Prima pagină > Poezie > requiem

requiem

și dacă am fi două creiere roz în două borcane diferite undele
noastre cerebrale s-ar copia una pe alta pe ecrane după o vreme
ar arăta la fel ca o secțiune prin munți ca o hartă
înspre locul unde nimeni nu ne poate face nici un rău
și dacă am fi două convulsii ale unor trupuri care pierd
viața la fiecare tremolo tot ne vom împleti
în același grafic pe seismograf un singur cutremur
o singură prăbușire două cascade în același lac

nu ne pot omorî pe rînd și nici cuțite diferite nu vor fi
dacă îți vor tăia o mînă vei simți cu mîna rămasă mie
dacă îți vor scoate inima vei iubi cu furia din pieptul meu

vom fi două constante matematice oamenii și le vor pune
înaintea vieții ca niște inele vom fi rația în suma tuturor șirurilor
nedescoperite încă indiferent dacă vor folosi electrozi sau doar
bisturie ca să extragă din noi substanța pură parfumul
care ne ține atît de legați unul de celălalt

dacă eu voi spune un cuvînt tu vei ști toate propozițiile posibile
dacă vei gîndi un obiect eu voi construi toate lumile
în mine există atîta minereu încît voi avea oricînd suficient
să procesez o nouă ființă a ta dacă te vor lua și desface în atomi
privește cum se tumefiază pielea în jurul ochilor
cînd te privesc cum se usucă pielea în urma atingerilor cum
timpul se subțiază și în secunda următoare mă nasc și mor concomitent

nu există timpul prezent cum nici viitor și nici trecut noi nu
răspundem legilor fizicii pentru noi există doar momentul acesta
în care ia naștere universul și noi îl privim din afara timpului
lumea se petrece în exteriorul nostru noi trăim doar în interiorul
acestei povești pînă și eternitatea pare doar o clipire din pleoape
și povestea asta nu e făcută nici din cuvinte nici din emoții

și oricîte ace monstruoase ți-ar înfige în pupile și oricîte fierăstraie
te-ar măcelări chiar dacă extratereștri oribil ți-ar ieși din piept
există acest moment în afara a tot ce e fizic unde eu și tu suntem
ca două flori de gheață suprapuse pe un geam și ei ne vor privi
ne vor studia cu atîta curiozitate și candoare nici nu-și vor da seama
cum ochii lor ne vor copia modelele geometrice ne vor împrumuta
trăsăturile nici ei nu vor simți nimic atunci cînd vor fi spintecați
de cuțite sau lasere și ei vor apărea celor ce vor urma după ei
ca o rugăciune spusă dinaintea neantului

apucă-mi degetele unul cîte unul și strivește-mi-le cu dinții
lasă-mi orbitele goale și umede ca două peșteri unde-ți odihnești
sfintele ovare
să nu povestești nimănui despre noi să nu spui cum ți se prefac
picioarele în rîuri cînd mă vezi cum părul îți stă ca requiemul lui Mozart
cum ai putut trăi o infinitate fără inimă cum eu tot la fel și nu ne-a durut
atunci cînd le-am îngropat una lîngă alta ca doi porumbei negri

căci nu e iubire ceea ce împărtășim noi ci doar moarte
fără numere fără celule fără forțe electrice fără mecanică sau astronomie
fără religie fără cuantică fără paradoxuri totul deodată ca aceea forță ocultă
care poate face ceva din nimic.

  1. Decembrie 27, 2013 la 7:34 pm

    doamne, cât îmi place

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: