Prima pagină > Proză > fetișuri pedofile

fetișuri pedofile

Pe Diana am cunoscut-o în tren. Veneam de la Oradea, fusesem acolo să mă întîlnesc cu o puștoaică de 16 ani, Miha, poetesă în devenire, avea primul ei recital cu public și eu cam voiam s-o fut, mai ales că după ce mă despărțisem de fosta gagică, o cam ardeam pe labă. Lupul îndrăgostit, așa mă simțeam, la cei 38 de ani ai mei, să mergi sute de kilometri cu trenul, în celălalt capăt al țării, să te vezi, fie și pentru o oră cu o minoră cu care vorbești pe net, și cu care ai experimentat o megamasturbare virtuală, asta în urma a zeci de ore de conversație în care ea îți spune că-i plac poemele tale, că ești poetul ei preferat, și că simte lilieci în stomac, asta pentru că e gotică, nu orice fel de pizdă lirică. La vîrsta ei nu scria rău, dar în rest era doar o copilă cu coșuri, care tremura din toate încheieturile cînd m-am apropiat prima oara de ea și am pupat-o de întîmpinare, pe obraz. Tremura,  iar creierul îi înghețase de frică, nu putuse schița nici un gest, noroc că mi-am dat seama că nu vrea să fie sărutată pe gură de față cu toată lumea, mai ales că păream ca un tată care-a venit să-și suțină fiica, nu un pervers bătrîn cu fetișuri pedofile.

A doua zi eram în gară, Miha venise să mă conducă, cumva vinovată că întîlnirea noastră nu mersese nicidecum după așteptările pe care le aveam.  Miha era atrasă de mine, în general îi plăceau bărbații mai în vîrstă, după ce pățise rușinea, dar se bloca atunci cînd era vorba să treacă la acțiune. Venise în camera mea de la hotel și în afară de ceva fingăreală și mozoale, nu a ieșit mai mult. La final, pentru că era fată deșteaptă și pentru că și-a dat seama că mă cam lasă cu coaiele umflate, și-a învins jumătate din timiditate și mi-a băgat o mînă în chiloți și mi-a îmbrățișat membrul în palma ei, ritmic, ca pe-o minge de cauciuc din aia medicinală, pînă mi-am dat drumul, chinuit și agonizant, pentru că pe de o parte o aveam în brațe, trupul ei de silfidă naivă și perversă, corpul ei frumos ca o pictură renascentistă acoperită cu frumusețea unui nud de Modigliani și pe de alta lipsa ei de experiență, frica aia ancestrală care o bloca, lacrimile ei de neputință, pentru că ar fi vrut mai mult și nu putea, făcea scurtcircuit și energia din ea o lesa nemișcată, fără vlagă. Păcatul ăsta ne otrăvea pe amîndoi, dar pe ea o lăsa fără glas, fără cuvinte, fără mișcare, fără gesturi, fără nimic, o omora ca pe o periuță de dinți electrică din care ai scos bateriile.

Nu ne puteam săruta în gară, regula ei, că poate o vede cineva și o pîrăște părinților, așa că m-am despărțit de ea iar ca un tată de fiica lui, și emoțiile noastre clandestine, văzute din exterior, păreau exprimarea autentică au unei iubiri paterne care învinge orice distanțe, orice limite. Diana mă privea din vagon, fuma la fereastră și privirea ei exprima deziluzie, cruzime,  disperare și poftă. Avea fața albă ca leșinul și părul vopsit cu sînge, iar privirile îi erau colți de sălbăticiune crudă, care ar fi făcut-o praf pe Miha, ar fi dezmembrat-o și ar fi ronțăit-o integral apoi ar fi vomitat-o în primul WC și ar fi tras apa de mai multe ori. Pe mine, în schimb, m-a privit ca pe o prăjitură visată îndelung, așteptată etern și pe care soarta ți-o scoate în față cînd nu te-aștepti. Diana era singura care vedea adevărul, care înțelegea și căreia i se putea citi în privire satisfacția pe care i-o dădea despărțirea noastră. Ne privea din tren, de la înălțime, și îmi trimitea semnale, exprima instictul ăla al perversiunii, emoția primară a actului sexual. Mă futea din priviri.

Am urcat în tren, cu geanta de voiaj într-o mînă și o pungă cu niște cumpărături în cealaltă. Urma un drum lung și mă pregătisem cu mîncare și băutură, să nu mă plictisesc, aveam laptopul și ceva filme deștepte, ce mai, parcă urma să traversez Siberia. De obicei nu eram atît de prevăzător, dar după eșecul cu Miha, perspectiva unui al doilea eșec parcă mă înspăimînta, așa că nu făcusem economie. Aveam votcă, vin și bere, sandwich-uri, dulciuri, cronțănele și vreo trei pachete de țigări. Totul ca să-mi înving tristețea, duioșia asta pe care o simțeam cu Miha, pe care eu, poet anonim, o simțeam față de pizdulicea ei nedescoperită încă, nesărutată încă, nepenetrată încă, și lipsită de orice perspectivă. Vaginul ăla mic de puștoaică de 16 ani rămînea pe peron și mîine se întorcea în clasa a 11-a de liceu, stîrnind în continuare visele coșarilor din clasa de Informatică, mai ales după ce unul dintre ei povestise de se știa în tot liceul, în tot orașul, că el o pusese cu ea, că el fusese cel care o dezvirginase, deși nici măcar nu dusese treaba pînă la capăt fiindcă Miha intrase în blocaj și oprise totul la jumătate.

Partea cea mai nasoală pentru ea a fost că au aflat dirigintele de la liceu, conducerea și apoi părinții. Un moment groaznic pentru o fată de 15 ani și jumătate, care în virtutea curiozităților vîrstei, în numele unui sentiment primar și a unei emoții primordiale, cum e dragostea, lăsase un puști încă mucos să-i dea jos chiloții și să-și intromisioneze gigelul lui de puști cordit în floarea încă îmbobocită, încă mirosind a copilărie. Fricile ei, angoasele, lipsa de experiență, sentimentul de vinovăție și violența cu care în clipele astea copilăria se agață de mintea ta, nevoind încă să plece, au condus la blocaj și Miha l-a ejectat pe tînărul gigel aflat probabil și el în frenezia primară a sexului. Frustrat că tipa nu l-a lăsat să termine, frustrat că nici altă dată n-a mai vrut să încerce, frustrat că n-a mai găsit o altă pizdulice curajoasă în care să-și descarce frustrările, tînărul gigel i-a făcut cadou o anathemă suficient de grea pentru o copilă de nici 16 ani, oprobiul public, degetul arătător îndreptat către tine și care spune un singur lucru, ești o curvă, te-ai futut de la vîrsta asta, ești o obsedată perversă, un exemplu negativ pentru toată generația ta. Ești sick și nici o pulă din lume nu te mai poate vindeca.

Degeaba te muți la un alt liceu, degeaba te ascunzi în casă, degeaba trece timpul și lumea începe să uite, să nu-i mai pese de tine sau fapta ta, propriul tău trecut te urmărește și te bîntuie, te hărțuiește ori de cîte ori pășești pe teren minat. Eu am înțeles perfect cum funcționa mintea Mihăi, doar că angoasele mușcaseră puternic și lăsaseră răni nevindecate încă. Pula mea rămăsese în chiloți și doar acea îmbrățișare intimă dintre palma ei de puștoaică hăituită de dorințe și frici și zgîrciul întărit al organului meu, hăituit la rîndul lui de obsesii, temeri și impulsuri stranii, mă adusese într-un moment în care puteam spune că banii cheltuiți cu vizita asta la Oradea, jumătate din salariul meu, nu fuseseră aruncați pe geam, chiar pentru nimic, fără număr, fără minte. Miha rămînea în urmă, eu tocmai mă urcasem în tren, în vagonul în care o tînără înaltă, slabă, cu sîni proeminenți, cu fața albă ca zăpada și părul ca un apus de soare peste un cîmp de bătălie care mustește a viscere, fuma o țigară, suflînd fumul în direcția mea. M-a măsurat din cap pînă-n picioare, m-a cîntărit, exact ca un golan care hotărăște rapid care e portofelul cel mai gros.

Am dat să mă strecor prin spațiul dintre ea și ușa compartimentului, căutînd să ignor faptul că insistența ei în ce mă privește era evidentă, începînd cu privirile, cu felul provocator în care stătea, cu un picior ridicat si sprijinit de pervaz, cu țigară descriind curbe largi prin aer, ca și cum ar vorbi un alfabet nou, esențial. Arăta ca o Lolită gata de pensionare, că nu mai avea vîrsta lolitelor, dar tinerețea, exuberanța, jocul îi rămăseseră ascunse în trăsături. Purta o fustă roșie în carouri, ciorapi negri, înalti pînă la genunchi, care ieșeau dintr-o pereche de bocanci grei, militărești, un maiou negru, cu decolteu generos, care îmi arăta albeața sînilor mari, sub care se ghiceau rîuri de vinișoare vineții, pline de sînge neastîmpărat, sînge clocotitor ca metalul topit, sînge otrăvit de dorințe pe care nici nu mi le puteam măcar imagina. Peste maieu aruncase o cămașă, cu mînecile suflecate, suficient cît să-i văd brațele pline de răni și tăieturi, urmele unei vieți în care iubirea și durerea se jucau încă prinsea.

Am simțit privirea ei cum mă mușcă pe ceafă și palma care mă pipăie pe fund, gestul de soldat în permisie care se întoarce la unitate fără să fi repurtat vreun succes. Nici o gagică nu mi-a pus mîna pe fund, în tren, în felul ăsta lipsit de prejudecăți, lipsit de curtoazie nsau bun simt, dar atît de provocator în fond, atît de plin de semnificație, un gest vorbitor, care spune atît de multe și care, ca bărbat nu te poate face altfel decît să te simți bine, complimentat, oricît de nepoliticos pare. Mă provoca atingerea mîinii ei, pe fesele mele, ma onora în același timp, dar am decis că nu e cazul să mă ambalez. I-am întors însă o privire plină de înțelesuri, în care am pus un fel de ejti o cotoarbă futabilă, hai să te văd cît tupeu ai și m-am dus cîteva compartimente mai încolo, într-unul complet liber și m-am așezat confortabil. Am luat o carte și am început să fac pe intelectualul, gîndindu-mă că fata asta e prea frumoasă ca să fie proastă, și un zîmbet mi s-a arătat pe față, ca în cafeaua vărsată în timp ce se impregnează în țesătura feței de masă.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: