Prima pagină > arts&roll, Proză > Ménage à trois

Ménage à trois

Prima mea fericire adevărată a fost la finalul clasei întîi cînd, după un an întreg de bilețele puse în bancă, în penar sau în ghiozdan, fata care îmi plăcea în sfîrșit mi-a răspuns. Și mi-a spus că mă iubește și ea și că e fericită. Pe vremea aia nici nu conștientizam acest sentiment. Entitatea acestei trăiri era pentru mine ca un om fără chip. Îl vedeam fără să-l recunosc și nu-l deosebeam sub nici un fel de celelalte lucruri care mi se întîmplau. Era acolo, la îndemînă și nu-i dădeam atenție, la fel ca timpului. Micile mele bucurii se rezumau la faptul că mă jucam cu ceilalți copii de la școală sau de la bloc și atunci cînd făceam tîmpenii sau ignoram regulile celor mari nu eram pedepsit. Asta era starea de beatitudine a vîrstei, să nu fiu prins, să nu intru în colimatorul celor mari și să nu trebuiască să suport consecințele. Astfel eram atunci, nu suportam regulile și fugeam de răspundere. N-am scăpat niciodată de acest lucru, încă mai fug, și azi, de urmările faptelor mele, deși acum am de cele mai multe ori și bărbăția și demnitatea să le înfrunt.

O chema Alexandra. Ne știam de la grădiniță, dar cît am fost preșcolar nu-mi prea păsa de ea. La grădiniță căzusem în mrejele unei fetițe tupeiste, de la țară, Felicia, de care mă leagă prima mea amintire de natură sexuală. Nu e ceva ieșit din comun, însă dup-amiezele acelea petrecute în timpul programului obligatoriu de somn de după prînz îmi provoacă și acum furnicături. A început cu o rază de soare care a scăpat prizonieratului impus de perdelele groase, opace, care acopereau ferestrele pe perioada programului obligatoriu de odihnă. Afară era cald și frumos, o vreme numai potrivită pentru joaca în aer liber, dar noi eram trimiși la somn, trebuia să ispășim pedeapsa asta de a dormi orele acelea cînd în curtea din spate ne așteptau toate acele minunății și momente destinate fericirii noastre. Iar eu și Felicia, așezați în pătuțuri de copii mici, cu gratii de fier, stăteam ca doi deținuți.

Ca să fie mai rău, raza aceea de lumină își găsise de joacă exact acolo unde paturile noaste se întîlneau, cap la cap. Am întins mîna, căutînd să-mi adjudec această rază, să mi-o fac prieten, tovarăș de joacă. Felicia m-a văzut și a întins și ea mîna, fie din dorința de a se juca și ea, fie din răutatea specifică vîrstei, de a-și dori pentru sine această nouă jucărie apărută ca prin farmec. Nu-mi aduc aminte exact care-i erau intențiile, dar știu că am început să ne certăm pe înfundate, să nu fim auziți de scorpiile bătrîne de educatoare care patrulau ca niște gardieni în căutarea neastîmpăraților care ignoră ordinele directe de somn. I-am prins mîna și i-am mușcat degetele, lucru pe care l-a făcut și ea, să mi-o plătească. Această luptă tacită mi-a dezvăluit însă o senzație pe care încă n-o știam. Gura ei fierbinte, umedă, limba ei vioaie peste degetele mele mi-au creat o senzație necunoscută, specială, care în loc să fie asociată durerii îmi producea o euforie pe care abia atunci o conștientizam Și cînd am mușcat-o la rîndul meu mai încet, plimbîndu-mi degetul ei prin gură, umezindu-l tandu cu limba, a constatat și ea că e plăcut.

Ca doi părtași la rele, în fiece după amiază conspiram la plăcerea asta a noastră nouă, alintîndu-ne reciproc mîinile cu buzele, sugîndu-ne degetele unul cîte unul, cu infinită răbdare și plăcere, folosindu-ne limbile pentru a răci și a înfierbînta pielea, pînă simțeam cum se strînge și ni se ridică părul pe brațe. Era secretul nostru și-l împărtășeam cu delicatețe și abnegație, cu devotament și filotimie. Și totul pînă cînd Alexandra, fata pe care pînă atunci o ignorasem, și care dormea în patul vecin, ne-a descoperit taina și a făcut un tîrg cu noi: ori o includem în joc, ori dă alarma zbirilor nemiloși care stau de veghe păzindu-ne somnul. Nu voiam să ratez acea plăcere, deja curtea cu leagăne și tiribombă nu mă mai interesa, așteptam cu nerăbdare orele de odihnă, nici nu-mi trecea prin cap să renunț la obiceiurile mele cu Felicia. Așa că am acceptat imediat propunerea ei, mai mult mă și bucuram, devenea mai complicat, mai interesant, plus că eram pentru prima oară acolo unde voiam să fiu, în centrul atenției.

O perioadă fost prea bine în trei, ne distram de minune, iar eu mă simțeam ca un sultan cu propriul lui harem. Dar n-a durat foarte mult, nici nu cred că avea cum, că doar se ciocniseră două spirite feminine, orgolioase, chiar și la acea vîrstă. Fiecare dintre cele două domnițe își dorea locul primadonei. Niciuna nu putea renunța în favoarea celeilalte, fiecare voia mai mult, plus reversul, fiecare dintre ele se simțea marginalizată, avea impresia că o preferam pe cealaltă și d-astea. Viața, așa cum e ea, imperfectă, începe de timpuriu și tot așa o ține. Descoperisem un univers și pînă să-i cunosc regulile, eram dus de val. În mod normal, dacă aș fi înțeles ce se întîmplă, aș fi putut face să funcționeze în trei, așa însă se întîmpla să puneu însumi paie pe foc. Mă prefăceam că îmi pasă numai de una, stăteam la masă lîngă și vorbeam numai cu cealaltă, îi dădeam cele mai tari jucării, chestii d-astea. În scurtă vreme plăcerea noastră secretă, micul nostru menaj a trois se transformase în război.

Cele două mimoze au început să se șicaneze, să se urască reciproc, în loc să se împrietenească, să conlucreze și să mențină micul exercițiu de plăcere și erotism infantil la un nivel care să ne fericească pe toți. Și cînd sentimentele dintre cele două au crescut în intensitate au început momentele de șantaj îndreptate către mine: dacă te joci cu ea, nu te mai joci cu mine. Puțin cîte puțin, plăcerea asta nouă nu mai era la fel de puternică și la un moment dat a dispărut de la sine. Nici măcar nu am realizat cît sunt de furios pe Alexandra că mi-a stricat primul meu joc de natură sexuală. Mai ales că venise vara și abia așteptam să ieșim în curte unde copacii răspîndeau un parfum care s-a amestecat indisolubil cu acela al copilăriei și toți miroseam atît de frumos că uitam repede ce ne durea.

În toamna aceluiași an, am început școala. Părinții mă înscriseseră la școala cea nouă, dar nu pentru asta. Era în drumul lor către serviciu și le era mai comod, chiar dacă celălalt gimnaziu din oraș era mai aproape de casă. Spre norocul meu, am nimerit în clasă și cu Felicia și cu Alexandra. Raza de soare care apăruse atunci, în după amiaza aceea, încă mă mai iubea. M-am așezat în bancă alături de un băiat blond, cu pielea arsă de soare, pe care nu-l știam de la grădiniță. O figură cu totul nouă, dar avea o față plăcută și mirosea frumos, a săpun străin. Îmi inspira încredere.

Nu după multă vreme m-am împrietenit bine cu el și în curînd am descoperit amîndoi că avem o pasiune comună, cititul. De la el am împrumutat cărți pe care nu le găseam la biblioteca orașului, cu el mă întreceam în lecturi extravagante, nepotrivite vîrstei, cu el analizam ce se petrece cu noi, alături de el îmi judecam viața și cumva luam o parte din decizii. El m-a ajutat să devin din puștiul semi-anost de 7 ani, un caracter puternic, fără teamă, dornic de experiențe și libertăți, o belea pe capul părinților și profesorilor, un pericol social, cum spuneau unii, un început de om liber cum deja începeam să mă simt, cîțiva ani mai tîrziu.

Vlad, așa îl chema pe puști a pus ochii pe Alexandra, și, pentru că era timid, m-a pus pe mine să-i strecor un bilețel în ghiozdan. Ea, prostuța, a crezut că e de la mine și că face parte din strategia mea mai veche de a o enerva pe Felicia, lucru care inevitabil urma să se întoarcă împotriva ei. Vlad a insistat atunci să îi mai pun înca un bilet și încă unul, sperînd ca fata să-i acorde atenție. Cumva gelos pe faptul că băiatul ăsta se bagă în afacerile mele, m-am hotărît să-i fac jocul dar să trag eu foloasele. Așa că am continuat ca pe lîngă bilețelele lui, să le strecor și pe-ale mele. Timpul trecea greu și rezultatele erau minime. Felicia împărțea pachețelul ei de acasă cu mine, ne-am și mutat în aceeași bancă pe la jumătatea anului, dar inima mea deja luase o decizie, hotărîse că doar Alexandra îi poate satisface orgoliul. Și lucrul acesta s-a întîmplat abia la finalul anului, cînd m-a luat de mînă și m-a sărutat de față cu Vlad. Atunci am fost pentru prima oară, cu adevărat, fericit.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: