Prima pagină > arts&roll, Poezie > Cassius Clay, înfrînt

Cassius Clay, înfrînt

am dormit trei zile și acum
nesomnul îmi așază în cîrcă ranița
plină de plumb, mă încalță în bocancii lui grei
cu trei numere mai mari,
de soldat și mă pune în marș forțat
înspre liniile inamice.
oboseala și durerea mușchilor,
cearcănele pe față
masca mea de gaze,
tremurul incontrolabil
al degetelor, căderea
părului & mîncărimile îngrozitoare ale pielii.
lumina bombardează ca un tanc, aerul fierbinte
se lipește de cristalul ochilor ca vîntul
de vela unui clipper gata să se răstoarne
în furtună.
din cînd în cînd mă opresc să-mi sug
sîngele care mi se adună sub unghii cînd sap
tranșeul în care să mă ascund
de cumplita senzație de leșin ce pîndește
cu arma încărcată.
sunt încă om, bărbat
născut în provincie și ajuns în capitală
să-mi întîlnesc visul și
visul meu e despre mine însumi
cu burta plină, două sticle de tărie și o gagică
bună, o locuință decentă și vecini
care mă salută cu respect
pentru că știu cine sunt.
sunt încă om chiar dacă încă nu știu
cine sunt.
iar visul meu e un mit
ca o copilărie fericită transformată într-o
bătrînețe fericită
așa cum își doresc toți aurolacii
de la Gara de Nord.
visele mele-s prea largi
hainele prea strîmte, n-am mai cumpărat altele
noi de ani buni și între timp
berea ieftină și-a făcut de cap
cu mine.
dar cineva mi-a promis că mă are în vedere
cu o slujbă
și chiar dacă e credincios
sper să nu uite că de cîțiva ani
eu mi-am pierdut credința
în slujbe
în oameni
în guvern
în stat
în viitor.
trist lucru să-ți pierzi orice urmă de omenie
față de viitorul tău.
față de viitorul oamenilor.
față de viitorul care-mi întoarce spatele
ca un prieten căruia nu i-am plătit datoria.
singurul meu prieten
e trecutul: se agață de mine asemeni unui
cerșetor care îmi cîntă numai mie
pentru o vorbă bună
și n-am.
și sunt sigur că la un moment dat
vor scoate mai bine
de o mie de joburi la iveală
doar pentru mine și mă voi pierde
între ele ca un midas
între urechile lui de aur.
sunt omul ale cărui mațe
îi pot spune povestea
mai bine decît o face limba
cuvintele, gestica.
sunt un om a cărui umbră
se cațără pe umbra copacilor să culeagă
umbra fructelor tomnatice.
sunt un om ca Cioran
sentimentul amărăciunii e obsesie
pentru mine și
de atîta obsesie m-am îndrăgostit
de o crimă: am ucis cu sînge rece
sîngele cald din mine.
acum tremur ca o fiară hăituită
înfrigurată
care-și roade o labă
stîrnită de foame și ură.
sunt un soldat al cărui război
se va termina cu un singur glonț
din propriul pistol
în propriul cap.
și nu sunt la fel de ghinionist
ca ruletistul lui Cărtărescu.
oboseala îmi tulbură mințile
îmi tulbură simțurile
e ca și cum cu oboseală m-aș droga
și am capul plin de cuvinte
fără o ordine anume.
sunt emoțiile pariorilor
la un meci de box, sunt Cassius Clay
la prima lui înfrîngere.
sunt un bun cetățean, oboseala
mi-e devotată ca o curvă ce mă taxează
ca taximetrul, indiferent dacă avansez
sau pierdut în aglomerație.
pleoapele își trec șenilele
peste ceața care-mi abate
înțelegerea lumii din calea privirilor.
sensul existenței devine tot mai clar
sexul existenței, îmi e tot mai clar
că pot pune un ultim cuvînt
pe buzele morților
nu de la revedere
ci de bun găsit.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: