Prima pagină > arts&roll, eveniment literar > Sunt un curv, un nou roman de Leonard Ancuţa

Sunt un curv, un nou roman de Leonard Ancuţa

sunt un curv coperta

Romanul ”Sunt un curv”, de Leonard Ancuța, a ieșit din tipar și este disponibil pentru comandă pe site-ul editurii Herg Benet. Curînd va fi disponibil și în rețeaua de librării partenere ale editurii: Cărturești, Humanitas, Librarium, Libris, Eminescu, alături de librăriile online Elefant.ro, Buybooks.ro și altele. Pentru bucureșteni, romanul este disponibil cu autograf, direct de la autor.

Saty este un rebel romantic și un filosof ahtiat după exces. Obsedat să meargă până la capătul oricărei experiențe, acolo unde nu îndrăznește nimeni să ajungă, el caută acea iubire totală (“cea mai grea materie din univers”) care să dea cu adevărat sens istoriei personale. Iubit de femei, admirat și invidiat de bărbați, Saty trăiește ca și cum ar sfida moartea zi de zi, i-ar arăta degetul mijlociu. Alcool, prietenii reale sau de circumstanță, mult sex, nostalgii, filosofie – ce se întâmplă însă când în viața personajului apare o femeie care îl va face să regândească totul? Poate un moment de slăbiciune să îți răpească pământul de sub picioare? Poate iubirea să ucidă?

***

“We gotta say yes to another excess, cam asta era definiția traiului meu, asta a fost dintotdeauna, dorința de vedea mereu ce există mai departe, ce se întîmplă atunci cînd ceilalți se opresc, iar tu vrei să vezi mai mult, să obții mai mult, să subjugi viața să-ți ofere în plus noi întrebări și noi răspunsuri, noi provocări și noi limite, mai mult și mai mult și mai mult, acolo unde ceilalți nu vor ajunge niciodată. Ce adevăruri sînt acolo, cîte ne ascunde viața, cîte lucruri ne rămîn necunoscute pentru că n-am fost niciodată suficienți de coioși să explorăm?”

***

Cînd îmi amintesc toate astea, mă simt ca un aurolac din New York față de unul din canalele bucureștene. Oamenii sînt ai dracului de plini de sine, viețile lor au atîta importanță, faptul că au fost la Paris, de parcă sînt singurii de pe planetă, și, mai mult, sentimentul acela că întreaga lor existență de căcat, gregară și nenecesară, stă la baza întregii lumi. Ai fost la Londra ? Păi, hai să-ți spun eu cum a fost la mine, că am fost la Ministry of Sound și bodyguarzii nu voiau să ne lase să intrăm, că unul n-avea pantaloni lungi și făceau mișto de el, spunînd că e îmbrăcat ca o pizdă, și la Madame Tussaud eram beți și am intrat prin spate după ce am mituit un negru să nu mai stăm la coadă și d-astea. Și uite-așa, și dacă n-ai fost tu tot ai auzit o poveste de la cineva și începi discursul cu, nu, io n-am fost la Londra, dar am io un prieten care mi-a spus că… pula mea. Toți sîntem ca aurolacii de L.A. față de ăia de Constanța, cînd vine vorba de noi și de preaminunatele noastre vieți.

Și chiar dacă viața mea n-a însemnat nimic pentru mine și poate nu prea mult pentru ceilalți, sînt sigur că toate astea există nu pentru că mecanismul rămîne ascuns, ci noi nu prea știm ce să facem cu el. Mă uit pe stradă și văd lume de toate felurile, mulțumiți și nemulțumiți și dintr-o singură privire îmi dau seama că sînt ratați, că și-au pierdut demult umanitatea și că sînt acele frumoase exemplare cărora e prea tîrziu să le deșurubezi capul ca să pui ceva eminamente uman în ei. Oamenii deștepți se cunosc de timpuriu, și încă din copilărie sau tinerețe își formează mintea să rezoneze cu gîndirea liberă, cu ideile cele mai pure, mai extravagante sau cumplite ale omenirii și de-acolo să culeagă, pentru ei, doar informație pură, lăsînd deoparte canoanele gîndirii, frustrările moralei, toate capcanele logice sau de altă natură inventate de omenire de-a lungul vremii, ca să țină o mare masă de manevră, clasa muncitoare, în frîu.

I-am văzut pe părinții mei, oameni onești, simpli, cum s-au dus vieții de suflet, căutînd un trai mai bun pentru mine, copilul lor. I-am văzut cum au înghițit toată scîrna sistemului ceaușist, i-am văzut înecați cu căcatul regimurilor care au urmat, i-am văzut îmbătrînind și pierind încă din timpul vieții lor, pentru că lumea în care trăiau le-a fost refuzată de timpuriu, din copilărie. I-am văzut cînd au ales să se aplece pentru portocale și banane de crăciun, pentru o bucată de carne de vită și o roată de cașcaval, i-am văzut cum au ales să-și îndoaie spatele ca alții să se ridice pe umilința lor, doar ca eu să cresc și să ajung să-mi ridic umbra în picioare ca pe un nou Lazăr, învățîndu-l ce-i viața.

V-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată. Cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună, să muncești cîte 10-12 ore pe zi ca să plătești creditele ce-ți permit să te urci într-o mașină, sperînd că va fi cîndva a ta, cînd nu va mai valora nici măcar cît dobînda ? Cum să-ți rupi spatele ca să ajungi acasă să pui pe masa copiilor cîteva produse de la promoție și cîteva bunătăți sau specialități încărcate de înlocuitori, cu gust deformat sau atent studiat, cum să-ți hrănești familia cu propria boală, care te mănîncă încet, carne și suflet ? Cum să te bucuri că locuiești într-o casă care poate o să fie cîndva a ta, dar atunci vei fi oricum prea bătrîn să-ți mai pese, de creditele care îți permit să te uiți o oră la televizorul de ultimă generație, care mîine va fi deja depășit și la care oricum n-ai mare lucru de văzut, aceleași bășini de cînd lumea, creditele care te fac să răspunzi la acel telefon deștept, mai deștept poate decît tine, fiindcă el nu și-a dorit niciodată nimic, iar tu da ? Cum să te vinzi pentru fantoma numită bunăstare, cînd mintea ta e înrobită, trupul la fel, cum să crezi că mai ai libertate cînd ți-ai vîndut dumnezeul tău interior pentru un confort pe care îl numești viață decentă, o viață pe care o consideri bună și te face și pe tine să crezi că ești un om bun, care pune umărul să fie bine, tu și cu alte cîteva miliarde de oameni buni care puneți osul la tot atîtea nefericiri, pentru că tot ce ai tu își doresc și cei care n-au, la fel cum vrei și tu ceea ce n-ai încă, mai mult și mai mult în fiecare zi ? Iată iluzia fericirii – sursa nefericirii tale.

V-am văzut pe voi toți, oameni trecuți asemenea clipelor, cum puneți mușchiul la bătaie ca să-i ajutați pe cîțiva să intre în cărțile de istorie, nimeni alții decît artizanii războaielor, artizanii foametei și sclaviei, dumnezeii propriei voastre ratări și nefericiri, singurii care văd lumea cu ochii deschiși, fără să vadă ce-i important și nepăsători, voi, carne de tun, forță de muncă, proletariat murdar și înșelat cu iluzia acestei decențe meschine la care visați. Planeta are suficiente resurse să ne îndestuleze pe toți, dacă le-am împărți între noi, în loc să le împartă corporațiile. Dar proștii încă mai visează că banii aduc fericirea și se bat și se omoară pentru ei, fără să realizeze că un simplu țăran, care trăiește de pe urma ogorului său și a gospodăriei sale, hrănindu-se cu adevărat din sudoarea frunții și a avutului său, are sufletul mai curat și trăiește în dreapta credință fără a fi sclavul nimănui și lui i se arată adevărata fericire.

Mă veți judeca și veți spune da, nici tu n-ai făcut nimic, și tu ți-ai încălcat valorile și virtuțile și tu ai fost robul muncii, și tu te-ai vîndut, ți-ai dat chiar gratis sufletul și mintea celor care ți-au promis ceva. Aveți dreptate, și eu am vrut să înțeleg lumea, și eu am trăit asemenea celorlalți oameni, pentru că am vrut să văd adevărul. Nu, nici eu nu-s mai breaz, și nu fiindcă nu înțeleg ce se petrece, ci pentru că eu mi-am ales un singur scop în lumea asta, fericirea mea. La fel ca voi toți, am avut de ales și am ales, am ales să fiu fericit așa cum mi-am propus și am visat. Am vrut să mă descoper și să mă formez dincolo de toate lanțurile trofice ale societății de consum, dincolo de alegerile celorlalți, eu, spirit liber, capabil să facă alegeri fără să țină cont de părerea celorlalți, de morala altora, de legile pulii și aventurii, de nimic altceva în afară de ce poate produce mintea mea, formată și eliberată prin propriile mijloace, prin propria evoluție.

Am vrut să fiu liber și fericit la fel ca artiști anonimi cu fesurile trase pe ochi care au scris pe zidurile orașului, oamenii în care fericiri pasagere au țâșnit scurt și intermitent ca apa din fântânile arteziene. Am fost în extaz ca firavii studenți de la arte sau golanii tavernelor și birturilor gen Argentin, Adio Mamă sau La Mitică, la fel ca bețivii din Mai Bine Lasă, la fel ca vamaioții chetari, la fel ca toți cei care au înțeles libertatea nopților lungi când luminile corporațiilor sînt stinse și nepăsarea dimineților lungi în care mahmureala se tratează cu berem sau tărie, fără cafea. I-am admirat pe cei care au inventat hyper-textul, graffiti-ul nesfârșit imprimat pe ziduri, în mințile seci, în dorințele copiilor de la țară, și am luptat să obțin hyper-libertatea și hyper-fericirea să-mi simt creierul viu și strălucitor de parcă părul mi-ar fi conectat la instalații electrice clandestine.

Am luptat să găsesc în mine iubire și o cale prin care această iubire să iasă în lume, asemenea unui copac crescut pe o stîncă aridă. O singură particulă din iubirea asta va fi îndeajuns să facă orice om să știe cine este cu adevărat, copleșit de fericire, scăldat în dragoste, sigur pe sine și eliberat de toate canoanele. Eu voi iubi la nesfîrșit, nu o singură femeie, ci pe toate pe care le voi întîlni și vor face parte din viața mea, le voi iubi cu iubire liberă, neconcurentă cu legile lumii, le voi iubi ca un îngerdemon care nu va mai ține cont de bine sau rău, va ține cont de iubire și-atît.

Anunțuri
  1. August 21, 2014 la 12:27 am

    Am comandat deja romanul, abia astept sa ajunga!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: