Prima pagină > arts&roll, Poezie > Draga mea Alice Doe,

Draga mea Alice Doe,

Prin pielea subţire de ceaţă a braţelor albastre ţi se văd venele asemenea nervurilor unei frunze. Palmele se ofilesc muritoare atingînd pielea altui bărbat, acela care nu-ţi poate oferi nici poezie, nici viitor, nici împlinire. Mă suni să-mi spui că te-ai apucat de filme porno, tu, în care sufletul clocotea de vise, tu, în care inima bătea a dragoste ca miezul clopotului de sticlă al Sylviei Plath.

Tu nu mai ai umbră acum, umbra ta umblă ascunsă de întunericul din camera mea. Umbra ta nu mai e a ta, locuieşte aici cu mine, pe întuneric. Umbra ta a venit să vadă unde stau, cît de comodă e salteaua pe care dorm, ce mănînc, ce filme îmi trec pe dinaintea ochilor, umbra ta e în şifonier şi-mi netezeşte hainele cu palma ei moale de umbră, umbra ta mă înveleşte noaptea cînd se stinge focul şi mi se face frig.

Dinapoia ochilor tot umbra ta oftează şi stîrneşte o briză rece în capul meu. Mi se zburleşte părul pe frunte transpiraţia îngheaţă ca lacrimile în ochii aşteptării într-o siberie apărută peste noapte împrejurul meu ca un gulag unde sunt nevoit să-mi sufăr suferinţa, ca un tată nevoit să accepte un copil din flori. Ai început din nou să bei, eşti hotărîtă să nu laşi viermilor frumuseţe.

Spui că ţi-e dor de mine, de vocea mea, dar nu ţi-e dor de corpul meu, de penisul meu, de dragostea mea. Bei singură iar cînd alcoolul învinge suni şi ceri dulceţică. Şi eu vreau să te văd, să te ating, să sărut buzele tale imateriale, să-ţi mîngîi sînii moi de întristare. Umbra ta îşi rupe unghiile săpînd în pămîntul din pieptul meu, dezgropînd ţipete, ochii întunecaţi, încercănaţi ai inimii.

Viaţa înseamnă deteriorare, înseamnă strămutare, înseamnă lipsă de stabilitate poate. Dar nu moarte, draga mea, nu moartea fără ţintă, nu moartea abator al iubirii, nu moartea ca un repaus îngheţat şi nesfîrşit. Frumuseţea, fericirea, fiorul, acesta este copilul nostru, să nu-l dăm avortului.

Sunt aici, în interiorul clopotului cu inima răcită, o umbră care îţi trece mîna prin păr în timp ce dormi şi visezi frînturi din mintea mea torturată. Suntem singuri, maya liubov, singuri ca nişte sunete uitate în clopot, descoperite tîrziu, în vîntul împingînd în derivă o barcă, ultimul nostru mormînt.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: