînă
într-o atingere obscenă

vreau să văd
vreau să gust

ce îţi doreşti
uită de iubire
vreau să facem dragoste
ca doi infirmi
să-ţi simt buzele
pe membrele amputate

 

  1. Iulie 9, 2013 la 10:17 pm

    Imi place cum se vede iubirea in poezia ta. E murdara si totusi alba, e amputata dar apoi da nastere unei alte iubiri, pare si nebuna, dar probabil e doar nebunia aceea care tine totul in viata. Succes, mult succes cu volumul!

  2. Iulie 25, 2013 la 10:46 pm

    Am citit cu pumnii la gura si clipind des, ca e tarziu, e ceva in poezia ta, ceva ce te tine, ca un cerc cuminte cu implozii. Am citit si m-a luat cu ameteli. Si nici n-am fumat in timpul asta.

  3. Rucsi
    August 21, 2013 la 1:56 am

    off, cât îmi plac🙂

  4. temistocle
    Aprilie 16, 2014 la 2:01 am

    Cat de superbe sunt aceste poezi,sunt scrise cu atâta pasiune și dragoste încât nu mă mai satur de citit…

  5. Aprilie 16, 2014 la 3:21 pm

    va multumesc mult pentru semnele voastre. azi va merge la tipar editia a doua a cartii, cu 5 poeme adaugite.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: