Prima pagină > Poezie > data stelară 5 feb 2015

data stelară 5 feb 2015

azi
e ziua celui mai bun prieten al meu face 40 şi eu
mă lupt cu dragostea de parcă aş vrea să înving
cancerul îmi e dor de tine
ca de gogoşile făcute de mamaie şi vîntul prin sălcii
la Batca în vremea liceului
cînd m-am îmbătat prima oară pînă să ajung acasă
mă vrăjise deja am sfîrşit
îndrăgostit de golul din mine din tine mama ştia
deja asta

m-a lăsat să dorm la uşă la fel ca tine cînd te plimbi
prin sîngele meu
cu o limuzină cu 35 de geamuri negre

văd un titlu mare în ziare spune că omul e prima maşină
a timpului şi iată-mă
întins gol pe iarbă furnicile se plimbă pe pielea mea
ca o limbă care-ţi pronunţă numele iar
şi iar inima scoate găleată după găleată de sînge
să nu mă scufund în timp
înainte să te fi cunoscut vreodată

tu eşti acasă
asta îmi spune că eu sunt tot acasă în oasele
ca o cruce pe care usuc
penele negre ale corbului nevermore ca să-ţi scriu
cu cerneala nopţilor pe albul pielii în limba vîntului scriu
adă-mi aromă de dragoste
din cearşafurile tale

adă-mi să port brăţara noastră
trei zile pînă duminică seara
apoi va veni rîndul tău aşa cum am vorbit –
mîna arde ca un chibrit aprins
în miezul nopţii dorul de tine stă ghemuit
împrejurul flăcării trebuie să vezi viaţa
din corpul unui schior surprins de avalanşă
în jurul speranţei
ca un curent antarctic în jurul capului
horn

şi dacă vor fi patru zile o să-ţi fie mai drag s-o porţi
mi-ai zis în mine se învîrte nesătulă
roata cu dinţi a maşinăriei de haldat carne
nu insist a fost ideea ta
ne vedem cînd vrei tu cum ai chef şi un nor de prigorii
face răsăritul să şchioapete rău să termine cursa
ca alergătorul la maraton
tîrîndu-se

eu sunt doar un biet poet tu eşti muza
tu eşti poezia eu tubul colgate din care storci albeaţa
inefabila orbitoarea tulburătoarea licărire
ultima strălucire din ochii sinucigaşului
plouă cu pleiadele în dred-urile tale şi se aude reggae
ca printr-un tifon pe o rană

nu nu eram la Batca eram la Unirii îmi spuneai să privesc luna
şi luna arăta ca un capac greu de desfăcut la un borcan
cu dulceaţă
nu nu erau sălcii erau braţele triste lăsate pe lîngă corp
o îmbrăţişare otrăvită de aşteptare

🙂 sunt lîngă sufletul tău ai spus o bucată din 🙂
s-a desprins şi-a alunecat în pieptul meu aici frame cu frame
mi-am văzut inima strivită
între tampoanele trenului

aici am văzut cadru cu cadru
viaţa şi moartea trăgîndu-şi palme şuturi în cur
ca Stan şi Bran tot ce ne putem spune fără să ne spunem are ceva
din strălucirea filmelor mute proiectate orbilor

îţi plimbi degetele pe pielea durerilor mele şi cînţi
sonata lunii în loc de muzică invazia a mii de explozii
în ţeava de eşapament după ce-ţi toarnă careva zahăr rău
în rezervor

tu esti inspiratia tu eşti divinul sens al cuvintelor apoteoza
trancendentală a momentului în care aprinzi bricheta ca să înţelegi
cît de lungă densă şi dureroasă e
noaptea cerşetorului de iluzii
care în loc de ochelari de soare poartă pe ochi
sutienul tău negru

parcă m-aş plimba în lumea sintetică din another life
şi-n corpul meu de biţi există destulă electricitate
cît să luminez oraşul
ca becul aprins de un cadavru de broască
mai ştii experimentul acela de la fizică
după ce înfigi acul de seringă în creierul broaştei
becul se aprinde şi poţi să-mi citeşti povestea

în care mă duc de bună voie în cabina de duş
cu gaz sarin

suflete al meu de ce alergi prin conducte
ca umbra pe podul îmbrăţişorilor în dimineaţa de 6
ale lui august in Japonia
iartă-mă că păcătuiesc
dar cînd iubesc sunt mai puţin
decît uman

şi-ţi scriu o scrisoare doar cu sînge de animal
asemenea războinicului pictor de peşteri
azi data stelară 5 februarie 2015 clipul
Sisters of Mercy No time to cry
are o singură vizualizare pe youtube

iar în bilboard de ziua ta number one
a fost Crazy Little Thing Called Love by Queen:)))
de aceea îmi spui Rege
şi îmi săruţi gîndurile
eu încăperile inimii doar doar s-o îmbuna
şi mă va arăta cu vîrful

poate-s prea dulce draga mea dar tu ştii că-s bărbatul
care se bucura de tine ca de vînatul proaspăt ucis
barbarul căruia zemurile dragostei îi curg din barbă
ca seul gustos ce macină pofta
sunt sfoara ce te ţine legată de stâlp şi loviturile
biciului meu îţi lasă poftă în carne
în loc de durere

spui pe dată cînd ne vom privi ochi în ochi
ne vom vedea cu pofta aia dintr-o fotografie celebră
în care un vultur dă tîrcoale unui copil african
aşteptînd să moară de foame
la fel ca aseară cînd mă plimbam prin Parcul Copiilor
nici ţipenie pe alei ploua şi dragostea mea
pretutindeni

vei găsi usor drumul mi-ai spus şi mi-am ridicat privirile către cer
era roşu întunecat ca gura leului după ce-a sfîrtecat
ciosvîrta

dor drum dragoste divin
vin rubiniu foc ardere intensitate descărcare
întîmplare desfătare rug zîmbet
ispită iubită înlăntuiţă infinită

acestea sunt cuvintele noastre
după ce voi ajunge la tine voi decapita calul
voi arunca în aer podul
să nu existe întoarcere

tu asculţi lipită de un perete
în timp ce-ţi amestec simţurile
îmi simţi gustul auzi vântul într-o clopotniţă veche
ca în filmul lui balabanov mă atingi
şi ochii se umplu de vertij şi de oceane
în care oglindeşti arsura cercelului din nas înroşit
de nerăbdare şoaptele îţi răsfiră părul ca o maşină de tuns
trestia
pieptul tau

cîntecul din zbor al păsării albastre a nopţii
în albastrul metilic al aşteptării
în timp ce te hrăneşti cu grătar în sînge ardei copt şi pîine prăjită
eu ard
îmi spui să nu fiu zbuciumat 🙂 e iar luna frumoasă dormi liniştit 🙂
adorm şi eu curînd zîmbind şi-ţi mulţumesc
sunt curajoasă

ştiu
adorm dorm pe corpul tău mă torn
ca întunericul în ochii unui orb

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: