Prima pagină > Poezie > versuri care nu sunt cafeaua zilelor tale

versuri care nu sunt cafeaua zilelor tale

citești despre sex crimă abuz aici
nimeni nu șoptește acum cuvintele
sunt cea mai grea materie din mintea mea
și imun la durere precum un cap de copil
într-un borcan cu formol
mă simt mai ușor cu un suflet ca într-un zbor pe deasupra
crematoriului

aici e doar schema unei vrăbii strivite sub tîmpla care visează
acum ne facem griji
încercînd să egalăm presiunile dintre oameni
știi
fără furie sîngele nu ajunge la maturitate
de ce să evit spargerea geamurilor dimprejur de ce să rămînem aici
sunt sigur că iadului nu-i e bine

aici nu impunem reguli aici ne dorim alt măr spune vrei
să fumezi ceva tare și nimic altceva pentru mine?
acum suntem povestea scrisă în blesteme pentru uriaṣa poftă
secretată de o închisoare de femei
prăbușită într-una de bărbați
aici păstrăm în piept secretul celor care fumează
limbajul tainic al minții

eu îți spun stai liniștită sunt atîția
înaintea mea cînd ceasul arată ca o baltă de bere vărsată pe masă
și-n sticle duhnește golul acestei lumi
acum e timpul să te ascunzi în tine că nimeni nu îndrăznește nimic
acum eu sunt la fel de gol ca un deșert fără nisip și fără cer
dar cu speranța că de cealaltă parte a pămîntului
sunt sutiene și chiloți sexi care acoperă orașul

acum suntem întemnițați într-un cinema imaginar
aici înmulțim peștii prin fereastra deschisă ultimele raze
se pierd chiar înainte ca tu să adormi
în celulele mele îmbrăcată într-o superbă rochie
creată special pentru orbi
aici apare o altă interferență pe care n-ai voie s-o ratezi
în care n-ai voie să te relaxezi
acum citesc în ochii tăi cu otravă pe buze

și știu că tot ce gîndesc e fals
fiindcă știu că urc într-un tren ce întîlnește alt obraz vinețiu
ca zgomotul întunecat al mustului fermentat cîteva zile

aici nu-mi mai folosesc mîinile ce tandru
lucrurile fac emoția amețită ca un bețiv
care își rupe gîtul de pe schelă
ce tandru aștepți ochii să lustruiască frumusețea
ca o probă olimpică
aici vezi fețele mirate ale celorlați călători în timp ce stația
se estompează de frig

aici trăiesc zi după zi nimic nu mă lasă cu adevărat în singurătate
frigul vine din difuzoare iar eu mă aud ca un avertisment
acum e prea devreme să-mi spui cît
de înfricoșător e totul atît de înfricoșător încît lumina
e stinsă de o lumină mai slabă
aici și acum jocul acesta ne provoacă
amnezii prelungite

aici ne trăim ultima ultima zi asemenea unui televizor alb-negru
într-un cîmp cu interferențe
și ne atingem ca întunericul cu un cîmp de luptă
unde fantomele își caută corpurile moarte
de scrisori și asta ar putea fi ceva tandru ca dragostea

eu am făcut întunericul dintr-o carte și-o lumînare stinsă
tu din două trupuri și pleoapele rămase închise
și cînd ne-am atins în beznă flori pe mormintele noastre și viitorul
din substanța desăvîrșită a întunericului construit
între pieptul meu și sînii tăi interferențele infernale
din care mîinile ne picurau ca seva dintr-o viță tăiată
aici & acum

ucis de o duioșie fără leac strig cu disperarea
unui înviat din morți
sub două tone de pămînt isteria mea e pură dorință
circulă prin trupul meu ca muzica prin cornul care sună
capitularea

aici în subteran îmi place să te simt
ca un fals motiv de tristețe într-o după amiază de august
asta e tristețea o nouă ediție a festivalului din fiecare secundă
care se năpustește ca foamea înmulțită prin clonare
acum știu toate mișcările stelelor în ferestră
din lumina care se zdobește pe sînii tăi

aici & acum știu
că viața e o parte importantă din moarte
tocmai de aceea o ratez
să nu-i dau nici o satisfacție mă las strivit de greutatea
propriilor gînduri și știu
că niciunul dintre acestea n-a fost cu tine
întocmai ca o propoziție cu același înțeles în orice limbaj
și nici un motiv.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: